Motto: “Dacă ai sentimente profunde, să nu îţi fie teamă să le arăţi!”

John Fowles

 

Se întinse tăcută pe covor. Stătea într-o stare de plutire a sufletului, fără să ştie ce i se poate întâmpla.

 

I’ve made up my mind, don’t need to think it over

If I’m wrong, I am right, don’t need to look no further

Ce putea până la urmă să i se întâmple. Chipul ei se lumină la gândul unei întrebări copilăreşti: “Îl iubea cu adevărat?”. Doamne, Dumnezeule, cum îşi putea pune o asemenea întrebare, când totul se învârtea în jurul lui.

La început nu îl băgase în seamă, era un prieten pe care îl întâlnise într-una din excursiile pe care le făcuse în vara respectivă. Nu neapărat pentru că nu îl observare, era faptul că era diferit de ceilalţi.

Cu ochi pătrunzători, el observa tot ce se întâmpla în jur, fără însă să se apropie prea tare de persoane, decât în momentul în care considera că merită încrederea lui. Nu se aventura cu comentarii, sarcasmul fiind arma principală. Şi totuşi sarcasmul lui nu o deranja. Nu îi displacea, nici nu o atrăgea.

Apoi se apropiaseră într-un cerc de prieteni comuni. Nimic special. Mai ales că el începuse să se îndrăgostească “în altă parte”, cum îi plăcea ei să spună.

Când, dintr-o dată, a simţit că îi lipseşte. Că îi lipsesc discuţiile cu el. Că îi lipseşte faptul că o face să se simtă mai matură. Că îi lipseşte acel moment magic când el o face să râdă din tot sufletul, pentru că gluma lui era una cu adevărat bună. Că îi lipseşte sarcasmul lui inconfundabil, care totuşi nu o atinsese pe ea decât extrem de subtil. Că îi lipseşte felul în care vede el lucrurile. Că, într-un cuvânt, îi lipseşte prezenţa lui.

 

Should I give or should I just keep chasing pavements

Even if it leads nowhere?

Asta se întrebase încă de la început. Avea oare rost totul când el era încă “îndrăgostit în altă parte”? Când chiar ea era confidenta lui? Când atunci când el îi povestea de vreo pasiune trecătoare, sufletul ei plângea şi totuşi trebuia să zâmbească pentru a-l face pe el să depăşească momentul.

Oare totul va fi bine? Oare va înţelege el că pentru ea era important ca el să fie fericit. Asta însemnase pentru ea un moment de maturizare. Era ceva nou. Până acum avusese parte numai de iubire superficială. Nu se chinuise. De fapt, nici nu era iubire până acum.  Era un capriciu adolescentin. Numai că acum, acest capriciu mersese prea departe. Era deja prea mult. Se schimbase mult în ultimele luni. Nu neapărat ca persoană, ci în interior. Începuse să ţină mai mult la ceea ce se întâmpla cu adevărat cu cei dragi ei.

Or would it be a waste

Even if I knew my place, should I leave it there?

Se gândise bine. Iubirea înseamnă spirit de sacrificiu. Ca să fii fericit, îţi ajunge să iubeşti. Dar cum poate fi asta adevărat când plângea în fiecare seară? Când totul i se părea lipsit de sens, dacă nu afla măcar ce făcuse în ziua respectivă. Când în fiecare situaţie se gândea ce ar fi făcut el sau ce ar fi zis. Când aştepta fiecare mesaj de la el ca un dar divin.

Poate e prea mult, dar hotărâse să continue. Nu trebuia să renunţe şi asta o învăţase această iubire mai matură. Nu ştia cum să reacţioneze.

Se ridică de pe covor şi se mută în pat. Lacrimile îi curgeau şiroaie de pe obraz şi totuşi zâmbea. A doua zi avea să fie o zi minunată. Speranţa moare ultima!

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de maiarizescu pe Martie 20, 2012 la 9:44pm

” ... şi totuşi zâmbea...A doua zi avea să fie o zi minunată. ...hotărâse să continue. Nu trebuia să renunţe şi asta o învăţase această iubire...să iubeşti...”

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor