La o pasăre cu aripile retezate
în ochi norii s-au ridicat prea sus,
nu mai înţelege ce rost are
să plouă.

Când întâmplarea nimereşte drept îm mine
cineva îmi spune să nu mă tem
şi femeia cu ochii de smoală
e căutată des.

Chiar şi abisul
are o punte deasupra
pe care o treci de fiecare dată
cu cerul pe umeri ca un melc.

Te sculptezi în stâncă şi te aşezi
coloană înaltă
prin care au urcat strămoşii.

Cel mai friguros anotimp din trup
te cheamă să aprinzi focul
apoi cuibăreşti
în casa sufletului
până nu mai respiri,
pănă nu mai respir.

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor