În amintirea lui Dan...

 

SE PARE CĂ ORICE REALITATE NAŞTE o altă realitate; s-a mai spus asta. Problema e la care să te raportezi pentru a nu-ţi pierde la un moment dat echilibrul. Existenţa noastră nici nu pare altceva decât o înşiruire de astfel de realităţi la care ne adaptăm, parcă din instinct. Când n-o mai putem face, survine, practic, prăbuşirea. Uneori însă o realitate nouă e atât de absurdă, încât ruptura pe care ar produce-o în existenţa noastră ar fi ireparabilă. Ca să ne adaptăm, transformarea noastră ar trebui să fie aproape inumană; nu degeaba se spune că omul e puţin la trup şi la suflet şi de multe ori m-am gândit că, înainte de a-i răni trupul, lui Iisus i-a fost însângerat mai întâi sufletul. Cred că doar aşa pot explica atitudinea mea de acum un an când am aflat de moartea lui Dan.

 

A FOST ŞI O CONJUNCTURĂ APARTE; nu pot nega. M-a sunat soţia pe la zece, sunată, la rândul ei, de altcineva: Acum am aflat că a murit un coleg de-al tău, din Hunedoara... Se pare că este unul dintre cei doi pescari care s-au înecat în Mureş şi despre care s-a tot spus la ştiri... Mi-am dat seama că este vorba despre Dan: odată, întâlnindu-ne, m-a întrebat când facem o partidă de pescuit împreună. Soţia mi-a mai spus că înmormântarea era chiar în acea zi, la unu... Am rugat-o să afle în care dintre cimitire, în Hunedoara existând cel puţin patru... Apoi m-am îmbrăcat, m-am urcat în maşină şi am pornit la drum. Am făcut mai puţin de o oră până acolo, pe drum l-am ascultat pe Steve Vai, cred că era un CD cu un concert din 2003, din Londra. În Hunedoara, trei dintre cimitire sunt în partea veche a oraşului, undeva în stânga Castelului Corvineştilor. M-am învârtit pe nişte străduţe întortocheate şi înguste, era foarte cald, iar Steve Vai continua să plângă pe corzile chitarei sale în For The Love of God. Am trecut pe lângă o biserică ortodoxă, una catolică şi una protestantă, privind neutru capelele, porţile din fier forjat ale cimitirelor diferitelor culte. Într-un singur loc, pe partea stângă a unei străzi în pantă, am zărit mulţime printre morminte, în jurul unei capele cenuşii. Oare ce căutam acolo? Străin de oraş, la o înmormântare străină, singura mea certitudine în clipele acelea fiind chitara lui Vai. Am întors maşina şi, în drum spre casă, m-am abătut până la Mureş, aşezându-mă pe mal, sub o salcie, şi privind apa. Cred că am stat vreo două ore acolo. Acasă, soţia m-a întrebat cum a fost. I-am răspuns printr-o întrebare: Cum să fie?

 

AM ABSOLVIT LICEUL ÎN ANUL cutremurului. Am fost treizeci şi şase în clasa aceea de învăţători, jumătate fete şi jumătate băieţi. Dan a fost repartizat în Hunedoara. Era cu un an mai mare decât noi şi, pe departe, cel mai inteligent. Oricând îi putea pune în încurcătură pe profesori. El a fost cel care ne-a iniţiat în toate: fumat, băutură, femei. Ne considera nişte adolescenţi întârziaţi şi revoltător de cuminţi. Ar fi putut face orice în viaţă, dar s-a mulţumit să rămână dascăl. S-a însurat cu o învăţătoare. Au avut trei fete. Mi-am umplut casa de curve, mi-a spus odată, glumind. Glumea tot timpul, uneori cu un sarcasm care mă înspăimânta. Într-o iarnă, nişte ţigani l-au pândit în cartier, lăsându-l într-o baltă de sânge; erau părinţii unor puradei de la şcoală. De câţiva ani, de câte ori putea, Dan pleca în Oltenia, îngrijind de via pe care o moştenise de la părinţi. Odată m-a întrebat când beau un vin cu el; locuind în oraşe diferite, în treizeci de ani dacă ne-am întâlnit de zece ori... Anul trecut s-a întors de la ţară pe la sfârşitul lui august, chiar înainte de ziua lui. Ca să-şi facă un favor, a plecat la pescuit împreună cu un prieten. Cu o zi înainte plouase, iar vremea s-a răcit. Se pare că, spre miezul nopţii, un somn bătrân s-a agăţat în cârlig, scuturând unul dintre beţele lor de pescuit. Alergând spre undiţă, colegul mai tânăr al lui Dan a alunecat pe malul înalt şi umed, căzând în apele adânci ale Mureşului. Urletul lui a răsunat în noaptea întunecată: Sări, Dane, că mă înec!... Şi Dan a sărit.

 

PESCARII LOCULUI SPUN CĂ, DACĂ STAI într-un anumit loc pe malul opus al râului şi dacă e linişte, după miezul nopţii poţi auzi dinspre Câmpuri, de peste ape, acelaşi strigăt de disperare: Sări, Dane, că mă-nec!... Astăzi se împlineşte un an de când cei doi şi-au încheiat această anecdotică absurdă a destinului lor. Iar eu am venit aici, pe mal, nădăjduind că voi auzi, la rându-mi, acel glas, că voi putea accepta şi eu, în cele din urmă, această nouă realitate a fiinţării mele. Ca să-mi pot continua apoi viaţa, atât cât a mai rămas, ca să mă pot confrunta cu noile realităţi de zi cu zi şi care, de la o vreme, mi se par tot mai imposibile şi mai dureroase... Ca să-mi pot asuma, într-o măsură cât de cât onorabilă, propria (supra)vieţuire...

(Publicat în DISCOBOLUL, nr. 177/ 2012)

Vizualizări: 287

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de bianca nedelcu pe Decembrie 14, 2012 la 1:26pm

cred ca ,din pacate,scrieti despre unul din invatatorii de la scolala generala nr 3...recunosc ca am citit,in viteza"textul,dar doua,trei cuvinte mi-au atras atentia-Dan,Mures,Campuri...am copilarit la Hunedoara,candva imi faceam vacantele(partial)la Campuri-Surduc,bunicul meu a fost dascal la generala 3,si era acolo un invatator,domnul DanS.;poate fara intentie,ati adus un omagiu indirect tuturor dascalilor de acolo care nu mai sunt,si pe care textul dvs.mi i-a adus,cateva minute,inaintea ochilor..cat de trist e cand ne trec oamenii in alta dimesniune...

Comentariu publicat de November pe Noiembrie 29, 2012 la 11:17am

Frumos omagiu...

Comentariu publicat de Arcalean Domnita pe Noiembrie 28, 2012 la 10:59pm

...si tot pescarii acelor locuri mai spun ca glasul celor doi colegi se aude pe celalalt mal multumindu-ti...dar ocupat cu realitatile acestor zile,nu-i mai poti auzi...

 

Comentariu publicat de Clara Damian pe Noiembrie 27, 2012 la 11:05pm

E un punct de "confluenta" intre cititor si amintirile scrise de dumneavoastra, iar acest punct se afla undeva, chiar la inceputul lucrarii.

Intreaga povestire are puls, e vie, e aici...

Comentariu publicat de Costel Zăgan pe Noiembrie 27, 2012 la 8:51pm

 E cam greu de chiulit de la o asemenea oră : mai ales având profesori atât de competenţi 1

Comentariu publicat de ica matei pe Noiembrie 27, 2012 la 8:43pm

Va citesc mereu, cu acelasi drag...

Comentariu publicat de HORGA MIHAI pe Noiembrie 27, 2012 la 8:17pm

Povestiţi atât de natural, că transpuneţi cititorul în amintirile Dv., firesc şi pe nesimţite...real talent, felicitări!

Comentariu publicat de CONSTANTIN STANCU pe Noiembrie 22, 2012 la 9:24am

Timpul ne cizelează memoria, lumea nu vede apele curgând, pe un mal stă Dumnezeu şi priveşte, pe alt mal mama face semne cu mâna stângă, e un pescar în aval, el prinde peşti cu undiţa, el prinde lumina cu aripa! Cuvinte care leagă lumea de abis!

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor