CI EU VOI FI PĂMÂNT. Sculptură fierbinte (teracotă).

BIZONI, PĂSĂRI, DEALURI, TEI etc. Note la o expoziţie (Copou, Iaşi)

"Bizonii" lui CORNEL RÂPANU instituie o zoologie epurată, hieratică. Ei vin din hăurile istoriei. Înainte de a fi fost plantaţi, precum într-un tabel fascinant, în cadrilajul format de plăcuţele ceramice purtând amprenta "Râpanu", bizonii aceştia, cu desenul lor abrupt şi subtil, au cunoscut numeroase avataruri. În lenta lor metamorfoză, au lăsat urme peste tot: de la Arcy la Bologoye, de la Altamira la Tassili, din Valea Rinului până în codrii Moldovei muşatine. Devoraţi, în sălbăticie, de fiare şi vânaţi de oameni, au supravieţuit în realitatea secundă a artei: în reliefurile Egiptului faraonic, în blazoane şi steme, în fresce şi gravuri faimoase, în… 
Din acest prestigios inventar de imagini lunecoase, Cornel Râpanu reţine sâmburele stagnant, pe care îl înfăşoară într-o cuirasă aspră, fragilă şi unică de fiecare dată. Mai mult, stăpânind codul, el poate amesteca imagini heteroclite: încrucişează cai şi boi, peşti şi lupi, fără să se teamă că din aceste ciudate intersectări ar putea ieşi altceva decât bizoni!
Păstrează în stilizare – o mai spun odată – o tăietură abruptă, amintind de modul de a desena practicat de către proiectanţii de casete pentru bani sau lingouri: acestea trebuie să pară mai curând sărace, aidoma valizelor de campanie ale partizanilor, decât luxoase, pentru a nu da de bănuit cu privire la tezaurul conţinut. Fireşte, nu sărăcie inspiră cristalizările lui Râpanu, ci inteligenţă, forţă, plenitudine. Iar când acestea se acumulează în lungi şiruri suprapuse, efectul indus este tonitruant: ca de maree sau ca de fagure luxuriant. Te poţi gândi, privindu-le, şi la rostogolirea pixelilor pe ecranul unui calculator. Sau la fastuoasele procesiuni ale literelor-furnici alergând, stând pe loc, pe întinsul unei pagini tipărite. Sau…..
Cornel Râpanu scrie cu bizoni pe o plajă care excede cadrul montajului ceramic.
………

GABRIEL OBREJA face dovada unor calităţi mai rar întâlnite la un novice: diversitate ofertorie, anvergură, ingeniozitate şi rafinament în mânuirea instrumentarului. 
Propunerile sale satisfac deopotrivă nevoia de agrement vizual şi nevoia de comunicare în sens larg. Remarci în ele şi efortul, obstinat, de definire a propriului statut.
Gabriel Obreja desenează şi modelează în lut tot ceea ce poate stimula, prin complexitate, inventivitatea plastică: păsări, oameni, plante, structuri minerale. 
Extrem de intertesante sunt păsările sale, cuprinse în montajul sugestiv intitulat "Avitaria". Păsări statice, aşezate în perimetrul plăcuţelor de lut, consecvent pătrate, precum în nişte cuiburi pântecoase şi tandre. Aripatele, bonom umflate de un fel de duh al pământului, pe care obiectul ceramic, ca o specie de pământ ce se află, se simte obligat să-l exprime, contrazic imaginea populară şi stereotipă a păsării-săgeată, împungând, în zborul ei neabătut suitor, văzduhurile. 
Imaginile sunt realizate în plan, prin uşoare incizii lineare, sau în relief. Cu linie cursivă, sau frântă în segmente care se articulează economic, în poligoane largi, aproape…rotunde. Sunt finisate până la transparenţă, aproape, sau, dimpotrivă, simulează barbaria, pentru ca totul să pară rezultatul conlucrării sculptorului cu forţele naturii. 
Gabriel Obreja tratează cu multă atenţie şi problema culorii. Optînd pentru naturaleţe, păstrează cărămiziul materialului ceramic, însă, pe alocuri, stropeşte cu verde stins, sau cu brun-fumuriu. O face pentru pura bucurie a ochiului, sau pentru a obţine un efect de uzură, de îmbătrânire, în măsură să clatine reperele noastre ontologice…
Cu "Drumul mătăsii", expozantul inaugurează, solemn, seria stilizărilor de sugestie antropomorfă. Dacă în "Avitaria" urmărea sinteza, concentratul rezumativ, reţinînd, din fastul prodigios al motivului aviomorf, nucleul stabil şi indivizibil, aici procedează la divizarea complexă a subiectului. Suprafaţa se rupe, unghiurile se ascut, liniile încep să fugă, o agitaţie ciudată, care complică, firesc, rosturile, în cuprinsul reprezentărilor, ia locul calmului ce răzbate, stenic, din imaginile cu păsări. Un foşnet rece-mătăsos, ca de paloş care sfâşie aerul, la ceremoniile militare nipone, dublează, în plan acustic, jocul insidios al liniilor şi suprafeţelor. 
..........


MARIA FLOREA condensează splendoarea unor dealuri în simplitatea unor cupole, a unor semisfere, orânduite, muzeal, pe o masă. Acestea par nişte astre pietrificate, îngropate, pe jumătate, în planul mesei. Nişte stele cu raze boante, sau smulse, sau transformate în stranii vegetaţii ierboase. Cosmice convexităţi fulgescente, dezamorsate şi aşezate, într-un aliniament perfect, pe o suprafaţă. Nu le poţi privi pasiv, te gândeşti la ce vor fi fost – desigur vii corpuri incandescente – şi la ce sunt acum: calme rezervoare de umbră. Una din ele, gata să se destrame, la capătul şirului, ca o horbotă fragilă, tocmită din praf, e totuşi altceva: o plasă pentru fluturi. E o plasă rară, ca să nu rănească structura imaterială a acestor mici lumini. O poţi numi şi plasă pentru vise, dacă vrei. Autoarea aşa a numit-o. 
...........

DAN POPA sondează incantatoriul simetriilor rotatorii pe care le descoperă la unele izopode. "Radiolarul" său este o sumă de limpezi perforaţii operate în peretele unui con care înţeapă massa unei sfere ţintate. O construcţie care absoarbe şi care emite lumină. Construcţia pare să fi luat naştere prin dilatarea magică a unor cristale şi nu prin modelarea manuală a unei materii clisoase. Şi nu doar pare, cine l-a văzut la lucru pe Dan Popa, echipat ca un vrăjitor – halat şi mănuşi violete – şi mânuind un eboşoar care seamănă mai curând cu bagheta magicianului decât cu un eboşoar, e sigur că aşa s-a întâmplat!
……….

Privind figurinele acefale ale DELIEI AVRAM, expuse pe iarbă, în imediata vecinătate a Muzeului "Mihai Eminescu", te gândeşti, în context, la Cătălin şi Cătălina, tinerii de lume din faimosul poem eminescian, care şi-au pierdut capul – de dragi ce-şi sunt, desigur! În aerul tare din parc, trupurile lor nude, multiplicate serial, după un principiu care funcţionează infailibil la nivelul de bază al lumii, s-au spiritualizat, s-au preschimbat în zvelte coloane. Văzute de la distanţă, par un fel de cariatide, desprinse, ai zice, de pe zidul lateral al palatului-muzeu (sălaş al Luceafărului), pentru a încinge o horă simbolică în jurul unei mume vajnice, de lut, lenevind, visătoare, în iarba crudă. Prinse în horă, formează un zid diafan, care dublează, la exterior, acolada bine marcată a şoldurilor pe care somnoroasa zeitate le etalează cu un fel de candoare provocatoare. 
………

CONSTANTIN CIORNEI explorează funcţia revitalizantă a mimezei. Provocarea pe care o lansează rezidă în a expune "decalcul", în lut, al unor fragmente de realitate atât de prezente în experienţa noastră cotidiană, încât ajung să ne facă insensibili la semnalele pe care ni le adresează continuu. Expunîndu-le, Constantin Ciornei ne ajută să le luăm iarăşi în seamă, să le privim cu privirea proaspătă a copilului care descoperă lumea. Astfel, nişte coji de copac, întru totul asemănătoare acelora pe care le putem vedea la arborii din parcul în care ne aflăm, încep să palpite curios, suprafeţele lor, accidentate, pline de riduri, de întunecimi şiroind printre zgrunţuri şi cute, încep să mişte imaginaţia, să zguduie registrul analogiilor. Începi să vezi în ele sfărâmături de piele arsă, de crocodil antediluvian. Stranii pergamente încreţite, purtătoare ale unor scrieri nedescifrate încă. Sau bucăţi de cortex, pietrificate – poate chiar aşchii şi schije din creierul, gigant, al lui Eminescu (patronul acestui loc)… 
...……

Peştele şi marea – conţinut şi conţinător, dar şi tainic joc de repercuţii: faţa vălurită a mării înscrisă în teaca, formată din miriade de solzi scânteietori, a unui peşte! Simultană unduire a unor creste (de val şi solz albăstrui)! 
Spre astfel de orizonturi eşti îmbiat să rătăceşti, după ce ai spart cu privirea pojghiţa solzoasă a celor două piese, în lut, semnate de ALEXANDRU CIORNEI.
………

“Finalitate fără scop” sau decorativism vibrionar. Joc al superficiilor, în căutarea unei esenţe inuzabile, căci obiectele, deşi oferă aparenţa unor vase, sunt altceva. Sau, în orice caz, mult mai mult altceva decât vase. Sunt arhitecturi utopice, turnuri stagnant rotitoare, născocite parcă de fantezia Şeherezadei: pură cuprindere de orizonturi dantelate, întru încîntare. 
Putem să facem din ele şi vase, dar cel mult pentru seminţe de romaniţă sau busuioc. Singură autoarea, CĂTĂLINA GRUIA, va putea păstra, într-unul din ele, şi altceva: floarea de garin a recunoştinţei spectatorilor!
.............

Mihai PAMFIL. 2010

Vizualizări: 344

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 6, 2013 la 10:03am

Multumesc,  Stoica Alina!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 4, 2013 la 2:00pm

Vă mulţumesc pentru atenţie, doamnă Elisabeta Boţan!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 2, 2013 la 11:54pm

Domnule Gheorghe Apetroae, vă mulţumesc pentru comentariu!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 2, 2013 la 11:52pm

Vă mulţumesc, doamnă Halas Elena Dorina!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 2, 2013 la 11:51pm

Doamnă Terezia Filip, vă mulţumesc!

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Noiembrie 2, 2013 la 11:04pm

Şi totuşi!...mai  sunt , ce-i drept, prea puţini, cei  care, învadând frontal în genuine fantezii grotele subtilităţii sculptural - artistice , au învăţat reflexiile cristalelor   în oglindă,   de la bizonii desenelor rupestre  rumegatul pictural şi sculptural, de la păsări, unduiririle cromelor şi zborul şi,  reuşesc, astfel , să digere esenţele, aşa cum remarcabil ni-i prezintă domnul Mihai Pamfil pe  sculptorii şi pictorii  ieşeni Gabriel Râpeanu, Gabriel Obreja, Maria Florea, Dan Popa, Delia Avram, Constantin Ciornei şi Alexandru Ciornei. Ei sunt cei care ştiu şi pot să redea în filigrane formele trecerii , acestea aparţinând  de marea artă !... .Felicitări, nu în ultimul rând, domnului Mihai Pamfil pentru modul profesionist de prezentare a expoziţiei ieşene!..G.A.S.

Comentariu publicat de ilie adrian pe Noiembrie 2, 2013 la 12:32am

  Frumoase comentarii,superb reportaj ,care ne transpun intr-un colt de arta adevarata.Minunat !!!!!

Felicitari !

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 2, 2013 la 12:27am

Dominique Iordache, multumesc!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 2, 2013 la 12:26am

Multumesc, Ilie Adrian!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Noiembrie 2, 2013 la 12:25am

Stefan Jurca, multumesc!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor