Îți vorbeam de ciclicitatea evoluției. Cu siguranță ai auzit și tu de sintagmele: „ce este sus este și jos” și, „cunoaște-te pe tine însuți”. Prima vrea să spună că microcosmosul, adică structura omului, este croit la fel ca macrocosmosul, adică ciclurile evolutive și structura acestuia sunt asemănătoare cu cele ale macrocosmosului. Păstrând această idee, a doua sintagmă vrea să arate că, dacă te cunoști pe tine, vei înțelege și macrocosmosul pentru că tu ești structurat la fel ca el. Altfel spus, telescopul a fost inventat degeaba. Glumesc!
Traseul: naștere, viață, moarte, existență după moarte, renaștere este asemănător cu un mare ciclu de evoluție universală. Mi-am propus să vorbesc doar de perioada dintre naștere și moarte. Ciclicitatea de care îți vorbeam este bazată în general pe cifra șapte. Cifra poate fi și nouă și chiar doisprezece. Se reduce totuși la șapte datorită faptului că există zone de graniță, de interferență unde unele din faze se contopesc datorită afinității lor. Un exemplu ar fi unirea dintre corpul senzației și sufletul senzației ele formând ceea ce se numește corpul astral. Ar exista poate și mai multe dar, se zice că puterea de a privi înainte și înapoi a unui mare inițiat se reduce la doar trei faze în fiecare direcție. Asta pentru că el, inițiatul, nu poate accede la o expansiune a conștienței mai mare de trei etape în trecut și tot trei în viitor. Aceste etape sunt date chiar de structura lui. Poți coborî trei trepte în corporalitate (corpul senzației, corpul eteric și corpul material); poți urca trei trepte în spiritualitate (Sinea spirituală, Spiritul vieții, Omul spirit). Dacă reflectezi puțin la ce am spus, ai să înțelegi că întotdeauna vei avea impresia că te găsești la mijlocul evoluției. În cazul nostru, cele trei etape anterioare celei actuale ar fi perioadele în care s-au format corpul fizic, într-un sistem de evoluție numit Saturn (nu lega denumirea de actuala planetă Saturn și nici pe cele care vor urma de vreo planetă din sistemul solar), apoi corpul eteric, în sistemul numit Soare și, în final, corpul senzației, în sistemul numit Lună. Noi suntem actualmente în faza în care am primit Eul, iar sistemul se cheamă... Pământ, desigur! Vor urma încă trei sisteme de evoluție în care se vor dezvolta cei trei germeni spirituali de care îți vorbeam. Ele se vor numi (ezoterismul le numește): Jupiter, Venus, Vulcan. Aștrii, în sine și nu mă refer acum numai la sistemul nostru solar, nu sunt decât colonii formate din ființe spirituale care, în celelalte sisteme, trecute și unele viitoare viețuiau și vor viețui în cadrul aceluiași astru. Dar, nivelul actual al evoluției lor și al omenirii, precum și gradul ridicat de condensare a substanței spirituale, nu le-a mai permis să acționeze din același loc. Așa că, au fost nevoite să se despartă, grupându-se după gradul evolutiv. Ceea ce omul percepe ca formă este în fapt starea de echilibru a unor forțelor spirituale, iar materia, substanță spirituală condensată, cum spuneam. În realitate nu există decât ființe spirituale și efectul activității lor, care, deși de altă natură, tot ființe sunt. Spun de altă natură pentru că ele sunt create chiar de aceste ființe spirituale, emanate de fapt prin faptul că tot ceea ce ar fi interioritatea acestora, ca modalitate de manifestare, este exteriorizat cu formele de care vorbeam. Ele sunt doar niște ființe care doar susțin marea manifestare a Creației divine, ele ne intrând în circuitul evolutiv. Exemple ar fi elementalii. Revenind acuma la etapele de evoluție și la faptul că se tot repetă, dar pe trepte tot mai înalte, mai pot spune că ele se regăsesc și în viața noastră dintre naștere și moarte. Doar la perioada asta voi face acuma referire. Ele sunt și după moarte, desigur. Astfel, din șapte în șapte ani, omul își tot adaugă și definitivează părți din structura lui. În primii șapte ani de viață, copilul își construiește corpul fizic. Asta înseamnă că, încă din uter, noua ființă, care ai să vezi că nu prea e nouă, își individualizează, din materia existentă, un corp fizic. Acest proces ține până la vârsta de șapte ani. Abia după această vârstă corpul său fizic este complet din mai toate punctele de vedere: formă, fiziologie etc. (el, urmând în continuare, doar să crească). Între șapte și paisprezece ani este încorporat fizicului și corpul eteric cu toate funcțiunile lui. În următorii șapte ani, este încorporat în primele două și corpul senzației. Asta înseamnă vârsta de 21 de ani. Adică vârsta maturității, pe vechi. Faptul că acum maturitatea se vrea a fi pe la 18 ani, nu este chiar o toană, ci o consecință a evoluției umane. Corpul senzației și cel eteric se formează încă înainte de naștere, ele fiind: matricea corpului fizic, în cazul corpului eteric, iar cel al senzației, matricea corpului eteric. Deci, ele există și funcționează încă de la naștere, dar sunt integrate complet în corporalitate, cu deplină funcționalitate, abia după perioadele de care am vorbit. Dacă îți mai spun că etericul este purtătorul temperamentului, iar astralul este, printre altele, expresia caracterului, vei face legătura cu ce am spus mai sus, deoarece, temperamentul iese la iveală între șapte și paisprezece ani, iar caracterul între 14 și 21. Mai spuneam că, un ciclu evolutiv începe cu repetarea a trei perioade anterioare, în speță, la om, repetarea vieții anterioare. Da, nu e nicio glumă! Corporalitatea, adică: fizicul, etericul și astralul, de fapt corpul senzației, reprezintă în noul om, rodul vieții anterioare. Ele sunt moștenirea pe care el o primește de la predecesorul său. Ele sunt cele trei elemente care practic repetă viața anterioară. Urmează apoi, tot în etape de șapte ani, formarea celor trei componente sufletești (sufletul senzației, al rațiunii și sufletul conștienței), ca apoi să se anticipeze cele trei componente spirituale. Cine le mai apucă, desigur! O să spui că și copilul raționează și gândește... atunci cum sufletul rațiunii, de exemplu, este adăugat după 28 de ani? Componentele sufletești reprezintă ceea ce omul adaugă prin efortul său noii entități. Dar, omul trăiește în macrocosmos unde aceste componente există. El nu face decât, prin comportament, să-și individualizeze, din materia universală corespunzătoare, și prin acțiunea Eului asupra componentelor corporale, componentele respective. De fapt, totul se învață având la bază predispozițiile care se găsesc în corporalitatea moștenită. Ca mod de gândire particular croit pe personalitate sa, nu o va face decât începând cu vârsta amintită. Până atunci el doar învață să gândească. Cum ar fi un om care nu a trăit printre semeni, ci izolat de ei? Nu va gândi pentru că nu a avut de la cine să învețe gândirea. Cu rațiunea la fel! Toată mintea lui ar fi adaptată modului în care, mediul în care a trăit, manifestarea acestui asupra lui, a fost interiorizat în trăirile sale. Perioadele nu sunt chiar fixe. Vorbesc de limite generale, după cum spuneam și despre vârsta maturității. Cu cât omul are în spate mai multe manifestări (încarnări), cu atât experiența existențială este mai mare, evoluția mai ridicată, iar perioadele în care el își definitivează ființa încarnată se micșorează. Doamne, ajută!

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor