Pe un monument funerar

al cimitirului din Sebiş

stă sculptat epitaful:

„Lumea e o umbră,

Viaţa e un vis,

Sufletelor noastre

Cerul e deschis.”

Femeia care e îngropată acolo

se numeşte Nădejdea.

(Nu e metaforă, se poate verifica).

Pe un alt monument funerar

al cimitirului din Sebiş

stă sculptat epitaful:

„Trecător, opreşte pasul

Şi priveşte-acest mormânt,

Că ce eşti am fost odată

Şi ce sunt vei fi-n curând.”

Bărbatul care-i îngropat acolo

                    este tatăl meu.

 

Nu ştiu dacă tatăl meu, Traian,

a cunoscut-o pe Nădejdea,

dar ştiu că se înţelegea bine cu ea

şi nici în ultima vreme

n-am auzit ca ei să se fi certat.

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor