CINE ESTE ADEVARATUL AUTOR AL ROMANULUI-PE DONUL LINISTIT?

Cât de liniştit e Donul? de Carmen Brăgaru
În urmă cu trei ani, în paginile României literare (28/2001) şi ale Adevărului literar şi artistic (596/2001), traducătoarea Margareta Şipoş publica nişte fragmente incitante din cartea pe care o anunţa în curs de apariţie la editura Albatros, Apele tulburi ale "Donului liniştit" a ucraineanului Aleksandr Korabliov. }esută în întregime pe marginea "enigmei secolului XX", aceea a paternităţii Donului liniştit, cartea s-a lăsat parcă înadins aşteptată, editura creând (voluntar, involuntar?) un suspans "complice", spulberat abia de curând, prin publicarea mult râvnitului volum. Autorul acestuia, conferenţiar la Universitatea din Doneţk (Ucraina), semnatar a numeroase nuvele şi eseuri despre scriitori clasici ruşi, atras şi de complexa şi discutabila lume a fenomenelor paranormale, propune o carte interesantă pe care o denumeşte când "roman mistic", când "mică epopee", cuprinzând "texte, documente, tălmăciri, informaţie ezoterică". O carte-hibrid, greu de definit: un amestec de cercetare ştiinţifică şi roman liric, cu accente poliţiste, care se citeşte cu sufletul la gură. În cele opt părţi ale lucrării, autorul clasifică şi sintetizează un volum uriaş de informaţii referitoare la viaţa şi opera lui Mihail Şolohov, proiectată pe fundalul literar şi socio-politic din fosta Uniune Sovietică, rezultatul fiind un adevărat "dosar" privind istoricul "afacerii" Pe Donul liniştit.Varianta oficială În toate monografiile şi tabelele cronologice sovietice, Mihail Aleksandrovici Şolohov figurează drept "marele scriitor sovietic", născut la 24 mai 1905 la Krujilino, staniţa Vioşenskaia, de pe Don. Tatăl, Aleksandr Mihailovici, absolvise şcoala parohială şi schimbase de-a lungul vieţii numeroase profesii, iar mama, Anastasia Danilovna (n. Cernikova), provenea dintr-o familie de ţărani-iobagi stabiliţi pe Don şi era analfabetă (a învăţat să scrie şi să citească târziu, pentru a putea coresponda cu fiul, fără a mai apela la intermediari). Primele noţiuni de învăţătură, Şolohov le primeşte acasă de la profesorul Timofei Timofeevici Mrâhin. În 1918, termină patru clase şi întrerupe învăţătura din pricina războiului civil care îl găseşte pe teritoriul ocupat de albi. Când, în 1920, se instaurează pe Don puterea sovietică, Şolohov devine secretarul Comitetului Revoluţionar din staniţa Karghinskaia, unde se stabilise cu familia încă din 1909. În 1922 o cunoaşte pe viitoarea soţie, Maria Petrovna Gromoslavskaia, învăţătoare dintr-un sat apropiat. Intră în cercurile literare ale vremii şi încep să-i apară în reviste primele lucrări. De asemenea, împărtăşeşte prietenilor intenţia de a scrie un roman despre cazacii de pe Don. În 1926 îşi adună povestirile apărute în reviste în volumul Povestiri de pe Don şi începe să lucreze la romanul Pe Donul liniştit, în staniţa Vioşenskaia în care se va stabili definitiv. În 1927 încheie prima parte a romanului, iar în anul următor pe cea de-a doua, publicată în foileton. În 1929 Şolohov este învinuit de apolitism într-un articol semnat N. Prokofiev. Deşi nu terminase Pe Donul liniştit, începe un nou roman inspirat de colectivizarea în desfăşurare, Pământ desţelenit. Îl cunoaşte personal pe Gorki în 1931, căruia îi scrisese încă din anii anteriori. Acesta îl susţine şi, spulberând noile critici la adresa romanului, considerat de această dată pro-troţkist, îl ajută să publice al treilea volum (1932). În acelaşi an apare şi primul volum din Pământ desţelenit. Şolohov devine membru PCUS, participă la congrese, susţine conferinţe, călătoreşte în străinătate, în Anglia, Franţa, Danemarca. În cursul anului 1935 lucrează la ultima parte a romanului Pe Donul liniştit şi începe o nouă variantă a acestuia, pe care o va publica începând cu 1937 în revista Novâi mir. Este ales deputat în Sovietul Suprem apoi, în 1939, membru al Academiei de Ştiinţe. În 1940 apare şi ultima parte revăzută a romanului, ce stârneşte - din nou - discuţii aprinse. Cu toate acestea, în anul următor, romanul este distins cu Premiul Stalin. În timpul războiului pleacă pe front unde scrie reportaje şi începe un nou roman, Ei au luptat pentru patrie, rămas neterminat. În 1945 este decorat cu Ordinul "Marele Război pentru Apărarea Patriei". Între 1949 şi 1960 reia lucrul la Pământ desţelenit. În 1956 publică povestirea Soarta unui om. În 1961 este ales în CC al PCUS. În satul pe care nu a vrut să-l părăsească pentru Moscova i se dezveleşte un bust încă din timpul vieţii. Cu numele lui se denumesc străzi, cooperative etc. Cu excepţia unor scrisori, interviuri sau alocuţiuni rostite cu prilejul diverselor congrese la care participă, Şolohov nu mai dă literaturii nimic important. Moare, asistat de tovarăşa sa de viaţă, în 1984.

Acesta ar fi în linii mari traseul vieţii şi operei lui Mihail Şolohov, citit, predat, învăţat şi reprodus cu veneraţie de generaţii întregi de elevi, profesori, scriitori, critici, cititori… Există oare vreo fisură în acest bust de bronz?, se întreabă Aleksandr Korabliov. Unii, în linia partidului, susţin că nu, alţii, mai cu intuiţii, mai cu argumente, vin să infirme mitul "marelui scriitor sovietic" şi să conteste paternitatea capodoperei sale, Pe Donul liniştit. De unde până unde?



Varianta neoficială

Exact ca în bancul arhicunoscut cu radio Erevan, despre Pobeda confiscată şi nu primită, majoritatea informaţiilor de mai sus au şi un revers, bazat uneori doar pe zvonuri, alteori pe documente şi chiar pe "informaţie ezoterică" sau "astrală", cum o denumeşte autorul. Aceasta i-a fost furnizată de "enigmatica" L.F. din carte, în fapt, Lidia Feodorovna Lihaciova, biopsihanalistă la Institutul de Inteligenţă Artificială din Doneţk. "Munca noastră - povesteşte autorul - consta în aceea că eu îi puneam întrebări şi ea îmi dădea răspunsuri. Pentru aceasta se conecta la Ťcâmpul informaţionalť care, după cum susţin misticii şi unii dintre savanţi (Vernadski şi Theyeard de Chardin) conţine informaţii despre tot ce s-a întâmplat cândva cu omenirea. Confruntând răspunsurile ei cu datele din documente, opere literare sau memorii, eu îi puneam noi întrebări. Bineînţeles că n-aş fi continuat lucrul dacă informaţiile comunicate de L.F. n-ar fi căpătat confirmări."

Coroborând toate aceste date, se conturează o cu totul altă imagine atât a lui Şolohov, cât şi a operei lui capitale. Aşadar, Şolohov s-ar fi născut cu doi ani mai devreme, nu în 1905, ci în 1903, şi nu la 24 mai, ci la 12 octombrie. Părinţii ar fi aceiaşi, dar cu o istorie mai puţin perfectă decât cea declarată în repetatele autobiografii cerute de regimul sovietic. Pentru că tatăl, "orăşan" fiind şi om cu carte, se îndrăgostise de o fată simplă, frumoasă "ca o cadră", dar analfabetă, părinţii au aranjat pentru ea o căsătorie de formă, cu atamanul văduv Stefan Kuzneţov. Cu toate acestea, Anastasia îşi părăsi curând soţul, se mută cu alesul ei şi, din legătura lor, se născu, în 1903, Mişa Kuzneţov. Când atamanul a murit în 1913, copilul a fost înfiat de tatăl său legitim, Aleksandr Mihailovici Şolohov. Peste ani, şi căsătoria lui Mihail Aleksandrovici cu Maria Petrovna Gromoslavskaia va fi suspectată. De ce să se fi căsătorit cu o femeie mai în vârstă decât el cu 3 sau 5 ani? Trebuie să fi fost ceva la mijloc. Poate că Şolohov a fost şantajat sau ademenit cu ceva, spre exemplu o lădiţă cu manuscrise pe care el şi le însuşeşte… În 1928, când primele două volume ale Donului liniştit tocmai se publicaseră, "…a apărut şi a început să circule prin redacţii şi edituri un jalnic zvon murdar, umflat cu tot felul de versiuni, cum că autorul Donului liniştit n-ar fi Şolohov, ci un oarecare ofiţer alb, ucis în războiul civil, din a cărui raniţă Şolohov ar fi luat manuscrisul şi l-ar fi dat drept al său. În editurile unde s-a publicat Donul liniştit au sunat telefoanele, şi persoane anonime anunţau că urmează să apară la ei o bătrânică, mama autorului Donului liniştit. Ea a pornit să restabilească dreptul de autor al fiului decedat. Misterioasa bătrânică n-a apărut însă, dar calomnia a continuat să se lăţească…" Prin scrisoarea publicată în ziarul Pravda la 29 martie 1929, de A. Serafimovici, părintele literar al lui Şolohov, s-a pus capăt oficial acestor denigrări. Susţinut astfel de RAPP (Asociaţia Rusă a Scriitorilor Proletari), Şolohov scapă basma curată. Va mai întâmpina asemenea greutăţi, dintre care cea pe muchie de cuţit o va experimenta în 1938, când marea epurare stalinistă atinsese intensitatea maximă. NKVD-ul, din ordinul direct al lui Stalin şi Ejov, comisarul poporului la acea dată, pe motiv că ar fi descoperit o organizaţie contrarevoluţionară ilegală, condusă de Şolohov, ordonă arestarea acestuia. Prevenit chiar de cel care ar fi trebuit să-l ridice, fuge de acasă noaptea, se duce direct la Moscova şi îi cere lui Stalin o audienţă în care îi explică "fondul problemei", numindu-i pe urmăritorii lui calomniatori şi provocatori. Scapă şi de această probă de foc. Şi faptul că începuse să bea cam mult se doreşte să rămână un secret (cum şi mai ales de ce să dorească un scriitor sovietic să bea?) În diverse stenograme secrete sunt propuse măsuri pentru dezalcoolizarea forţată a "tovarăşului M.A.Şolohov."


Afacerea "Pe Donul liniştit"

Cum am văzut, zvonurile începuseră să circule încă de prin 1928-1929, imediat după publicarea primelor două volume, dar au fost brutal înăbuşite. Deşi îndoiala a plutit mereu deasupra acestei opere, îndoială întărită în timp de "secătuirea" izvorului inspiraţiei şi de valoarea mult scăzută a puţinelor scrieri ce i-au urmat, atacuri pertinente, care să cuprindă şi analiza operei, au început să apară târziu, abia pe la mijlocul anilor '70. Acuzele erau în esenţă trei: "Primul - vârsta. Se subînţelege competenţa. Ce trezeşte suspiciuni? Modesta experienţă de viaţă, lipsa studiilor, lipsa experienţei literare. Şi, pe deasupra, ritmul de lucru. ş…ţ Al doilea - imaginea autorului. Acea imagine care îţi apare citind romanul şi aceea pe care ţi-o faci cunoscând personalitatea scriitorului nu numai că nu coincid, ba chiar se deosebesc radical. ş…ţ Al treilea - romanul. Absenţa oricăror urme ale elaborării lui şi prin evidenta discrepanţă dintre acesta şi celelalte opere ale scriitorului, atât cele timpurii, cât şi cele ulterioare romanului. Care, iarăşi, sunt suspect de puţine pentru lunga lui viaţă."

În 1974 apărea la Paris o carte în limba rusă, Şuvoiul "Donului liniştit", semnată de un enigmatic D* şi prefaţată de A. Soljeniţîn. În urma analizei, concluzia autorului (dovedit în anii '90 a fi o autoare, Irina Nikolaevna Medvedeva, cercetătoare din Leningrad, soţia puşkinologului B.V.Tomaşevski) era că romanul Pe Donul liniştit este produsul a două persoane diferite: un "autor", artistul creator ce a furnizat cea mai mare parte a materialului, şi un "coautor", un "publicist agitator" care a montat diverse bucăţi, a inserat noi personaje, acţiuni, dialoguri, ajustând astfel manuscrisul iniţial pentru a se potrivi noilor cerinţe ideologice. Au urmat şi alte demersuri: cărţile istoricului Roy Medvedev (Cine a scris "Pe Donul liniştit", Paris, 1974; Enigmele biografiei artistice a lui Mihail Şolohov, Paris, 1975; Enigmele biografiei literare a lui Mihail Şolohov, Cambridge, 1977), cartea filologului israelian Zeev Bar-Sella, Donul liniştit versus Şolohov, (1988), precum şi analize făcute fie cu ajutorul tehnicii electronice de calcul de către o echipă de specialişti norvegieni, fie una textologică, bazată pe "metoda convoiului". Argumentele pro şi contra adunate din aceste lucrări, precum şi din alte materiale apărute în presa străină sau cea sovietică şi rusească (v. emisiunea TV "A cincea roată", 1990), tind să-i dea dreptate lui D* cu privire la existenţa a două condeie în elaborarea romanului. Dar dacă Şolohov este unanim acceptat drept "coautor", identitatea autorului rămâne încă o problemă deschisă. Pe scurt, "candidaţii" cu şanse mari la acest titlu ar fi: 1) un ofiţer alb, ucis pe front, în a cărui raniţă Şolohov ar fi găsit manuscrisul; 2) socrul lui Şolohov, Piotr Iakovlevici Gromoslavski, este propus fie ca autor (variantă puţin credibilă, în ciuda argumentului că era om cu carte, ataman până la Revoluţie), fie ca deţinător al lădiţei cu manuscrisul altui scriitor (cel mai probabil F.Kriukov) cu care l-a şantajat pe Şolohov pentru a-l face să se însoare cu fiica lui; 3) în fine, Feodor Dmitrievici Kriukov, cel propus de mai toţi cercetătorii problemei: D*, Roy Medvedev, A. Soljeniţân, M.Mezenţev, autorii emisiunii TV. Acest scriitor se născuse la 2(14) februarie 1870 în zona Donului. Tatăl lui fusese unter-ofiţer, ataman, iar mama, cazacă nobilă de pe Don. Absolvent cu medalie de argint al gimnaziului, a urmat apoi Institutul de istorie şi filologie din Petersburg (1888-1892). A fost, pe rând, educator, bibliotecar, redactor de revistă în regiune. A publicat schiţe şi nuvele. A murit de tifos exantematic în 1920. Din amintirile scriitorilor care l-au cunoscut reiese că F.Kriukov era un scriitor autentic, foarte înzestrat, "primul care a arătat pitorescul autentic al Donului" (Korolenko), cunoscător profund al sufletului cazacilor.

Precum juraţii într-un proces, cititorii sunt puşi să asculte atât argumentele pro, cât şi cele contra, pe care A. Korabliov le citează cu acribie şi fără părtinire. La acest punct al discuţiei, împărtăşim consideraţiile autorului: "Dacă e să priveşti de pe tuşă această gâlceavă şi să păstrezi oarecare distanţă intelectuală şi estetică, se poate spune că ea n-are sfârşit, ca o clipă dintr-o bătălie pe pânza unui tablou. Pentru că la fiecare argument se vine cu un contraargument, fiecare lovitură este contracarată de o altă lovitură." Şi ce face Korabliov în consecinţă? În loc să simplifice lucrurile, le complică şi mai mult, propunând o "a treia realitate", o versiune proprie rezultată din colaborarea cu L.F., acea "Vanga din Doneţk".


Varianta Korabliov- L.F.

Romanul nu ar fi fost scris nici de Şolohov, nici de Kriukov, ci de o …femeie, o "şatenă frumoasă" a cărei bunică ar fi fost sora mai mică a bunicii lui Şolohov, iar tatăl ei nelegitim ar fi fost Dmitri Evgrafovici Popov, moşierul a cărui familie pusese temelia domeniului Iasenovka. "Aleksandra Dmitrievna"(numele autoarei, revelat de astre) s-ar fi născut la Moscova, în casa unei mătuşi unde se refugiase mama ei însărcinată. După patru ani, mama şi fiica s-ar fi întors la Iasenovka, unde copila ar fi fost crescută de nişte rude, după moartea prematură a mamei sale. Şolohov ar fi întâlnit-o prin 1919, aflând astfel de romanul Iubire pământească pe care ea îl scria. Se oferă să o ajute la transcrierea manuscrisului şi astfel intră în posesia lui. Când el începe să publice romanul sub numele lui, cei doi se întâlnesc, se ameninţă, dar - foarte ciudat - ea nu-l demască cu manuscrisul doveditor, ci se apucă să-l rescrie. Soţul ei - citeşte L.F. în cronica akasha - ar fi fost nimeni altul decât fratele socrului lui Şolohov, nedeclarat de acesta în autobiografii din pricină că ar fi fost ofiţer în armata albilor, lichidat în 1931. Mai mult decât atât, acel aprig apărător al lui Şolohov, A. S. Serafimovici, ar fi fost unchiul prin alianţă al "Aleksandrei", căci Serafimovici n-ar fi fost decât un pseudonim, adevăratul său nume fiind Popov. "Aleksandra Dmitrievna Gromoslavskaia" ar fi fost arestată în 1937, interogată cu privire la manuscris, astfel NKVD-ul luând cunoştinţă de "taina" lui Şolohov. După o scurtă deportare, ea ar fi fost adusă de prieteni la Moscova şi internată într-un sanatoriu de psihiatrie într-o stare de semiconştienţă în care ar fi trăit până la 24 martie 1962…

Lăsând deoparte numeroasele inadvertenţe şi coincidenţe ale versiunii, precum şi eşecul final al lui L.F. de a găsi manuscrisul la Rostov, trebuie să admitem cât este de frumoasă, tentantă, misterioasă şi deasupra tuturor celorlalte versiuni prozaice existente. Dar este şi credibilă? Ni se pare mai degrabă o inspirată găselniţă a autorului de a oferi cititorului intelectual contemporan, plictisit de biografiile tradiţionale, o nouă formă atractivă care să includă şi multitudinea de date, şi rodul imaginaţiei stârnite de tainele inerente oricărei existenţe.

Nu putem încheia fără să remarcăm forma prin care avem acces la toate aceste lucruri inedite. Editată în condiţii foarte bune, practic fără greşeli de tipar (lucru atât de rar astăzi), cu o redactare aproape perfectă, cartea beneficiază de o traducere excelentă datorată Margaretei Şipoş: în primul rând, este fidelă, dovedind o foarte bună cunoaştere a limbii, culturii şi civilizaţiei ruseşti, iar în al doilea rând, este fluidă, melodioasă, demonstrând stăpânirea perfectă a limbii române, în care transpune toate nuanţele originalului.

Revenind la problema de fond, stârnită demult şi reactualizată de Aleksandr Korabliov, conchidem şi noi precum S. Semanov citat în volum: "Oricum, se pare că nu vom şti niciodată cum a fost de fapt. Nu ne rămâne decât să facem presupuneri."“Donul linistit”, filmul disparut al unui mare cineast sovietic, reapare la Moscova


Spectatorii rusi vor descoperi in curand “Donul linistit”, o adaptare in zece episoade a celebrului roman al lui Mihail Solohov, cu Rupert Everett si Murray Abraham, turnat de Serghei Bondarciuk si disparut de mai bine de zece ani, a anuntat fiul regizorului, Feodor.
Disparitia subita a acestui film putin inainte de a fi fost terminat a precipitat moartea, in octombrie 1994, a tatalui sau, care este si autorul adaptarii romanului “Razboi si Pace”, a declarat Bondarciuk-fiul pentru AFP. “Lucrul la montaj ma face sa tremur de emotie”, marturiseste cineastul, autor al ultimei superproductii ruse, “Compania a 9-a”, care povesteste despre razboiul din Afganistan si a batut toate recordurile de box-office in Rusia.
Cele zece episoade ale “Donului linistit” au fost turnate in timp record, 11 luni, si sfarsitul anului 1993 l-a gasit pe Serghei Bondarciuk lucrand la sonorizarea peliculei”, a declarat pentru AFP sotia acestuia, actrita Irina Skobteva, care a jucat in film. Dar in ianuarie 1994 producatorul italian independent Enzo Rispoli, care a intampinat grave probleme financiare, “a disparut pe neasteptate cu copia filmului, pe care nu am mai revazut-o niciodata”, a continuat ea, adaugand ca aceste eveniment a “grabit cu siguranta deznodamantul tragic al bolii” de care suferea sotului ei.
De atunci familia Bondarciuk si Canalul Unu al televiziunii publice au continuat sa caute copia filmului, descoperita, in sfarsit, la finele anului trecut. Dupa indelungi negocieri cu partea italiana, Canalul Unu a obtinut drepturile de difuzare a acestui film in Rusia si tarile fostei URSS.
“Donul linistit” (1928-1940), o epopee a vietii cazacilor, in care se impletesc dragostea, revolutia si razboiul civil, i-a adus in 1965 autorului, Mihail Solohov, premiul Nobel pentru Literatura.

Vizualizări: 3111

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor