Sunt clipa ce tâmpla mângâie uşor

Când noaptea se revarsă prin fereastră

Iar gândurile foşnesc adormitor

Purtate lin pe unda ei albastră.

Şi sclavul ce nemuririi m-am vândut

Cu tot parfumul cerului în floare

Când timpul odihneşte ca un sărut

Pe culoarea oboselii care doare.

Sunt accentul unui cântec dintr-un gând

Închis în suflet cu lacăt pus de soartă

În dimineţi ce suie rând pe rând

Spre cer s-ajungă magica lui poartă

Sau ecoul plin de acorduri nude

Descătuşând ades secretele din noi

Pe când zefirul nopţii se ascunde

În cântecul de ieri al arborilor goi.

Sunt îmbrăţişarea timpului învins

În dimineţi spre culmi nemuritoare

Sau veacul de tăcere ce stă intins

Pe lumea ofilită ca o floare.

Marin Voicu

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor