plouă de marți,

dar îmi spui să mă bucur de noroiul din dotare

mi-au înverzit mâinile și sunt aproape goală

în efortul de a încălzi copacii

 

de văd tridimensional

gândești mai mult decât mine și asta de transformă

într-o fiară

după ce vii de la psihiatru nu mai ești tu

un copil se uită la mine dintre cearșafuri

învelit într-o mantie ierboasă

 

vacarmul dimineții toropește visele

(încă un sinucigaș devenit celebru peste noapte)

te-ai desfrunzit de tot și nu mă primești la tine

până nu desfunzi noroiul acela inexprimabil

mă cațăr pe ziduri și tot nu opresc clopotele

ce bat cu o disperare aproape divină.

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Iunie 14, 2011 la 5:53pm
Bianca, mi-a plăcut mult finalul. Parcă l-aş fi trăit eu.
Comentariu publicat de petru fagaras pe Iunie 14, 2011 la 1:35pm

...noroiul din dotare il avem cu totii...dar viata inca nu si-a spus ultimul cuvant si inca inverzim...iar clopotele ne canta in fiecate dimineata, speranta ca in cautarile noastre, prin ploile cunoasterii, vom gasi pe cei care gandesc ca noi...si ne vom detasa pe cei care sunt si vor ramane in lumea lor foarte abstracta...si periculoasa...RAPITORII DE SUFLETE...

Felicitari Bianca, este un poem minunat si ma bucur cand un membru al Cenaclului literar "Lucian Blaga" din Sebes, isi expune creatiile in Reteaua literara.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor