Cioran, un clasic al deznădejdii (I)


Cioran, un clasic al deznădejdii (I)

 

„N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele”   E. M. Cioran 

 

La 100 de ani de la naştrere şi după 16 de posteritate*, cu o operă alcătuită din cinci cărţi scrise în română (pînă la plecarea sa din ţară în anii ‘40 ai secolului trecut) şi 10 în franceză (după stabilirea sa definitivă în Franţa), acest „şaman al verbului” ori „dandy al deşertăciunii” (Cristina Hermezeu) cum a fost numit omul, gînditorul şi scriitorul E.M. Cioran, un genial exeget al deşertăciunii lumii, o personalitate complexă şi complicată deopotrivă, continuă să contrarieze şi să fascineze cu neştirbită intensitate (ca şi în timpul vieţii sale), un public din ce în ce mai larg şi, în egală măsură, generaţii întregi de editori, critici ori exegeţi, rezultatul cumulînd zeci şi zeci de texte şi tomuri despre existenţa dar mai ales despre opera sa, reeditată succesiv şi tradusă masiv. Gînditor bipolar pendulînd permanent între „o tragică nebunie şi un umor securizant, între o gîndire sfărîmiciaosă şi o limbă fluidă, între detestarea ţării şi orizontul primenirii acesteia” cum îl definea extrem de precis şi plastic profesorul şi teatrologul George Banu**, stăpînind impecabil tehnica gîndirii paradoxale („Proştii zidesc lumea şi deştepţii o dărîmă”) dar mai cu seamă dinamica antinomiilor, care în ceea ce-l priveşte „nu se reconciliază ci sînt adevărate simultan pentru că sînt percepute ca aparţinînd mai multor niveluri de realitate” (Simona Modreanu***), de la un volum la altul Cioran, considerat drept unul dintre redutabilii stilişti ai spaţiului cultural francez (şi francofon, totodată), se autocontrazice deliberat pînă la negare cu o plăcere extaziată şi sprinţară în demersul său de a-şi convinge lectorul că nu continuitatea ideilor primează ci, dimpotrivă, contradicţia însăşi reprezintă elementul definitoriu.

 

Lecturile din perioada studenţiei (la facultatea de filozofie a Universităţii din Bucureşti unde-l va avea profesor, printre alţii, pe celebrul Nae Ionescu, o personalitate emblematică a epocii) din Kant, Schopenhauer, Nietzsche ori din cele ale filozofilor Georg Simmel, Martin Heiddegger, Ludwig Klages ori Nicolai Hartmann (mai cu seamă ale ultimilor doi pe care îi va şi întîlni, de altfel, în Germania) dar mai ales ale gînditorului rus Lev Şestov, vor avea darul întregirii şi desăvîrşirii mecanismelor gîndirii sale de-o originalitate contrariantă, frapantă, preocupată de ideea morţii şi a suferinţei, a sinuciderii, a alienării şi contingenţei fiinţei umane, acestea din urmă reprezentînd, de altfel, „teme” predilecte ale curentului existenţialist (prezente în operele unor Sartre ori Camus, bunăoară) însă perfect superpozabile peste varianta românească a acestuia, „trăirismul”, „împănată” copios cu elemente creştine şi mistice, de care Cioran nu era deloc străin, atîta vreme cît prin anii ’30 el se întreba: „Să fie oare pentru noi existenţa un exil şi neantul o patrie?

 

La toate acestea se adăugă şi întîlnirile pentru lungi discuţii pe care tînărul Cioran („un Icar al României”, cum la fel de plastic îl numeşte profesorul George Banu) le poartă cu cîţiva colegi de generaţie şi prieteni (numele unor Constantin Noica, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Eugen Ionescu ori Mircea Vulcănescu nemaivînd nevoie, practic, de nici o prezentare, cu toţii gravitînd în jurul mentorului şi profesorului lor, Nae Ionescu, personaj vast, cu o uriaşă alonjă intelectuală şi un tip extrem de influent în epocă), care vor avea darul să complinească decisiv personalitatea celui despre care scriitorul Patrice Bollon spune că exersează un fel de „ante-filozofie” ori de „filozofie experimentală”.

 

Episodul din tinereţea sa legat de simpatiile faţă de unele dintre ideile vehiculate de liderii „Legiunii Arhanghelului Mihail şi Gavriil” (cunoscută îndeobşte sub titulatura de „Mişcarea Legionară”, al cărui membru nu a fost niciodată, cum niciodată nu va fi de acord cu manifestările violente ale acesteia), fondată şi condusă de Corneliu Zelea-Codreanu, care după moartea acestuia au degenerat într-un ultra-naţionalism de extremă-dreaptă de sorginte nazistă dar mai ales consecinţele scrierii (în 1933, în timp ce era cu o bursă la Berlin) unui articol admirativ la adresa lui Adolf Hitler şi a celebrei „Operaţiuni Colibri” („Noaptea cuţitelor lungi”), îi vor marca definitiv eistenţa, determinîndu-l ulterior să repudieze cu vehemenţă toată această perioadă a vieţii sale şi s-o trateze pînă la moarte drept o impardonabilă eroare a juneţii, argumentînd prin această tristă experienţă refuzul implicării individului în istorie.

 

Stabilit definitiv la Paris (din 1947), va locui în Cartierul Latin (pe care nu-l va mai părăsi niciodată), ducînd o existenţă retrasă, scriind exclusiv în limba franceză şi refuzînd cu obstinaţie orice premiu literar sau recunoaştere publică a vreunui merit, înconjurat doar de prieteni şi cunoscuţi (Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Paul Celan, Samuel Beckett, Benjamin Fondane, Simone Boué, Sanda Stolojan etc.), întreţinînd, în schimb, o uriaşă corespondenţă****. Nu agrea plimbările de unul singur deoarece îi făcea plăcere să discute, însă fără să fie un palavragiu. „Dacă nu m-ar fi făcut mama bun de gură, aş fi fost muritor de foame”, îi spunea lui Nicolas Cavailles, un apropiat. Însă oricît de mult îi plăcea să vorbească, el se simţea cu mult mai în largul său atunci cînd scria… (va urma)

 

Bogdan Toma 

 

* n. 8 aprilie 1911, Răşinari, Sibiu – m. 20 iunie 1995, Paris

** În cadrul Colocviului European „Cioran – pesimismul jubilatoriu” organizat de Institutul Cultural Român şi desfăşurat la Paris în perioada zilelor „Salonului Cărţii” (18-19 martie 2011)

*** În cadrul aceluiaşi colocviu (vezi **)
**** În afara părinţilor, rudelor şi a fratelui său Aurel, impresionantul corpus epistolar (conţinînd sute de scrisori) îi are ca destinatari, printre alţii, pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Bucur Ţincu, Arşavir şi Jeni Acterian, Petru Manoliu, Wolf Aichelburg, Gabriel Liiceanu, Mircea Zapraţan... Numai către fratele său, Cioran a expediat aproape 400 (!) de scrisori…Despre această activitate a existenţei sale, Cioran nota în stilu-i caracteristic: „Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţa acestuia decît în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască.”

 

În fotografie: Cioran la Nisa în 1935 (apud. Emil Cioran, Oeuvres, éd. Gallimard, coll. Quarto, Paris, 1995, p. 331)


Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Cercel Marilena pe Iunie 27, 2011 la 5:37pm
Cioran m-a inspirat mereu .El spunea ca FONDUL DISPERARII  este INDOIALA DE SINE , iar singurul mod de a rezista incercarilor este sa-ti spui ca :"LUMEA EXISTA , DAR NU ESTE REALA".(Asa am scris:"...nu e mult/intre maine si trecut.../fa in caus loc/pentru un tainic foc..") CIORAN evadeaza din propria tristete ,urca la Sfinti- fara lacrimi, reusind de data asta sa iubeasca totul...
Comentariu publicat de CONSTANTIN STANCU pe Iunie 9, 2011 la 12:33pm

Aceasta fotografie ma emotioneaza, sunt un pasionat al bicicletei, intr-un oras mic este un dar!

Pe bicicleta esti singur cu ideile tale in miscare prin istorie!

Cei din trafic nu stiu!

Sunt grozav de nepoliticosi cu tine, cu ideile tale, cu singuratea, vor sa ajunga in fata, mereu in fata, dar binele vine doar in locul unde ar fi trebuit sa ramai in acest trafic istoric!

Comentariu publicat de andrei nicolae pe Iunie 9, 2011 la 12:04pm

...hmmmm! ...pài e nitel mai greu pànà ce-i gàsesc gulerul... da'-n ultima vreme, poate din pricina càldurii, vine numa'-n tricou...

 

Amicallement Votre,

Nicolae ANDREI

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Iunie 9, 2011 la 11:03am

„Omul religios începe cu credinţa în Dumnezeu, iar omul de ştiinţă sfîrşeşte cu credinţa în Dumnezeu”, spunea Cioran, dle Andrei Nicolae...

Cum faceţi să vă luati de „guler” cu Dumnezeu? Doar citind „Caietele” lui Cioran? Nu-i prea puţin?

Comentariu publicat de andrei nicolae pe Iunie 8, 2011 la 8:58pm
P.S: cànd (adesea) mà iau de guler cu Dumnezeu si inevitabil sfàrsesc prin a-l da afarà din sufragerie, citesc si recitesc CAIETELE POSTUME. Si-l iert. 
Comentariu publicat de andrei nicolae pe Iunie 8, 2011 la 8:54pm

"...omul de ratat se rateazà oricum. Important este sà iti alegi locul ratàrii. Eu am ales sà mà ratez la Paris..."

Cioran

"...a face filosofie este ca si cum ai scormoni cu un betigas intr-o gràmadà de fecale..."

Cioran

...l-am cunoscut in ultimii sài doi (CHINUITORI) ani de existentà lumeascà.

Personal consider DISPERAREA din scriitura lui de un optimism feroce.

Era radical impotriva modelelor si cred cà s-ar intrista sà-l consider modelul meu.

In schimb era admirativ pentru profeti.

Spunea: "Profetul meu este Durer."

Profetul meu este CIORAN.

 

Amicallement Votre,

Nicolae ANDREI

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor