Bucataria e inecata cu mireasma cafelei ce clocoteste de ceva vreme pe foc. Eu stau neclintita langa calorifer si imi masez umarul. "Accident stupid!" imi zic. Mii de pumnaluri par ca imi patrund clavicula si omoplatul. Oasele se imping sa-mi iasa din trup. Unde e fasa aia elastica cand am nevoie de ea? "Unde ai lasat-o" mi-ar fi raspuns mama daca mi-ar fi auzit vorbele. Dar nu e langa mine. Cat sa fie? Patru luni? Cam asa. Patru luni de cand doar telefonul a adus-o mai aproape de mine. Sunt o fiica denaturata cum ar zice colega mea de apartament. De ce nu m-am dus oare acasa? Pentru ca nu vroiam sa-si dea seama, nu vroiam ca si mama sa vada. Era de ajuns ca ma vedeam eu in fiecare dimineata in oglinda aia ingrata de la baie. Era de ajuns ca ma vedea el, ca vedeau colegii, ca mi citeau gandurile prietenii, ca zaceam pe jos si primeam o lovitura una dupa cealalta. De ce sa vada si ea? Mama ma stie altfel. Alexandra fiica ei, care la cei 22 de ani isi traieste copilaria tarzie jucand elasticul la tara, razand zgomotos, vorbind in dodii si mancand pufuleti Veverita. Asa ma stie mama. Poata ca nici nu m-ar recunoaste daca m-ar vedea acum. Ar crede poate ca sunt o impostoare. Alexandra ei avea ochii jucausi, era pusa pe glume. Nu, nu...Alexandra de-acum are glasul stins si privirea fada. Nu are cum sa fie ea. Parca o si aud pe peron in gara: "D'soara unde e fata mea? Nu auzi ce-ti zic aici? Ce ai facut cu ea?" Mama.

Ma uit la laptop. E 8 jumate deja? Tarziu. Aprind televizorul. Aceleasi stiri, aceleasi fete, aceeasi muzica. Da. Nimic diferit pana acum. Cateodata am senzatia ca fiecare zi e o copie fidela a celeilalte. O schimba doar mama. In fiecare dimineata cand ii aud vocea ingrijorata in telefon. "Ai dormit Alex? La ce ora te-ai culcat? Iar n-ai mancat? Las-o naibii de scoala! Ai terminat de citit cartea?" Intotdeauna intarzii. Oricat de dimineata m-as trezi. Intotdeauna. E un facut. Parca vantul patrunde in camera mea si incepe sa sufle si sa grabeasca minutarul ceasului. E un tradator. Si el si timpul. Dar, pana la urma, de ce nu ar trada pe cineva in al carui CV pare sa scrie la referinte: "Om tradat. Suporta durerea si o considera parte integranta din destinu-i ingrat. Incearca-ti norocul.Tradeaza. Poti!" Da. Cobor in graba scarile mirandu-ma ca inca nu am cazut. Pe strada, masinile bara la bara. Criza? Bine. O duduie machiata in culorile curcubeului ma masoara din cap pana in picioare. Imi plec privirea. Daca si ea isi da seama? Muzica maestro! Si in playlistul telefonului incepe sa zbiere melodia pe ale carei acorduri am adormit inspre dimineata. In metrou oamenii zambesc complici. Si ma uit mai atenta in jur. Toata lumea e parca mai vesela. Ce se intampla imi zic? Unde sunt? Si unde sunt fetele alea lungi si posaci cu care ma intampina in fiecare dimineata? A! Da...sarbatori. Craciunul. Inca unul. Cateodata imi doresc sa ma culc pe 10 decembrie si sa ma trezezc dupa revelion. Doar o data-i Craciunul? Bine. Si cobor. Merry Christmas!

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor