Intru în sală, toate scaunele sunt pline de oameni ce privesc în gol la spectacolul de păpuși. Tema spectacolului este viața. Stau nedumerit și gândurile mele o iau razna. Cum viața poate fi reprezentată de păpuși?
          Oamenii aplaudă reprezentația, văd zâmbete false și trupuri lipsite de substanță. Sufletul meu este cuprins de un fior al singurătății. Dintr-o dată păpușile își îndreaptă privirile către mine. Au simțit că nu fac parte din spectacol, eram împotriva credinței lor! Hipnoza practicată de păpușari nu reușea să mă cuprindă.
          Pulsul începe să îmi crească, iar inima parcă vrea să îmi iasă din cutia toracică. Încerc să fug. Din sală se aude o voce robotizată. Nu ai unde să fugi, trăiești în propriul coșmar. Aceasta este realitatea, ești doar un trup pe acest pământ, sufletul tău îmi aparține.
          Pentru o clipă era să îi cedez. Mi-am zis: acești oameni au nevoie de suflete, nu pot trăi înconjurat de cadavre! Și totuși...
          Ultima zi de viaţă. Roiesc toţi pe lângă mine, mă spintecă din priviri. Sunt speriat de moarte. Pe uşă intră mama. Cu ochii-n lacrimi îmi cuprinde-n palme obrajii palizi şi-mi spune: „Zâmbeşte fiule, totul a fost un vis. ”
         Oare?
Mai mult puteți viziona pe blogul meu: Revoluția Gândirii

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor