Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de București: un ins certat cu școala și cu bunul simț, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-și umfla mușchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete și lanțuri de aur la gât, îndrăgostit nebunește de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam și-i dădea pe Adi Minune și Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala și cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a șoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulți vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut și i-a tăiat cu cuțitul. În ciuda sesizărilor la poliție el era de neatins, iar reclamanții se trezeau imediat cu mașinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltratați ori nevestele hărțuite. Am înțeles că poliția era neputincioasă în fața lui abia la a treia sesizare, când polițistul de proximitate m-a luat de-o parte și mi-a spus să o las mai moale cu nemulțumirile dacă vreau să nu o pățesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peștele celor mai multe prostituate din cartier și organizatorul celor mai multe activități comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine și când are dreptul să joace fotbal pe terenul școlii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente și toate reparațiile și acțiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voința lui.

După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin și de oamenii din banda lui chiar în fața blocului. Făcându-mă că nu știu că ei mi-au spart apartamentul și că ei știu de sesizările mele la poliție împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promițându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul și mă așteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu și o ploaie de pumni și lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neașteptat:

- Haideți băieți să-l ajutăm pe dom` profesor.

Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la țară și nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul și-a făcut efectul și limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine și chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând și povestind vrute și nevrute, râzând cu ei și arătându-mi simpatia față de stilul lor de viață, am ajuns după câteva ore să devenim apropiați. Abia ținându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn și a decretat:

- Dom` profesor e de-acum fratele meu și tre` să spuneți tuturor băieților că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.

Simpatia lor față de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat și m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie și deși multe apartamente au mai spart în zonă și chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată și chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărți și două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau și le răspundeam la fel, deși mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.

De mai multe ori veneau la ușa mea și-mi cereau ba o bormașină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o școală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gașca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internațional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la ușa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut și cum m-am împrietenit cu hoții, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobișnuit dintre ”cei buni” și ”cei răi”, dintre interlopi și universitari, făcând din relația noastră subiectul unui interesant articol.

Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre pușcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja șmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deținuților și unul din cei mai influenți puscăriași. Discuțiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori și grație lui deținuții și gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu și mi-au povestit numeroase cazuri neobișnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole și studii de caz. Am reușit să obțin de la conducerea administrației centrale a pușcăriilor autorizația să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial și scăzută din pedeapsă. Cu această autorizație am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susținute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiționată, el reușind să iasă din pușcărie cu 2 ani înainte de termen.

Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile și micii pentru toți cocalarii zonei. Însuși Adi Minune și Vali Vijelie au venit și au cântat la această petrecere, iar versuri precum: ”pușcărie, pușcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori ”n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el și le-a cerut maneliștilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. ”Dom` profesor ești deștept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.

În a doua seară m-am trezit cu el la ușa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea și despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism și avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulțumit pentru ajutor și a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobișnuit pentru el. S-a spovedit și apoi a plecat la mânăstirea Neamț să se călugărească.

Banda lui și-a continuat activitatea la fel cum și-o continuase și în timpul detenției lui, dar mai puțin agresivă, mai puțin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse țări la furat. Cei rămași s-au băgat în politică și i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin și al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ștergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente și personaje mai actuale.

Vizualizări: 313

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de neagu gheorghe pe Mai 3, 2010 la 10:59pm
chiar si daca nu vrei eu tot iti public cocalarul in revista oglinda literara
Comentariu publicat de baciuileana pe Mai 3, 2010 la 10:20pm
Va multumesc domnule profesor ca existati si ca mai exista oameni care transforma si oameni care se pot transforma in prezenta acestor minunati intelepti.
Comentariu publicat de ion murgeanu pe Mai 3, 2010 la 7:38pm
Am citit si continuarea...cu atat mai incredibila si mai "literara" mi se psre povestirea; faptul ca sunt si politicieni ametecati in ea /de-ar fi si reala- reala, nu ma surprinde;dimpotriva; confirma un adevar pe care nu-l vedem din cauza "marii trancaneli", care ne-a si lat auzul in ultimii 20 de ani si mai bine...Dar faptul ca personajul Madalin in final devine un sfant la Muntele Athos e de-a dreptul bulversant, desi s-a mai intamplat si cu alti sfinti, care din lepre au devenit pocaiti si imaculati...Sf. Pavel a fost initial un terorist chiar daca in numedle religiei sale, Sf. Augustin c u o biografie destul de incarcata pana la conversiunea lui, Sf. Maria Egipteanca se stie ca era o depravata, pana un glas a chemat-o la sfintenie; chiar Sf. Maria Magdalena "Mireasa Invierii" a fost "femeia pacatoasa". din care Hrisos a scos "sapte draci"...In aceasta ordine de idei totul este posibil.
Comentariu publicat de vasile grecu pe Mai 3, 2010 la 12:52am
Interesanta si-n acelasi timp socanta povestea.
Dupa manifestarile politicienilor si "actiunile" din campaniile elecvtorale,relaterea poate fi veridica.
Daca ar fi atat de miraculoase efectele vinului adus de la Muntele Athos,as merge special sa aduc un transport,pentru convertirea cator mai multi cocalari...
Comentariu publicat de Gelu Vlaşin pe Aprilie 30, 2010 la 11:09am
De vazut si continuarea care mi se pare si mai savuroasa :)). Detalii la: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/cocalarul-si-vinul-s...
Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Aprilie 30, 2010 la 10:57am
Tot ce am înţeles este că povestitorul îi îmblânzeşte pe cei răi cu bunătatea sa, iar în final Sfântul Duh din vinul mânăstiresc adus de la Muntele Athos îl face pe Mădălin cel Rău să se căiască, să se spovedească şi să-şi caute mântuire la Mânăstire.
Credibil este că bătăuşii poliţiei, de azi şi ai miliţiei de ieri, erau tot băieţii răi din cartierele periferice ale oraşelor mari şi mici. Aceiaşi băieţi răi au devenit azi bodygarzii politicienilor, în violentele campanii electorale. În perioadale dintre campanii lucrează la firme de pază denumite Security. Tot ei sunt şi recuperatorii cămătarilor şi plătesc cinstit poliţiştilor care le asigură spatele. Iar dacă îl apără pe primarul capitalei devenit preşedinte o fac pentru că dă bine pentru ei să slujească Oameni Mari, aşa cum şi dom' profesor a devenit la un moment dat Om Mare şi l-au slujit cu credinţă.
Comentariu publicat de Mihai C. Szilagy/Târnăveanu pe Aprilie 30, 2010 la 7:23am
Hoti in politica?
Fugi domnule de aici!
Campaniile electorale mai ales sunt cele mai transparente si cinstite.
Multi au insa o sete de convertire...
De ce oare?
Manastirea nici nu-i chiar asa departe, domnilor.
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Aprilie 30, 2010 la 6:23am
sunt consemnate aspecte din viaţa,,capitalismului ''românesc în formele lui controversate şi nocive,ba chiar,dureroase!O lume a libertăţii răului...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor