în mine toţi. Din tălpi şi până-n creştet

îmi furnicau toate venele. Nici nu ştiu

ce culoare mai aveau.

I-am dat afară

şi mi-am tras o plasă pe creştet. Am legat-o strâns

să (mă) doară

neputinţa de a vedea albastru. Şi ei. Da ,  

ei se-ncăierau în jurul meu până cerul a devenit negru.

Aştept ploaia.

Poate spală

gândurile de murdăria  

aşezată peste liniştea şoaptelor, să-mi aud sufletul.     


   

 

22.07.2014, ora 19,33’

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor