Colocviile Internaţionale ale Revistei de Cultură, Artă şi Civilizaţie „Reflex” din Reşiţa, la Herculane

Colocviile Internaţionale ale Revistei de Cultură, Artă şi Civilizaţie „Reflex” din Reşiţa, la Herculane

 

– Ediţia a XV-a, aniversară, 2015, la Băile Herculane –

 

Adriana Weimer

 

Staţiunea Băile Herculane a găzduit, în perioada 17 – 20 iunie 2015, ediţia aniversară – cea de-a XV-a – a Colocviilor Imternaţionale ale Revistei de Artă, Cultură şi Civilizaţie ”Reflex”, o amplă manifestare culturală cu caracter internaţional.

Aşa cum ne-au obişnuit de-a lungul a paisprezece ediţii, organizatorii şi promotorii principali ai Colocviilor Revistei „REFLEX” din Reşiţa – poetul Octavian Doclin, împreună cu criticul literar şi traducătoarea Ada D. Cruceanu –, şi ediţia a XV-a, jubiliară, a cuprins conferinţe dedicate prozei, criticii literare, culminând cu nelipsitul Regal Poetic, ediţie la care au participat scriitori, critici literari, editori, traducători, oameni de cultură, din ţară şi din alte colţuri ale lumii.

Organizatorii acestei ediţii a Colocviilor “Reflex” au fost: Revista “Reflex” din Reşiţa, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara (coordonatori: Octavian Doclin şi Ada D. Cruceanu), Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

 

“Anul Sorin Titel” în Banat a fost propus la Colocviile Internaţionale ale Revistei „Reflex” 2015

 

Tema centrală a conferinţelor celei de-a XV-a ediţii a Colocviilor Revistei „Reflex” i-a fost dedicată scriitorului bănăţean Sorin Titel (1935 – 1985) – la 80 de ani de la naştere şi 30 de ani de la trecerea în eternitate –, ocazie cu care au fost susţinute referate despre viaţa şi opera celui omagiat: criticul şi istoricul literar Cornel Ungureanu (Timişoara) a accentuat importanţa biografiei lui Sorin Titel la cercetarea culturală si literară românească, prin afirmaţia academicianului Eugen Simion referitoare la posteritatea scriitorului: „Sorin Titel va fi într-o zi o revelaţie!”; prof. univ. dr. Alexandru Ruja (Timişoara), cu eseul Margina, margine şi centru (publicat în volumul Parte din întreg, Editura de Vest Timişoara): “Sorin Titel a demonstrat din Margina sa natală că marginea configurează centrul, care altfel nici nu poate exista”; sociologul Adrian Dinu Rachieru (Timişoara), cu Scriitorul şi umbra – Eseu despre proza lui Sorin Titel (prima carte despre Sorin Titel, apărută în 1995 la Editura Timpul din Reşiţa) – şi cu Romanul politic şi pactul ficţional (vol. I, apărut recent la Editura Junimea din Iaşi), capitolul Sorin Titel şi istoria mică: “Sorin Titel a fost un om-punte, care, doar odată stabilit în Bucureşti, a redescoperit Banatul”; criticul literar Maria Niţu (Timişoara), cu eseul despre semnificaţiile zăpezii în biografia lui Sorin Titel, publicat în revista „Reflex”; publicistul Titus Suciu (Timişoara), care l-a cunoscut pe Sorin Titel în perioada navetei la Cârpa; filologul Adela Lungu Schindler, care a studiat opera lui Sorin Titel.

În cadrul dezbaterilor despre Sorin Titel s-a propus ca anul 2015 să fie declarat „Anul Sorin Titel” în Banat.

Lucrările conferinţei au inclus şi lansări de carte şi prezentări ale celor mai recente apariţii editoriale semnate de scriitorii prezenţi, dar şi prezentări de reviste literare şi de edituri: Octavian Doclin – Revista „Reflex” din Reşiţa; Cassian Maria Spiridon – Revista „Convorbiri literare” din Iaşi; George Vulturescu – Revista „Poesis” din Satu Mare; Ioan Matiuţ – Revista „Arca” şi Editura „Mirador” din Arad; Nina Ceranu – Revista „Orient Latin” şi Editura „Eubeea” din Timişoara”; Nicolae Silade – Revista „Actualitatea literară” din Lugoj; Gheorghe Jurma – Editura „Tim” din Reşiţa; Gabriela Şerban – Revista „Bocşa culturală” din Reşiţa.

 

Regalul Poetic „Clipa cea repede” la ediţia aniversară a Colocviilor Internaţional...

 

Sub genericul „Clipa cea repede”, vineri seară, în 19 iunie 2015, de la ora 18.00, a avut loc Regalul Poetic – recitalul poeţilor invitaţi – la care au participat importanţi poeţi: Octavian Doclin – amfitrionul colocviilor, premiat recent de către Revista „Argeş” de la Piteşti (din Reşiţa); Toma George Maiorescu (din Los Angeles); Radomir Andrici şi Ieremia Lazarevici (din Serbia; traducerea poeziilor în limba română şi lectura de: Simeon Lăzăreanu); Cassian Maria Spiridon (din Iaşi); George Vulturescu, Claudia Vulturescu şi Ionică Moldovan (din Satu Mare); Ioan Matiuţ (din Arad); Mircea Bârsilă şi Dumitru Augustin Doman (din Piteşti); Paul Aretzu şi Simona Dumitrache (din Caracal); Victoria Milescu (din Bucureşti); Zenovie Cârlugea (din Târgu-Jiu); Nina Ceranu, Maria Niţu, Ioan David, Marcu Mihail Deleanu, Ion Pachia Tatomirescu, Gabriela Pachia, Marian Oprea (din Timişoara); Nicolae Silade, Remus Valeriu Giorgioni, Adriana Weimer, Ela Iakab (care i-a prezentat pe poeţii lugojeni) şi Laurian Lodoabă (din Lugoj); Gheorghe Jurma (care i-a prezentat pe poeţii reşiţeni), Titus Crâştiu, Olga Neagu, Adela Schindler Lungu, Clara Maria Constantin, Gabriela Şerban, Tiberiu Şerban, Vasile Petrica, Cecilia Petrica (din Reşiţa), Costel Simedrea (Răcăşdia); Ilie Cristescu (din Herculane).

Vizualizări: 187

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor