Color, sepia, alb-negru. Plictiseala zilelor. Afara ploua sau ninge si e tocmai aceasta evidenta cea care ne frapeaza. Voidul infinit. Stradanii arse in neputinta zorilor.Chistoace de tigari si zatul din cafea. Doua sau trei melodii impartasite, uneori un zambet.
Vacarm de idei peste care se asterne praful. Lumina ascetica si verde care vrea si nu vrea sa se sinucida.Citate din carti necitite . Viata ca un cotidian indoit cu titluri grobiene si subtitluri scrise de unghii murdare: am fost aici, am mers acolo. Aici am obosit, aici m-am ridicat si am plecat mai departe.

Palarii de absolvent si pietre funerare. Discutii despre oameni si idei si idealuri, despre titluri, scopuri si reduceri pe sticla de ulei.
Filozofie fara substrat si substanta doar multele vorbe aruncate rar si razlet pe cearsaful alb. Rutina dincolo de rutina.
Din categoria minciuni despre ziua de mâine: Mâine devin mai bun. Mâine schimb totul. Mâine vechiul X moare si noul X se naste… Mâine! Mâine! Mâine!
Mâine devine azi si mâine devine mânie imediat ce corbii se rotesc. Nu e zbor de fluturi, e stol de grauri deci spre fericirea mea, nu ma indrept spre gurile cerului ca acvila nechibzuita si solitara. Vertigo onest.

Carte, nu te scriu in argint si nici in aur, prin urmare, nu valorezi nimic. “Eu nu strivesc…” Ba uite ca strivesc pana cand nu mai rasufla, pana cand ultima picatura de viata s-a scurs de pe corola. Eu fur si sfasii cu mainile si cu dintii. Disec intelesul si produc variante pentru ca numai asa nimicul etern ma primeste in casa lui de ceata. Furia imi ramane in cuvintele pe care le incui in emisferele cerebrale in fiecare noapte.
Vi-l aminti pe Raskolnikov? Purta redingota. Si de pe redingota asta a lui curat dimineata urme de calcar in cautarea esentei. De multe ori nu gasesc nimic si nici in importanta cautarii nu mai cred.

Viata, te consum pentru ca te traiesc in limitele mele dar ma bucur si asa. Ma bucur ca imbatranesc adanc in tine, legat cu lanturile grele ale copilariei pierdute.
Prea rar lovit de schitele scheletilor, prea departe se intinde campia mea cu roua. Prea putina lumina imi loveste constiinta in stare de regres. Si tot ma bucur. Ma bucur ca nu mi-a crescut in frunte cornul de rinocer, ca inca dau cu sapa mea in ciment asa cum spunea un prieten cu nume de program spatial.

Pe cei plecati ii vad rar in rotogoale de fum si cand ii vad actiunile lor sunt monotone. Curatand un mar sau spunand o poveste. Doar seara trecuta le-am vazut pielea plesnind in declinul de alcool ce-i inconjura. Ultimii mei profeti sinceri.

A mai trecut o iarna. O lumanare in plus s-a stins si multi au tinut sa ma felicite. N-am avut incotro sa fug.
Caut energia de a nu lasa paragraful sa scape. Inchise in cutia mea toracica Iadul si Raiul tipa sa le dau drumul dar n-am sa o fac. Mi-am redus Decalogul la trei porunci date de un batran barbos:
“Munceste ca un sclav, porunceste ca un rege, creeaza ca un zeu.”
Niciodata n-am fost pe deplin evlavios. Le respect una cate una si cateodata nu e sufficient. Dar de maine….

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor