COMPROMISUL...CALEA DREAPTĂ A EVOLUȚIEI

Ce poate fi un compromis?. Adică, nici laie, nici bălaie. Unde îl văd eu în toată povestea asta? Peste tot! Tu, chiar nu-l vezi!? Ce înțelegi prin calea de mijloc propovăduită de Buddha? Eu înțeleg ceva suportabil, ceva ce ar fi la îndemâna majorității. Nici prea multă austeritate dar nici prea multă lălăială. Dar nu știu de ce te trimit așa departe! Ce exemplu mai bun vrei decât mântuirea creștină? „Crezi în Mine, recunoaște-ți păcatele și te voi ierta”. Nu așa spune Hristos? Și nu numai atât. Trihotomia în sine este un mare compromis. Vreau să spun că, orice entitate, în sine, este constituită din trei elemente pe care, dacă le vei privi în mod separat vei constata că, la rândul lor, sunt alcătuite tot din trei componente, și așa mai departe. Au, oare, aceste... mereu trei elemente ceva în comun. Desigur! Întotdeauna ele vor reflecta, în principal, unul dintre cele trei principii divine: principiul Tatălui, cel al Fiului, și cel a Duhului. Spun... în principal, pentru că, subdivizarea fiecărui principiu în parte, din nou în alte trei elemente, păstrează aceeași formulă. Adică... din nou aceleași trei principii vor fi manifestate în cele trei subcomponente. Să luăm ca exemplu, omul. El, desigur, nu face nicidecum excepție, iar această, tripartiție, privită acum generic, nu este decât compromisul evoluției, cum... mă exprimam mai sus. Omul începe a exista ca unitate, până la naștere. Vorbesc de partea lui spirituală care se află dincolo de pragul nașterii. Din momentul nașterii devine o dualitate. La partea spirituală se adaugă corporalitatea, nu?. Spirit și trup. Cele două contrarii. Pentru a se impune în fața trupescului spiritul are nevoie de un element de legătură. Sufletul este elementul care acoperă prăpastia dintre cele două. Este compromisul de care spiritul trebuie să se folosească pentru a stăpâni trupul. Abia acum omul este o entitate închegată. Ce este sufletul? Este un spiritual infestat de materialitate, ceva care emană din această materialitate, dar, doar sub influența spiritului. Din acest motiv animalul nu are suflet, pentru că el nu are un Eu, adică un spirit individualizat care să lucreze asupra trupescului său. De fapt, are și Eu, și suflet, doar că ele nu sunt individualizate, pentru fiecare în parte, fiind comune speciei, prezența făcându-și-o simțită în membrii speciei doar prin instincte deoarece ele acționează din alt plan asupra membrilor ei. O întreagă specie poate fi asimilată cumva cu un om, cu un singur om. Așa cum fiecare om are propriul suflet, și propriul Eu spiritual, tot așa, o întreagă specie are propriul suflet și propriul Eu. Această componentă sufletească, adică sufletul omului, ceea ce numesc că ar fi compromisul între trupesc și spiritual, începe să se dezvolte în el abia după vârsta de 21 de ani, și este completă, să zic, la vârsta de 42 de ani. Și aici vorbim tot despre trei componente, fiecare manifestându-se în perioade succesive tot de câte șapte ani. În primii 21 de ani, până la maturitate, tot în trei perioade de șapte ani se configurează structura trupească, formată și ea tot din trei elemente, structură care reface entitatea vechii încarnări pe baza moștenirii karmice transformată spiritual. O mare parte a moștenirii care ne vine de la încarnarea anterioară, este „zidită” în cele trei componente trupeși. Am tot discutat despre aspectele astea. Apoi, în perioada dintre 42 și 63 de ani, deci încă 3x7 ani, se prefigurează partea spirituală, care va sta la baza viitoarei încarnări. Omul încarnat, este cu adevărat el, treptat, începând abia cu vârsta de 21 de ani. Perioada dintre 42 și 63 de ani, nu numai că anticipează spiritul dar, fără această perioadă componentele sufletești nu și-ar găsi propria... „desăvârșire”. Revenind la... tema discuție, unde întorc capul, nu văd decât compromisul ca singura cale de a înainta în orice direcție. Spun asta pentru că și pactul cu Lucifer, și cel ulterior cu Ahriman, și cu Asuras, tot compromisuri sunt, până la urmă, doar că, dacă nu te prinzi la timp, te bagă în rahat.
Dacă auzi pe cineva spunând că... „el nu face compromisuri”... hm!... caută-l la inteligență! A pretinde că nu faci compromisuri... tot un compromis este, doar că... dă mai bine la C.V. Doamne, ajută!

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor