Concurs de literatură - Reţeaua literară 2012


sub egida

 Uniunii Scriitorilor din România



Reţeaua literară în parteneriat cu editura Tracus Arte - sub egida Uniunii Scriitorilor din România - organizează cea de-a III -a ediţie a concursului naţional de literatură  "Reţeaua literară" (secţiunile poezie şi proză). 

Perioada de înscriere: 01 martie - 05 mai 2012

Finaliştii vor fi desemnaţi în ultima parte a lunii august 2012. Câştigătorii vor beneficia de publicarea manuscriselor la editura Tracus Arte  şi de lansare la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus iar finaliştii de promovare preferenţială atât în Reţeaua literară cât şi prin intermediul site-urilor partenere. 

Textele vor fi trimise pe mail (reteaualiterara@yahoo.es), alături de o prezentare (cv literar + date de contact) până la data de 05.05.2012.

Condiţii de înscriere:

- să nu fi debutat până acum în volum cu poezie sau proză

- nu există limită de vârstă pentru înscriere

- se vor trimite maximum 15 poeme sau 15 pagini de proză în format A4, scrise pe o singură faţă

- cu specificaţiile: font times new roman  12, la două rânduri

Câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu format din: Paul Cernat, Alexandru Matei, Alex Goldiş, Crina Bud, Şerban Axinte, George Neagoe si Gelu Vlaşin.

Concursul este organizat de :

                               Reţeaua literară                                                  

în parteneriat cu:     


Editura Tracus Arte

și

sub egida Uniunii Scriitorilor din România

colaboraratori şi parteneri media:


Dialogo EuropeoDiverbium, FEDROMBiblioteca Judeţeană Bistriţa - NăsăudRomânia din DiasporaPrimăria TelciuCuvântul liberUAP Bistriţa / Galeriile de Artă ARCADE 24, Totul despre cărţiAtheneum Canada

update 03 septembrie 2012:

 

Finalistii Concursului National de Literatura 2012 - sectiunea poezie - in ordine alfabetica:

OANA ALBU

VLAD GHEORGHIU

ANDREEA GOREAC

MARIA MIRELA MARTELLI

CATALINA MATEI

IOANA MIRON

ALINA ALEXANDRA NEGRU

SILVIA MARIA NETEDU

ANA SERBANESCU

IULIAN TRANDAFIR

Castigatorii primelor 3 locuri vor fi anuntati in curand...

Mulțumim tuturor celor peste 17.000 de vizitatori ai acestui anunț pentru concurs precum și tuturor celor care au contribuit la promovarea lui. Mulțumim de asemenea celor peste 300 de candidați. Mulțumim de asemenea juriului pentru dificila muncă pentru stabilirea clasamentului final. Menționăm faptul că toată activitatea de promovare, preselecție și jurizare a fost făcută în mod voluntar fără absolut niciun fel de finanțare publică sau privată. 

 

 


Iată și clasamentul final pentru secțiunea poezie: 

 

1. Catalina Matei 51 p.
2. Iulian Trandafir 49 p.
3. Ana Serbanescu  41 p.


Oana Albu  36 p
Andreea Goreac  36 p
Vlad Gheorghiu  33 p
Alina Alexandra Negru 29 p
Martelli Maria  28 p
Ioana Miron  26 p
Silvia Maria Netedu  23 p

 

Manuscrisul câștigătoarei (Cătălina Matei) va fi publicat la editura Tracus Arte și va fi lansat la Târgul Internațional Gaudeamus București - 21/25 noiembrie 2012.

update 16 septembrie 2012

Finaliștii Concursului Național de Literatură 2012 - secțiunea proză - in ordine alfabetica:

Gabriela Bosînceanu 

Nicolae I. Cîrstea  

Ioan Alexandru Despina 

Radu Dragomir 

George Mihalcea  

Cristina Miletta Mihai 

Elena Navlea  

Raluca Gorcea - Șandor 

Ana Maria Săndulescu 

Adrian Scriminț 

 

update: 29 septembrie 2012

 Iată și clasamentul final pentru secțiunea proza:

 

1. Elena Navlea  51 p.

2. Ion Alexandru Despina 50 p. 

3. George Mihalcea  48 p.

 

Radu Dragomir  37 p.

Adrian Scrimint 35 p. 

Gabriela Bosinceanu 32 p.

Nicolae I. Cristea  22 p.

Cristina Miletta Mihai 16 p. 

Ana Sandulescu 13 p

Raluca Sandor  10 p. 

 

 

 Manuscrisul câștigătoarei (Elena Navlea) va fi publicat la editura Tracus Arte și va fi lansat la Târgul Internațional Gaudeamus București - 21/25 noiembrie 2012

Vizualizări: 22452

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Laurentiu Dumitru pe Octombrie 12, 2012 la 6:41pm
CONCURS DE CREATIE LITERARA: Va rrog sa popularizati: http://scd.wgz.ro
Comentariu publicat de CONSTANTA ABĂLAȘEI-DONOSĂ pe Septembrie 30, 2012 la 11:20pm

Felicitari si admiratie pentru toti participantii !!!!

Comentariu publicat de Despina Alexandru Ioan pe Septembrie 30, 2012 la 12:19am

Vă mulţumesc pentru oportunitatea acordată şi mă bucur nespus că v-au plăcut povestirile mele. 

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Septembrie 29, 2012 la 9:38pm

 Mă simt flatat şi în acelaşi timp deosebit de onorat. Una este să stai la latitudinea propriei tale încrederi şi la îmbărbătarea unui grup minuscul de prieteni, să treci cu fruntea sus peste multiplele controverse şi ironii cotidiene ale celor care nu acceptă să iasă din stereotipie, (nu înţeleg ce o fi atât de atipic să scrii un roman?!) şi alta să fii remarcat şi să primeşti lumină verde ca să îţi perpetuezi ctitoriile de la nişte titani ai vieţii literare româneşti, şi aici mă refer la distinctele personalităţi din juriu: doctori în filologie, lectori universitari, publicişti, eseişti, critici, istorici literari, poeţi, scriitori, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România...                                Romanul meu:"Cartierul Proletarilor" a convins. Timp de cinci ani l-am creeat râzând şi am învins. Felicitări organizatotilor, juriului şi în primul rând tuturor participanţilor!!!

Comentariu publicat de zadic ioana pe Septembrie 29, 2012 la 7:31pm

Felicitări!

Comentariu publicat de Cîrstea Nicolae pe Septembrie 29, 2012 la 7:28pm

Adrian Scrimint, eu sunt la două locuri în urma ta şi n-am primit nicio ofertă! Mai aştept, deh... poate un partid politic... poate o critică...     :-)

Felicitări tuturor concurenţilor şi, clar, juriului pentru răbdare!

Comentariu publicat de Cîrstea Nicolae pe Septembrie 29, 2012 la 7:01pm

Felicitări câştigătoarei!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 29, 2012 la 4:56pm

Felicitări câștigătorilor, participanților și organizatorilor!

Comentariu publicat de Gelu Vlaşin pe Septembrie 29, 2012 la 2:41pm

 Iată și clasamentul final pentru secțiunea proza:

 

1. Elena Navlea  51 p.

2. Ion Alexandru Despina 50 p. 

3. George Mihalcea  48 p.

 

Radu Dragomir  37 p.

Adrian Scrimint 35 p. 

Gabriela Bosinceanu 32 p.

Nicolae I. Cristea  22 p.

Cristina Miletta Mihai 16 p. 

Ana Sandulescu 13 p

Raluca Sandor  10 p. 

 

 

* Manuscrisul câștigătoarei (Elena Navlea) va fi publicat la editura Tracus Arte și va fi lansat la Târgul Internațional Gaudeamus București - 21/25 noiembrie 2012

Comentariu publicat de Enrique Antonio Sanchez Liranzo pe Septembrie 27, 2012 la 7:52pm

Mis fekicitaciones, querido amigo.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor