Copilul fără părinte, părintele fără copil…


Slavă Domnului, Îi mulțumesc,

Căci ai mei părinți trăiesc,

Fără unul dintre ei, eram nimic,

Eram un loz, fără un plic.

 

Îi mulțumesc Celui de sus,

Căci fără mamă, fără tată, vremea mea ar fi apus,

De n-ar fi ei să-mi ofere sprijin și-ajutor,

Aș fi ca o papușă, fără un picior…

 

-Da, da, părinții mei,

Când spun ce simt, eu chiar nu mint,

Dacă voi n-ați fi existat,

M-aș fi zbătut, ca peștele pe uscat.

 

Dar oare, cat de dureros este pentru un părinte,

Când un copil îi moare înainte?

Când motivul pentru care a trăit,

Înainte de vreme a murit …?!

 

Câte lacrimi, disperare,

mai mult de o simplă întrebare,

cât chin, blestem și suferință,

părinții atunci, nu mai cred, poate, în credință…

 

Dinte pentru dinte,

Și copil pentru părinte,

Vise risipte, ne-mplinite,

Și-un blestem, fără cuvinte…

 

Dar, de fapt, Acesta este Dumnezeu,

Imprevizibil, aș zice, mai mereu,

El ia devreme suflete curate,

Mințile luminate,

Persoanele însemnate,

Dar are mereu, grijă de toate.

 

Iar atunci, de părintele credință-arată,

Că e mamă sau e tată,

El aduce liniste trupească,

Și fericire sufletească…

 

Eh, profesore,ce spui ?

Capul sus, te rog să-l pui,

Căci Dumnezeu face ce vrea,

Și chiar de nu-ntelege lumea,

Totul se întâmplă c-un motiv, anume…

 

Pentru dumnevoastră și pentru părinții mei…

22 septembrie 2011 – Chircu Cristian-Vivian

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor