linii de înaltă tensiune coboară în jumătatea  

   

  roșie a soarelui din pământ/paralele. toți

 

 

 

  mergeam paralel pe lângă gardul de sârmă ghimpată cu cât te caut



  ca pe o bucată moale din materialul buzunarului te găsesc 



  cum îți faci loc palma mea e din același material cu tine sunt moale 



  eu sunt în mine/pe el nu-l simt și vreau să fiu cu tine pentru totdeauna se face o beznă 



  cum aș sta pe cameră cu lumina aprinsă în fața geamului



  să mă poată privi toți din spatele unei oglinzi în celălalt buzunar ești



  un bulgăr de gheață cât muntele ai făcut o breșă în mine să trecem/vrei 



 
dar înainte capul face o întoarcere completă taie cu mainile pândarilor

 

 

  o burtă goală în gard apoi clipocim




  în jumătatea roșie de soare până va răsări din pământ/clipele-s

 

 

 

  șirul micuțelor albe pe sternul tău către jumătatea



  zilei/pe planeta asta foarte îndepărtată cu perioadă siderală 



  nemăsurabilă - îmbătrânesc și între noi doar câmpuri electrostatice adunate 



  în palma mea sub mii de tone pe centimetru pătrat ne evaporăm



  în burta unei mame căderea ți-e o spiră tot mai strânsă în jurul meu până execut un salt în buclă/sau/



  un time-loop deasupra ta îmbrățișați
: îmbrățișați ne spălăm până rămânem nimicul

 

 

  /acel alb-astru  -

 

 

  ciobul oglinzii închistate în lobul meu pariental

 

 

  când restul îl dorm

 

 

  /

Vizualizări: 148

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Mai 1, 2013 la 10:36am

Stimate domn, vă mulţumesc la rândul meu, dar să ştiţi că eu nu sunt "pus" aici - 

un fel de-a spune - să măgulesc pe nimeni. Îmi cer scuze pentru tonul prea categoric,                                    

"operă" a unui ingrat, desigur. Mă surprinde să descopăr în dv. un spirit elevat. Am în conti-

nuare dubii serioase în privinţa faptului dacă poetul trebuie sau nu să fie un om foarte cult.

Nu posesor de diplome, ci un autodidact - şi exemplul cel mai grăitor e Eminescu. Poate că

nu, talentul suplinind o cultură nu tocmai în exces. Dv. cred că sunteţi un "gânditor" în versuri -

mă simt măgulit, credeţi-mă, că, inspirându-vă acest răspuns, v-am "provocat" să scrieţi un nou

poem. Acum nu trebuie să ne facem niciun fel de iluzii, nu am vocaţie de muză inspiratoare. Mă

bucur să aflu însă că ale mele consideraţii v-au incitat intelectual, ceea ce e o mare onoare pentru

mine - mai ales că e vorba de un veritabil intelectual şi un poet din spiţa celor "născuţi", iar nu

"făcuţi".

Cu toată consideraţia, 

Comentariu publicat de Emilian Ilarion Bodea pe Mai 1, 2013 la 10:25am

Va multumesc cu toata consideratia pe care o aveti din partea mea d-le Valentin Butnariuc. M-ati magulit, trebuie sa recunosc. Da, asa cum ati developat aceste imagini si dv... poemul a fost scris pe toata lungimea lui suprimand o stare cu alta: starea aceea comuna de deznadejde pe care o tot disipam cu-n suras al iubirii ce-am vazut-o trecand in fuga reflectata ca-n geamul unui autobuz si se suprapunea peste peisajul la care priveam...deci din partea cealalta. sper ca am reusit s-o fixez in memorie crezand ca doar asta poate da o viata altundeva oricarui lucru fragil: memoria de fiecare clipa ca o scara pe care ne zbicim carnea.

Comentariu publicat de Emilian Ilarion Bodea pe Mai 1, 2013 la 10:11am

Adrian Scrimint, Monica Rohan: va multumesc. imi pare rau daca v-am raspuns prea tarziu...insa timpul...

Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Aprilie 29, 2013 la 6:46pm

De la un "bucher de şcoală" citire: o cheie pare să ne-o ofere poetul însuşi - ne aflăm

pe o planetă "foarte îndepărtată cu perioadă siderală / nemăsurabilă -" simbol al altei

lumi, unde nimic nu e aidoma lumii "noastre", cea pe care o "cunoaştem"(atât cât o

cunoaştem). Nu dispunem de sagacitatea necesară pentru a decripta "corect" viziunile  

fulgurante ale poetului nostru - riscăm, totuşi, a-i pătrunde, cât de cât, sensurile poetice

vehiculate. Sugerează primele versuri o restrângere a Universului la planeta noastră,

"soarele din pământ" fiind o aluzie la miezul incandescent al acesteia? O impresie la

care contribuie şi sârma ghimpată - întreg Universul e redus astfel la un spaţiu concentra-

ţionar?

Apare şi ceea ce ar putea fi sugestia unui proces de de-materializare: "cum îți faci loc palma                                

mea e din același material cu tine sunt moale / eu sunt în mine/pe el nu-l simt și vreau să fiu                                  

cu tine pentru totdeauna se face o beznă..." Acest "eu sunt în mine" duce cu gândul la raporturile

total insolite pe care se susţine, în bună măsură, poezia lui Nichita Stănescu. Spaţiul de existenţă

uman se reduce la cele două buzunare; apoi, sugestia incomunicabilităţi interumane: "să mă poată                      

privi toți din spatele unei oglinzi în celălalt buzunar ești / un bulgăr de gheață cât muntele ai făcut                          

o breșă în mine..." şi "între noi doar câmpuri electrostatice adunate / în palma mea sub mii de tone                          

pe centimetru pătrat..." În această "supra-lume", în această "meta-realitate", "burta unei mame" nu e

un loc de dezvoltare, ci spaţiu al unui proces opus. "ne evaporăm", însă destinul uman nu e tragic fiindcă

oamenii sunt tot mai "distanţaţi", ci, dimpotrivă, datorită unei inseparabilităţi cu consecinţe fatale:

"căderea ți-e o spiră tot mai strânsă în jurul meu până execut un salt în buclă/sau/ un time-loop deasupra              

ta îmbrățișați: îmbrățișați ne spălăm până rămânem nimicul..."

Cum se poate interpreta "ciobul oglinzii închistate în lobul meu pariental"? ("pariental" sau parietal -

fiecare din dele două oase care formează părţile laterale ale cutiei craniene - DEX") Ar putea fi capaci-

tatea noastră de gândire - infimă, neputincioasă, ineficientă - un biet "ciob de oglindă închistată".

Iar "restul e tăcere"doar pentru "nefericitul prinţ al Danemarcei" - pentru poetul nostru e somn al raţiunii,

al gândirii. 

Cu cereri de iertăciune pentru răpirea de timp,

 

Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Aprilie 27, 2013 la 9:47pm

Că bine mai zicea Eminescu(citez aproximativ), că "poezia nu e făcută s-o înţeleagă

toţi bucherii de şcoală"! Poezia, arta modernă, în general, nu e deloc "populară", aşa cum

era (la poezie mă refer) în veacul XIX, când dominau romantismul, realismul. Poezia contem-

porană se adresează unei minorităţi, cititorii fiind înzestraţi ei înşişi cu sensibilitate poetică,

nu doar poeţii. Mă grăbesc să spun că această sensibilitate din zona receptorilor se poate

cultiva. Respectivele consideraţii aparţin lui Ortega y Gasset. Pe de altă parte, această poezie

modernă, care se revendică, se ştie, de la Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé, E.A. Poe ş.a. se

sprijină, cum ar zice Hugo Friedrich, pe "categorii negative" , originalitatea poetică legitimându-se

prin anormalitatea poetului”. Iar categoriile negative nu se raportează la conţinut, ca în poezia “veche”,

ci la formă. Poezii fără rimă, dar nu e, desigur, singurul element de dificultate.  “Fragmentarism, stil              

asociativ, poezie depoetizată, imagini tăioase, dislocare etc.” Poetul aici de faţă ilustrează, într-un mod

remarcabil, toate “liniile de înaltă tensiune” ale poeziei moderne. Versurile dumisale se înscriu în ceea ce ar

putea fi o definiţie a liricii actuale, găsită de mine absolut întâmplător într-un text şiit (unde se referea la

altceva). Iată citatul: “Aceste forme imaginale nu există deci nici în gândire, (…) nici în realitatea concretă,

altminteri oricine posedă simţuri în bună stare ar putea să le vadă. Dar ele nu sunt nici pură non-fiinţă,    

altminteri nu s-ar putea reprezenta... Fiindcă aparţin lumii reale şi nu se află totuşi niic în gândire, nici în

realitatea concretă, nici în lumea Inteligenţei (...) trebuie ca ele să existe într-o altă zonă, şi aceasta e cea  

care a fost numită lumea Imaginii-arhetip şi a percepţiei imaginale”. (în V.I. Stoichiţă,  Efectul Don Quijote, p.

19). Cu speranţa că n-am plictisit prea mult, ne prevalăm de posibilitatea de a ne opri mai aplicat asupra

textului.

Cu toată consideraţia, 

 

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Aprilie 26, 2013 la 9:20am

Un „ochi” în plus? Treaz. Refractă/reflectă...Câtă imaginație! Cum să deslușești prin atâtea cărări?

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Aprilie 25, 2013 la 12:57pm

O repercursiune prin ciclul vieţii Îmi plac genul acesta de poezii, fără rime... Succes în continuare!

Comentariu publicat de Emilian Ilarion Bodea pe Aprilie 24, 2013 la 9:52pm

Va multumesc la toti pentru comentarii.

Comentariu publicat de Toader T Ungureanu pe Aprilie 24, 2013 la 2:37pm

Măi, să fiu...dacă înţeleg ceva!!! Tu înţelegi?

Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Aprilie 23, 2013 la 9:04am
cam intortochiat, greoi la citire.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor