COVOR DE FRUNZE

 

Frunze cad din nou și lasă goi copacii,

Spre pământul sobru se leagănă alene,

Am pășit pe ele și le-au călcat și alții,

Pe un covor de frunze un altul se-așterne.

 

Mereu îmi pare tristă fiecare toamnă

Atunci când plouă și timpu-i mohorât,

Când zilele cu soare par să adoarmă,

Și tot ce-ar fi frumos îmi pare-a fi urât.

 

Îmi place toamna care mă face melancolic

Dar nu sunt omul trist ce iubește durerea;

Mă regăsesc în ploaia ce sună melodic,

Trăiesc în frunzele ce-acoperă cărarea.

 

Cerul este fumuriu si a ruginit pământul,

Mă simt inspirat dar pierdut prin pânze...

Dacă aș fi putut să scriu numai cu gândul-

Poeziile ar fi mai multe ca miile de frunze.

 

07 sept. 2014

Lohmüller Beatrice

http://creatieproprie.wordpress.com

 

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor