Să cred cu mintea!?
Cred că pot!
Dar, cel ce-mi cere asta
se obligă,
căci mintea mea-i făcută
să mă-ntreb,
prin rațiuni să înțeleg
ce mă intrigă.
De dogme
să mă îndoiesc!?...
Îmi stă, poate, în fire!
Dar tu îmi ceri,
cu dragoste
asupra lor să mă aplec
ș-atunci,
spui iar:
„nimic n-o să te mire!”
Să-mi formulez păreri!?
Credința-afirmă că sunt interzise!
Supunere totală vrea,
idei, ce vin de-afară,
sunt proscrise!
Să mă conving
de ce îmi spui
aș apela la rațiune!
Dar, iară-mi dai cu dogma-n cap
și-mi zici:
„a judeca credința
e pură aberațiune!”
Și totuși,
e dreptul meu de om
să mă conving!
Dar pentru asta-ar trebui
prin judecăți,
prejudecățile să-nving.
Convingerea
îmi cere-n prealabil analiză!
Cunoașterea,
ce-mi vine din trecut,
mi-ar folosi;
în multe cărți
și în memorie mi-e scrisă.
Dar nu găsesc nimic în ea
credința
în logică s-o-mbrace.
Constat că ai dreptate!
De secole-nțelepți
s-au tot căznit,
în van,
credința
cu rațiunea s-o împace.
Tu însuți spui
că orice dogmă
își are-n ea
al ei secret!
Atunci,
ce-ai vrea
să mai spun eu?
Deja...
să cred am început,
așa că tac...
discret.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor