Creierul creierului se numeşte inimă!
Acum, adică din Eternitate,
Se naşte Iubirea Putere, în Inima creştină.
Niciodată nu s-a născut Hristos,
Niciodată nu se va naşte Hristos,
Pentru că, aşa grăieşte răscumpăratul:
Mai înainte de a fi lumea,
Deşi cu greşeli gramaticale,
Eu sunt, noi le fac pe toate.
Pentru a spulbera nimicul,
Iluzia trecutului şi a viitorului,
În care îşi pun atâtea speranţe deşarte,
Cei ce planifică fără greşeală, cei judecaţi.
E ca şi cum ai pogorâ infinitul, omul îndumnezeit,
Lângă zero virgulă ceva, trecutul şi viitorul.
Cel ce crede în mine nu va fi judecat,
Cel ce nu crede în mine a şi fost judecat
Şi a devenit ateu, evreu, păgân,
Buricul pământului, deşteptul pământului,
Rob al trecutului şi al viitorului planificat.
Punător de beţe în roate, rob al zeroului măreţ,
Al nimicului, în urma judecăţii drepte
Din Eternitate, spre Eternitate şi Bucurie 
Cu Alesul, spre infinit cu Enoh, cu Ilie,
Cu bucurie, alături de ai săi îngeri şi a Sa Domnie.
Oi rătăcite, Îngeri căzuţi şi mai apoi răscumpăraţi
În Bucuria Lumină a Iubirii Putere, Renăscuți!

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor