Tanti Florica este o femeie de la ţară. Ea nu a ştiut altceva, în viaţă, decât să muncească. Norocul ei este că are alături un bărbat care încă o mai iubeşte şi foarte gospodar. Au un băiat care este realizat. Este doctor –chirurg, şef de secţie, la un spital din Bucureşti. Sunt în relaţii foarte bune. Nora ei este din aceeaşi localitate şi are o firmă de contabilitate. La rândul lor, au doi copii majori: o fată şi un băiat, amândoi studenţi. Tanti Florica i-a crescut pe amândoi la ţară, ajutată de cuscra ei cu care se înţelege foarte bine, spre binele copiilor. Nepoţii o iubesc şi o respectă iar ea este bucuroasă când vin cu toţii în vacanţe; i se umple bătătura şi sufletul de bucurie. Nu ştie cum să le mai stea în faţă. Este o bună gospodină şi toate preparatele ei sunt eco, făcute din producţie proprie: creşte oi, vaci, păsări, porci, ca tot omul gospodar care sfinţeşte locul pe unde calcă. Nu duce lipsă de nimic şi copiii când pleacă de la ea, pleacă încărcaţi, cu de toate. Numai că, de vreo câţiva ani, de atâta speteală, o doare mijlocul şi nu mai poate să se aplece la plivit sau săpat în grădină.
- Mamă, haide că te iau câteva zile la mine, să-ţi fac nişte investigaţii, să văd
ce ai, poate este ceva grav.
- Cum să plec eu de aici, maică, să-l las singur pe tac-tu, cu toată gospodaria
pe cap? Lasă că merg la dispensar. Mi-or da ăştia vreun tratament, nu mă lasă aşa, mai ales că Elena a fost colegă cu tine.
- Bine, mamă, cum zici tu, dar să nu fie ceva grav care să nu mai meargă cu
tratament!

După câtva timp de tratament în care îi mai ameliorase durerile, tanti Florica rămase într-o zi înţepenită; nu mai putu să se scoale din pat. Jale mare. Nu putea nici să se scoale în şezut.Inima îi dădea brânci să meargă la treburile care se aglomerau. Bărbatul ei nu putea face faţă la toate câte erau de făcut prin curte. Numaidecât, dădu telefon fiului lor să vină la ţară că mamă-sa este la pat, înţepenită de mijloc.
Fiul veni şi o luă la Bucureşti. Îi făcu un RMN şi se constată că are hernie de disc şi că trebuie operată. Se hotarî să o interneze la spitalul unde era el chirurg. Nora se ocupă să-i cumpere o lenjerie nouă de corp, un capot, să nu îl facă de ruşine pe bărbatul ei, în spital, mai ales că se afla în salon cu soţia unui general. Înainte de a o interna, fiul ei îi dădu câteva sfaturi:
- Mamă, am să te rog să fii cuminte, să stai în salon, să nu te plimbi pe hol sau
din salon în salon. Aici nu este ca la ţară să stai pe bancuţă, în faţa porţii şi să vorbeşti cu toată lumea care trece pe stradă, orice. Şi te rog să nu spui că eşti mama mea.
- Maică, dar nu sunt la puşcărie. O să vorbesc şi eu cu asistentele şi cu femeile
de serviciu că nu o să-mi pun fermoar la gură! Dacă o să mă întrebe cum mă simt, nu trebuie să le răspund? Nu le spun că eşti fiul meu. Dar, ce, îţi este ruşine cu mine?
- Nu, mamă! Cum să-mi fie ruşine? Dar este o situaţie pe care nu ştiu dacă o înţelegi matale, acum. O să ţi-o spun după ce te externezi.

Tanti Florica fu internată la neochirurgie, într-un salon în care era doar ea şi cu soţia unui general, în rezervă. „Înseamnă că lumea este sănătoasă de nu se mai internează”, îşi spuse în gând. Dar se minună mult când văzu scris deasupra saloanelor: salonul „Criză”, unde îi spusese fiul ei să nu intre, „Altele”(unde era ea internată) şi salonul „Colaps”. Acolo nu era nimeni. Ea nu întelegea nimic. Curioasă din fire, îl întrebă pe fiul ei:
- Costeluş, maică, dar ce înseamnă „colaps”? Aici se fac colărezi cu lapte, aşa
cum îţi făceam eu când erai copil?

- Nu, mamă, cum să-ţi explic eu, să înţelegi mai bine? Este ca şi când,
matale, din operaţia asta pe care ţi-o fac, nu mai poţi să mergi niciodată şi stai la pat. Şi, pentru că tata nu o să mai poată face faţă la atâtea treburi gospodăreşti, o să vindeţi vacile, oile, porcii, nu o să mai puteţi creşte păsări sau să cultivaţi în grădină mai nimic. Se duce de râpă, gospodăria.
- Aoleo, maică, păi, dacă este aşa, nu mă mai operez!
- Stai liniştită, mamă, că eşti pe mâini bune. Eu te fac bine, îmi cunosc
meseria, totul vă datorez vouă, care aţi avut grijă să mă educaţi şi să mă daţi la şcoală. Nu te dau pe mâna altuia. Ai încredere în mine, sunt doar copilul vostru. Eu vă vreau binele. Dacă o să fii cuminte, după ce te operez şi nu mai faci efort câtva timp, o să ai gospodăria întreagă.
- Dar de ce scrie „Criză” pe uşa salonului de lângă ăsta, în care sunt eu,
maică?
- Mamă, datorită acestuia mai supravieţuim, să nu intrăm în colaps. Aici sunt
internaţi miniştrii care au crize de lombosciatică, de vezică biliară, urinară, splină, sexuală, etc. Fac câte o cură de spitalizare din când în când. Ţi-am spus, în ăsta să nu te duci, că nu este voie.
- Măi, maică, da crizoşi mai sunt ăştia de la putere! Am ascultat eu la radio,
când râneam la porci (că îl ţin după mine când fac treabă) de ăştia cu criza, este de rău! Am auzit că vor să ne ia din pensii, ca să îi ajutăm până le-or trece criza! Doamne, maică, da’ ei nu au bani ca să se vindece de criză? Tot noi să le plătim spitalizarea? Cică s-au împrumut de la unul, FMI şi acum joacă precum spune ăla. Maică, eu şi cu tac-tu avem pensie mică. Dacă ne mai ia 25% din ea, nu mai rămânem cu nimic. Noroc că avem gospodăria noastră. Păi, dacă tu nu o să mai ai de lucru, ce te faci? Văd că în afară de mine şi cu soţia de general, care suntem în acest salon, nu mai ai pe nimeni, să îi operezi.
- Mamă, asta este situaţia, şi eu trebuie să bag mâna în buzunar şi să le plătesc
spitalizarea, făcând parte din rândul salariaţilor bugetari. Nu am ce face. Până s-or însănătoşi, mai durează. Stau aşa, deocamdată, în stand-by! Te rog să respecţi sfatul meu.
- Bine maică, o să te ascult!

Tanti Florica nu ştia ce a vrut să spună cu statul ala în „stand-by”, dar era mândră de fiul ei că ştia rostul pe aici şi nu era dat afară, să fie şomer ca alţi copii din sat ale căror mame se văitau pe la biserică şi dădeau acatiste să-şi găsească copiii lor de lucru. Că ea auzise la radio într-o zi :” guvernul român a promis că va asigura slujbe pentru şomeri pe perioada crizei financiare. Ele vor fi oficiate de preoţi, episcopi şi mitropoliţi.” Mare minune o să fie, dacă este aşa”îşi zise ea în gând. "Da’ popa ăsta, al nostru, din sat nu prea are har duhovnicesc că nimeni nu şi-a găsit de lucru, deocamdată", continua ea în gând.

Ei, dar după ce plecă fiul ei din salon, curioasă cum este de fel, se duse la uşa salonului “criză “ , se uită în stânga şi în dreapta şi, asigurându-se că nu o vede nimeni, lipi un ochi de gaura cheii. Ce văzu, se îngrozi! Toate paturile erau pline de indivizi graşi care stăteau rezemaţi de pernă, în şezut, cu laptopurile pe burţi. Nu putu să vadă ce era pe monitoarele laptopurilor şi nici chipurile lor nu le văzu, doar pe unul care era spre uşă, îl auzi gemând fiindcă ea, între timp, îşi făcu urechile, pâlnie. Apoi pe altul, care era vecin de pat, cum spunea că îi merg foarte bine afacerile cu filmele porno. Tanti Florica se minună. Ăştia au crize, nu glumă! Se gândi cum să le facă şederea mai plăcută.

Fu operată într-o zi de marţi iar sâmbătă erau moşii de vară, sărbătoare în care se face şi colivă, pentru pomenirea morţilor.Dădu telefon cuscrei de la ţară, că tot trebuia să vină să o vadă.
- Auzi fă, Rado, fusei internată la fii-miu, lângă un salon cu miniştrii care sunt în
criză şi au dureri, ca gem de nu mai pot, săracii! Dar pentru că, datorită lor, ne ia din pensie, ca să-şi plătească crizele, m-am gândit să faci o colivă separat, în care să adaugi nişte prafuri de cantaridă, ştiu că fiică-ta este farmacistă. Vreau să le dăm de pomană, să mănânce din ea, să le facem şederea mai plăcută.
- Bine Florico, spune-mi cam câte persoane sunt, să le pun colivă în câte
un pahar din plastic şi să le aduc şi un covrig la fiecare, să zică bogdaproste!
- Rado, da’ să nu-i spui lui fii-miu sau lu’ fiica-ta de chestia asta! Să râmână numai
între noi! Nu vreau să se supere Costeluş, ca mi-a spus să nu vorbesc cu nimeni de pe aici şi să nu intru în salonul cu “criză”. Sunt vreo 8 paturi şi toate ocupate, că întrebai pe femeia de serviciu.
- Bine, fă, Florico, nu le spun. Haide, că nu este aşa de greu să le car. Viu chiar
sâmbătă dimineaţă, direct la tine, că mi-a spus fii-mia că te externează atunci şi să plecăm împreună la ei acasă.

Rada a venit sâmbătă de dimineaţă la spital. A găsit-o pe Florica bine merci, fără dureri după operaţie. Se plimba prin salon ca şi cum nu ar fi fost operată. În schimb, soţia generalului era la pat, palidă, abia se dăduse jos din pat cu ajutorul unei infirmiere.
- Ptiu, să nu te deochi cuscră, tare bine arăţi! Nici nu zici că eşti operată!
- Păi, Rado, eu sunt puternică, dacă m-am hrănit natural, din gospodăria mea!
Se apropie de urechea Radei şi-i şopti: nu ca asta, uită-te la ea ce aschimodie şi galbenă este! Ai adus ce ţi-am spus?
- Adus, Florico! Dar nu mă duc eu să le duc. Du-te tu!
- Păi, vii cu mine, că nu am voie să car. Dar le spun eu că tu ai făcut pomana şi te-ai
gândit să aduci la lumea din salon, dar nu m-ai găsit decât pe mine şi pe generăleasă!

Aşa au şi făcut. Au împărţit tuturor pachetele, care au ajuns la fix. Miniştrii s-au bucurat că nu mai mâncaseră de mult colivă şi covrigi, ei hrănindu-se numai cu bunătăţi. Chiar au şi glumit pe seama asta când tanti Florica şi tanti Rada le-au spus că sunt de sufletul morţilor.
- Tot suntem noi în plină criză! N-am mai mâncat de mult aşa pomană!
Au început toţi să înfulece intâi coliva care le plăcu mult şi chiar o lăudaseră fiindcă tanti Rada făcea o colivă ca o prăjitură, aşa de bună la gust, era.

Tanti Florica şi Rada au plecat repede ca să nu fie căutate de Costeluş, care făcuse între timp biletul de externare al mamei lui. Trimise o soră şi un brancardier să le ia şi să le ducă la maşina pe care o avea parcată aproape de intrarea în spital.

După câteva ore, când s-a întors medicul la spital, asistentele erau în alertă. În salonul “Criză” era un dezastru de nedescris şi toţi miniştrii adormiţi. Sforăiturile lor se auzeau până pe hol. Nimeni nu ştia din ce cauza s-a întâmplat, ce s-a întâmplat.

- Domnule doctor, spuse o infirmieră, încă sub efectul evenimentelor. M-am dus în salon să le duc prânzul, ca
de obicei. Când am intrat acolo, era orgie. Mi-a fost ruşine şi am dat să plec. Unul dintre ei s-a luat după mine. Era isteric. Am fugit şi am apucat să mă încui în WC. Aşa au păţit şi asistentele când au venit să vadă ce se întâmplă. Apoi au venit nişte brancardieri şi, împreună cu ei, i-am imobilizat iar asistentele, toate, le-au făcut injecţii cu o concentraţie mai mare de diazepam.
Doctorul se uită prin salon şi îi căzu privirea pe noptiera unuia dintre ei; văzu covrigul şi un pahar de plastic care mai avea resturi de colivă pe el.

- Faceţi, vă rog, ordine pe aici şi aveţi grijă de ei, când s-or trezi, să le faceţi nişte
spălături stomacale că o să mai avem nevoie de ei, spuse doctorul. Nu vreau să schimbăm plăcuţa din “Criză”, în “Colaps”!

Deodata, se auzi din cabinetul medicului un hohot de râs, de parcă, nu se mai termina.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de victoria preotesescu pe Iunie 23, 2010 la 6:24pm
of draga valy...tanti florica e fenomenala....
macar daca le aducea si praf de scarpinat...sa se scarpine ei intre ei.....sa-i fereasca domnul sa-i scarpine poporul!
felicitari....numai tu puteai scrie atat de minunat!

Comentariu publicat de Liliana Dancu pe Mai 18, 2010 la 7:30pm
m-am amuzat dar si intristat in acelasi timp...superb textul ( la fel si personajele).... tanti Florica ar trebui sa fie mandra si sa se laude in sat ca a avut aceiasi boala ca si presedintele ;) Felicitari doamna Vasilica...ne-ati rasfatat din nou...
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Mai 18, 2010 la 6:36am
Va multumesc tuturor pentru popasul pe aceasta pagina ! Daca v-am binedispus pe vremurile acestea pe care le traim, atunci este bine si ma bucur la randul meu ca nu am scris-o degeaba. Toate cele bune!
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 17, 2010 la 9:55pm
Să nu-i externaţi niciodată.Eventual mutaţi-i la Spitalul 9.La câte lucruri trăznite spun...
Mircea,
cu drag
Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe Mai 17, 2010 la 9:44pm
Vali dragă, de acum să fim atente la colivă?....Felicitări,o lectură pe cinste......
Comentariu publicat de Georgeta NEDELCU pe Mai 17, 2010 la 9:15pm
Mi-a placut. Felicitari!
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Mai 17, 2010 la 4:54pm
...iar eu ma bucur ca v-a placut; asta a fost si scopul, sa va fac sa zambiti, citind scrierea mea! va multumesc pentru popas!
Comentariu publicat de Any Tudoran pe Mai 17, 2010 la 4:31pm
Va multumesc din suflet ,pentru aceasta povestire plina de haz , umorul romanesc nu se dezminte ,
felicitari !!! este ca o gura de aer proaspat , am citit pe nerasuflate ! aveam mare nevoie de aceasta scriere ,care deconecteaza , si umple inima de veselie , cuvintele sant de prisos , Va felicit inca o data pentru acest text inspirat , doamna Vasilica .

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor