Zori noi se revarsau peste ferma de scoici. Multe midii se pregateau sa-si ia adio de la bila de foc rosie care le facea sa straluceasca in fiecare dimineata. Unele nici macar nu ajunsesera la maturitate, altele fusesera uitate prea mult timp, peste vrerea lor. Se nascusera stiind ca va veni clipa in care clepsidra se va opri si ele vor pleca luand cu ele doar cele cateva amintiri ale valului care le soptise ca nu sunt aici fara de rost... Ziua torida de august era impodobita cu mii de luminite presarate peste apa puturosita de caldura, apa care invatase sa nu se mai miste, doar sa tremure lasciv precum o gelatina care a primit doar impulsul unei posibile miscari.
Se facuse ora la care aparea zilnic culegatorul de scoici. Midiile din crescatorie ii asteptau resemnate sosire. Ce vor decide azi sortii, care va mai privi si maine rasaritul, care dintre ele isi va gasi odihna in niscaiva sosuri delicios prearate de Svetlana, frumoasa bucatareasa a restaurantului pe care il vedeau atunci cand, plictisite, se mai inviorau privind viermuiala vesela a turistilor arsi de soare si infometati care coborau drumul abrupt cu emotii si il urcau cu si mai mari emotii si mult ingreunati de cantitatile considerabile de midii ingurgitate ?
Bâldâbâc! Coada unei sirene aruncase peste plasa imprejmuitoare o midie. Parea aidoma celorlalte, dar ceva... Era draguta, bine facuta, colorata frumos, avea irizatii in mii de nuante, extrem de curata si parea stravezie. Erai tentat sa crezi ca nu este reala, ca este doar plasmuirea unui vis al curcubeului. In jurul ei se auzea muzica astrelor, se simtea bunatatea si iubirea.
-Cine esti? sau ce esti Tu? – intreba o midie batrana, plictisita si ajunsa in imposibilitatea de a mai simti emotii nici macar la zilnica vizita-triere a culegatorului de scoici. De mult timp nu ii mai pasa de nimic batranei midii. Vietatea aceasta venise sa-i tulbure adormirea, sa-i starneasca curiozitatea, pofta de viata.
-Hei, nu ma auzi, cine esti? se burzului batrana midie privind-o pe Midia aceea altfel cum iscodeste in stanga si dreapta, minunandu-se ca exista o astfel de lume. Pe ea o indragise mereu Neptun si o purtase prin ape calme si calde, prin universuri colorate diafan pana cand, intr-o nefericita dimineata, ea vazuse crescatoria si nu se potolise pana nu il convinsese sa-i accepte trairea acestei experiente. Asa ajunsese Midia sa le faca pe surate sa vada ca exista si altceva, sa le nelinisteasca sau...sa le lumineze.
Midia fusese mereu o faptura libera. Aproape ca nu intelegea privatiunile, restrictiile, impunerile, tristetea si , mai ales, resemnarea suratelor din crescatorie. Ajunsese intr-un timp alterat, un timp dominat de o religie a abandonului, fara repere emotionale, doar cu paraziti mentali de desfiintare a simbolurilor sacre ale vietii, o lume fara iubire, o lume fara dor de eternitate, o lume ce-si astepta obosita sfarsitul. Midia era maestra in a smulge lumina din umbre. Asta se pregatea sa faca si acum. Avea nevoie de o strategie buna si trebuia sa o elaboreze rapid. Nu mai era timp de pierdut caci dinspre chei se auzea deja torsul motorului in doi timpi de la barca culegatorului de scoici. Poate ar fi trebuit sa ii ceara ajutor lui Neptun; niciodata nu o refuzase, o va indruma si acum. Tocmai cand isi deschisese cochilia sa lase sa plece spre zari strigatul ei de mare nevoie..., deasupra apei clare, aparu un chip de barbat matur, cu certe trasaturi copilaresti desenate pe chip, cu ochi jucausi, nasuc mic, gura ispititoare. Era El, Culegatorul de scoici. Timpul s-a oprit, s-a spulberat in infinite secunde divine si Midia a stiut ca El era alesul inimii sale. Pe el il cautase mereu, de El ii era dor de cand se stia. Mintea ascutita si patrunzatoare a Midiei, ajutata de intuitia ei ferma, simtise pe loc ca este doar un contorsionist sentimental, un barbat ratacit in umbre efemere, un infirm sentimental, un barbat de care orice femeie inteleapta ar fugi ca sa nu-i dea ocazia sa o doara, chiar sa o mutileze sufleteste. Ei, dar Midia nu era femeie! Ce fericire! Sufletul ei se desfasura pe loc la picioarele Lui, cochilia ei emise vibratii luminoase, chematoare. Neptun ii vazuse reactia si o lacrima i se prelinsese spre barba. Nici el nu stia daca lacrima venea din tristete sau din bucurie. O indragea mult pe Midia si ar fi vrut-o linistita. Incercase zadarnic sa o tina departe de lumea aceasta, nu stia daca sufletul ei pur va face fata uratului si rautatii lumii reale, lumii in care tocmai intrase.
Culegatorul de scoici incepuse sa adune recolta zilei zambind amintirii ultimei lui cuceriri, Daria, fiica Imparatului Barcilor , pe care o invatase noaptea trecuta secretul navigarii prin simtiri. Se pricepea Culegatorul la semanat simtire si o facea cu atata generozitate incat pentru el nu mai ramanea nimic. Sufletul lui ramasese agatat de femeia aceea ideala pe care o iubise intr-o viata trecuta si pe care o cauta in fiecare noua cucerire fara a o fi gasit inca. Anii treceau, parul lui incepuse sa incarunteasca, nu stia cat va mai fi putincios, pofticios, atragator... si cauta, cauta. Se prefacea multumit amagindu-si carnea in timp ce urmele marelui sau cataclism emotional se infigeau adanc in subconstient, muscau dureros sufletul sau si ii dadeau mustrari de constiinta atunci cand ramanea singur, doar cu gandurile sale si realiza ca este un actor de mana a doua pe scena vietii, ca se indrepta singur si sigur spre marea lehamite, ca doar capcanele compromisului facut constant in numele gloriei nu-i pot aduce fericirea, implinirea.
Midia citise intr-o clipita totul in zambetul lui satisfacut. Nu putea sa faca nimic, vointa ei era paralizata si dorinta ei spontana de a-l face fericit era mai presus de orice. El nici nu o zarea. Absent incepuse sa-si umple barca cu midii. Midia se inchidea si se deschidea emotionata, valurea tandru o chemare. Nu o zarea. Incerca sa ajunga in mana lui si mana lui o tot ocolea. Ea ii privea fascinata chipul si gandea ca nu este pamantean, ca a sosit din stele, dintr-o poveste pe care si timpul o uitase, o poveste de tare demult... Din timpuri apuse o stanie chemare o facea sa nu-si mai apartina, sa se daruiasca intreaga, nedramaluit, Culegatorului. Cu o sfortare sfasietoare reusi sa plonjeze in mana lui. Efortul o facuse sa pulseze in mii de culori. Culegatorul se opri din visare, privi curios la bizara alcatuire curcubeica, o ridica spre cer cu o presimtire de bine, o duse la inima si vibratia ei plina de iubire il patrunse si ii facuse pielea sa se zgribuleasca placut.
-Oare ce este aceasta?-gandi.
Aceeasi intrebare, niciun raspuns.
Midia credea ca il priveste pe Dumnezeu, hormonii ei erau panicati, simtirile ei erau descatusate, accesase tiparul original, se nemarginise, se extinsese intr-un mod necunoscut inca.
Culegatorul nu stiuse sa-si citeasca trairile cele noi si se gandi ca norocul ii surasese si ca poate o mare avere ii picase in palma. O ascunse cu bagare de seama pe Midia in buzunarul de la piept al tricoului dungat, marinaresc, uita de celelalte midii si porni catre mal. Si , cum nu-i nimic intamplator, pronia cereasca lucrase din plin si Midia ajunsese acolo unde avea de schimbat cate ceva..., la inima. Privi mirata mierea amara din inima Culegatorului. Un val de tristete o strabatu. Era un suflet asa de frumos si atat de abandonat, de parasit si de neluat in seama pana si de purtatorul lui. Sufletul acela incapator ajunsese la marginea lui, uitase de emotiile fundamentale, autentice, uitase ce inseamna iubirea. Cum permisese universul asa o jertfa? Ce meritase asa un pret? De ce tocmai El? Uimirea ei crestea privind sufletul Lui nemarginit si condamnat sa opereze doar cu cateva trairi din game minore. Midia stia ca niciun sacrificiu nu-i prea mare pentru a-i inapoia Culegatorului de scoici cheia timpului pierdut, amintirea Edenului, putinta de a iubi, libertatea de a fi intreg. Era pregatita.
Ajuns la mal, Culegatorul ignora revolta zgomotoasa a Svetlanei care vazuse barca aproape goala, sari sprinten pe digul de lemn si pleca spre copacul batran care il adapostea de arsita atunci cand dorea sa ramana cu gandurile lui, cu amintirile lui. Trebuia sa vada ce ascunde Midia aceea bizara, sa-si faca un plan, sa actioneze. Nu stia Culegatorul ca universul planuise totul in amanunt deja...
Midia se contopise rastimp cu inima lui si-l luase intr-un zbor ingeresc, aducator aminte se sinele pierdut pe undeva. Culegatorul incerca sa se gandeasca la averea ce-l astepta in scoica aceea, dar o puzderie de neincercate trairi il inunda si se trezi ducand scoica la buze si sarutand-o tandru, cu mult drag. Plasticitatea momentului nu-l lasase nici pe Neptun nepasator. Se apropiase si urmarea induiosat scena. Culegatorul era derutat, nu se recunostea. Nu mai traise din copilarie asa ceva, se intreba ce jar o fi in el de are astfel de manifestari fata de Midia aceea. Sufletul, trupul si mintea se unisera si vibrau la unison cu Midia. O vibratie rafinata si luminoasa - cum uitase ca exista - il facea sa o stranga la piept cu o mie de brate, sa incerce sa o protejeze de orice amenintare, sa o pastreze doar pentru el. Midia exulta, stia de ce traieste, de ce abandonase cauza suratelor captive in crescatorie. Nimic nu era mai presus de Iubire! Neptun privea multumit perechea aceea. Timpul trecea si ei se armonizau pana in strafunduri. Uneori Culegatorul isi mai amintea de cate o veche cucerire, risipea un gand si se intorcea cu drag la Midia lui. Stia Culegatorul ca Midia este doar a lui, ca nimeni nu stie ca ea exista. Midia simtea, suferea, tacea si spera ca intr-o zi ea ii va fi de ajuns. Incepuse sa fie geloasa. Doar pe barca lui nu era geloasa, stia ca timpul ei este scurt, ca va pleca curand si dorea doar sa-si traiasca amandoi intens iubirea si sa lase plecand barca lui mai luminoasa, sa o impregneze si pe ea iar cu sentimentul pierdut. Simtea ca vremea plecarii se apropia si traia intens, se lasa cotropita de emotii plenare, isi striga bucuria impartasita, isi revarsa asupra Culegatorului toata iubirea ei nemarginita. Ce floare minunata le unea sufletele! Comunicau si fara de cuvinte, fara de gesturi, erau unul in doua trupuri care radiau intens. Erau fericiti. Pana intr-o zi cand, manipulat fara sa simta de cei care se invineteau de invidie privindu-le inflorirea tandem, Culegatorul se simtise inecat de iubire. Midia se oferea intreaga, candid, ii daruia o dragoste nemarginita, simplu si drept plamadita. Nu-l mintea, nu-l lovea, nu-l durea, doar il iubea neconditionat, cu generozitate divina.
Culegatorul se revolta, se scutura repede de valul de candida traire, scoase cutitasul mic de desfacut scoici si in ciuda durerii din suflet se pregatea sa patrunda in minunea aceea, sa o omoare si sa-i fure comoara. Midia ii vazuse intentia si se deschise spre a-i darui inerioarele ei doar ca sa-l vada fericit. Neptun era pregatit sa arunce mii de traznete spre nemernicul care o ameninta pe preferata lui. Un gest sa mai faca si... Culegatorul nu intelesese ca ea sosise ca sa-l reintregeasca, ca emotia puternica pe care o simtise nu era data de dorita inavutire, ci de vibratia cosmica ce exista intre el si Midia. De ar fi putut, Midia si-ar fi dat toate vietile ei viitoare ca sa il faca pe El fericit.
-Culegatorule, terasa este plina de clienti infometati si pofticiosi si eu nu mai am midii! Ce crezi ca va spune Imparatul Barcilor?- tuna amenintator glasul Svetlanei.
Culegatorul tresari speriat, isi aduse aminte de indatoririle lui, isi arunca sufletul sau intr-un ungher intunecat, sari in barca cu un gest ce parea tineresc, sprinten, fara a lasa sa se vada chinul launtric... Va aduce midiile si apoi va vedea ce comoara ascunde Midia sa. O luase neatent, cu gandul impartit in multe directii si o asezase iar in buzunarul de la piept. Acolo era sigur ca nu o va pierde, ca va astepta linistita pana cand el va avea iar timp pentru ea. O sarutase in fuga, preocupat deja de indatoriri. Midia simtea ca a sosit timpul si ar fi vrut sa-l mai simta putin doar al ei, al ei pentru ultima oara pe aceste taramuri. Surase trist si ii spuse lui Neptun ca este pregatita.
Bâldâbâc!!
Culegatorul se temu ca Midia cazuse din buzunar. Duse mana la inima si gasi Midia. Linistit isi continua munca si abia cand ajunse la mal isi aminti de ea.
Era acolo in buzunarul de la piept, asteptandu-l cuminte. Mana lui se strecurase pe langa inima si atinse ceva rece. Hammm! O scoase grabit in timp ce curiozitatea lui crestea. Era nefiresc de frumoasa, stralucea mirific in soarele cald, doar ca nu mai avea suflet...Prea ocupat el nici macar nu vazuse cum se stingea incet. Plecase trista , dar fiindu-i recunoscatoare si multumindu-i pentru clipele diafane pe care le petrecusera impreuna - singurul bagaj pe care il luase cu ea. Ii lasase spre aducere aminte cochilia ei. Era cristal pur, nepretuit, era chiar comoara. Valorificand-o va deveni bogat, nu va mai cultiva midii, le va elibera, va simti si el confortul libertatii de a face doar ceea ce sufletul acela frumos pe care il adapostea va dori. Nu-i spusese ca ii lasase mostenire avutul ei pamantean. Plecase in tacere si inainte de a trece pragul scrisese doar cu lumina pe cochilia de clestar: te iubesc mult, tare mult, dragostea mea! Midia iubea mult lumina, culorile si cuvintele. Niciodata nu-i erau de ajuns, doar cand era vorba de Culegator erau suficiente doar trei cuvinte: te iubesc mult. Asa si plecase, murmurandu-le stins, dar traindu-le intens.
Neptun isi primise protejata cu bratele deschise si cu lacrimi in ochi. Nu-l dezamagise nazdravana lui, isi indeplinise si menirea, isi traise si iubirea, era Ea.
Spiritul pur al Midiei, eliberat de povara grosiera, zburda zglobiu prin ceruri, scriind te iubesc mult in toate zarile.
Un dor sfasietor il cuprinsese pe Culegatorul de scoici. Midia! Ar fi vrut sa o inece in iubire...Midia!! Isi amintea cum se alinta si cum il alinta. Midia!!! Era bogat, dar pirduse comoara- sufletul ei. Te iubesc mult Midia, te iu-besc mult, dragostea mea! voia sa-i spuna, dar ea nu-i mai cerea sa-i confirme, ea nu-l mai auzea...
-Neptun, nu-i asa ca imi vei da alta cochilie de cristal si ma vei aseza in buzunarul de la pieptul Culegatorului? – chicotea Midia jucandu-se cu barba lui.
Neptun stia ca nu va mai rezista insistentelor navalnicei lui protejate...
Bâldâbâcccc!

Vizualizări: 98

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Luiza Cala pe Octombrie 26, 2010 la 4:39pm
Da, chiar am avut in vedere inca doua variante de final. E greu sa alegi uneori si decizi potrivit starii tale sufletesti din acel moment. Multumesc mult pentru apreciere!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor