Cum era când m-am născut fără tine

Când am început să scriu

încă nu mă născusem.

Am ieșit în primăvara de afară

și am vorbit cu soarele-

am vorbit cu entuziasmul care mi-a călăuzit nașterea-

nașa mea cea bună- lumina caldă.

Stăteam în prag, pe vârfuri, și strigam la soare

cu sufletul pământ cald.

Același soare mă luminează și acum.

Firul fraged al ierbii

atârna de lumină. Ciușmeaua din curte

îmi sprijinea bunicul-

și încă odată soarele a răsărit,

un zarzăr a înflorit.

În față trăia un liliac mereu înflorit.

Mă urcam pe cușca păsărilor

Cu dor de aripă și de frate încă nenascut.

Putem să ajung la vișin, lângă nuc- morocănos arbore-

Umbros, periculos-

l-am cunoscut abia după ce crescusem mai mare

îi spuneam mamei că voi fi scriitoare

ea e la rădăcina plantelor acum-

multe flori, ca literele, mi se perindă

prin suflet- luminoase, ca razele de început.

Vișinele aveau gust proaspăt –acrișor,

precum copilăria mea.

Firul ierbii mă chema sub zarzăr.

Nu le culegeam- parcă ar fi curs sânge.

Stăteam lângă piciorul furnicii.

Când venea mama….

genunchii mei slăbeau la rădăcină

și firul ierbii atârna galben

ca blestemat de greu pământ-

aceste cuvinte eu le cânt-

Boabe mari de lacrimi

Acopereau obrazul copilăriei-

Tot veselă eram- îmi iubeam rădăcina.

Bunicul nu mai stă pe ciușmea

Dar lumina lui ajunge departe.

Pentru că am scris mereu

Prima dată pe garduri

Apoi pe zidul casei- cu creta bunicului-

În lumina galbănă a lunii

Am scris cu razele ei

Am cântat cu sufletul adânc pătruns de rădăcină.

Sunt o plantă cu rădăcina pe cișmeaua bunicului-

Acum respiră sub greul pământului

Sufletele cu boabe de lut în nări.

Bunicul stătea pe ciușmea

Cu mâini generoase la șold.

I-am spus cu glasul copilăriei-

Am să scriu despre tine bunicule

Râdea cu soarele fraged pe față-

Soarele lui imi usca lacrimile copilăriei.

Piciorul furnicii dispărea când venea mama.

Ca o vijelie. Tânără, spumoasă.

Găinile intrau în coteț.

Doar bunicul avea piept de dat.

Eu mă ascundeam după coada pisicii.

Curajoasă pisică, cu coada groasă

Ca un obraz de dobitoc.

Mama știa că voi scrie despre asta.

Ea mă citește chiar acum….

din umbra plantelor.

Când am post-crezut că-s mare

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor