Mîine se fac 26 de ani de cînd nu a mai vrut să se lase ros de viermi – ca noi toţi, ceilalţi – şi s-a schimbat în Cuvînt. Nichita Stănescu. De fapt, el a fost mereu doar Cuvînt, a scris cu el însuşi toată viaţa-i pămînteană şi de atunci încoace, cred, reuşeşte în fiecare zi să scrie cu noi ăştialalţi rămaşi să facem la infinit mărturia sufletului şi cuvîntului lui. Nichita a numit asta “Hemografie”. Adică: “… ştiinţa pe care eu am creat-o este atît de subtilă, încît uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografia, adică scrierea cu tine însuţi. (…) Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinlăuntul sufletului tău mai întîi ca să poţi la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora.”
Nichita este. Nu are cum să fie altfel. Este cel mai viu dintre poeţi, dacă nu cumva şi dintre noi. Spunea: “Am sentimentul că mă nasc cu fiecare cuvînt pe care-l rostesc”. Cred că fiecare cuvînt pe care noi îl rostim şi îl scriem îl naşte de fapt pe EL în fiecare clipă. Tot el zicea: “Mă ocup cu cuvîntul de o viaţă. Mă ocup cu însuşi făptura lui Dumnezeu”.

L-am cunoscut şi, bineînţeles, nu l-am cunoscut, poate doar l-am căutat… Astăzi, doar la o căutare poţi găsi 115.000 de… găsiri cu Nichita. Pe… Google. I-am întîlnit şi două bloguri şi or mai fi, i-a făcut cineva şi o enciclopedie virtuală, ba l-am descoperit şi pe Facebook de unde am şi “furat” de altfel pagina semnată de el… Scriu acum despre Nichita fiindcă astăzi şi mîine (ştiu, mult prea puţin!) îi voi lăsa, din nou, toate cuvintele (mele) în grijă şi am să tac. De fapt… greşesc. Cuvintele au fost mereu aşa, ale lui şi la EL. Eu, noi, i le-am împrumutat doar, uneori… şi rareori le-am meritat, rareori le-am vorbit sau le-am scris. Mai mult am murmurat sau am amestecat sunete, am făcut zgomot… Cuvintele sunt EL.

“Îngerul se uită posomorît la mine:
- Eu aş fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mă dezamăgeşti?
Trece în fugă un copil şi se opreşte brusc. Se uită lung la noi şi ne spune:
- Mă, voi nu vreţi un măr, că mie nu-mi mai este foame de el!”

Nichita Stănescu – Hemografia
(din “Fiziologia poeziei” – ediţie îngrijită de Alexandru Condeescu cu acordul autorului. Editura Eminescu, 1990)

http://flaviusobeada.wordpress.com/2009/12/12/cuvintele-au-fost-mer...

Vizualizări: 177

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de NEACSU VIORICA pe Decembrie 14, 2009 la 10:54am
Quer enviar Scraps Gráficos?
Comentariu publicat de Ionut Bogdan Stefanescu pe Decembrie 14, 2009 la 12:45am
Nichitaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!



Nu, Nichita nu a murit
S-a prins în roata
fără de căruță
şi ne-a strâns pe toţi
ocolind pământul în şapte zile
într-un singur zâmbet
de înger blond vestitor
În numele lui
de cal alb
şi-a scuturat grumazul
de cuvinte
lăsându-ne nouă
cu limbă de moarte
râsu-plânsu
lumina luminată
neauzul
nevăzul
cerul din umărul stâng
şi mâna în cinci colţuri
Din fiecare sunet trecut prin argint
ne strigă
mereu călare pe cuvinte
cu verbul întins până la Dumnezeu:
"Bătrâne, muzica este un răspuns
căruia nu i s-a pus nici o întrebare
mai înainte”
Poete!, îi spun
Numele tău e răspunsul
tuturor întrebărilor
şi pe urmă,
vorba ta:
Nu mor caii când vor câinii, bătrâne !
Comentariu publicat de ion dragos pe Decembrie 13, 2009 la 10:37pm
...Si Adam P.a Spus Atunci.."..Nichita Iarta-ne ca Traim...."
Comentariu publicat de Serban George pe Decembrie 13, 2009 la 9:13pm
Frumos scris!...A fost on om deosebit. Pe Athenaisradio am să citesc câteva din poeziile lui. Măcar atât. Ca si pe Eminescu , el nu trebuie uitat!...Mulțumesc de postare1...
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 13, 2009 la 8:49pm
Mă închin cu pioşenie şi admiraţie în faţa amintirii lui Nichita iar ţie-ţi aduc mulţumiri pentru cuvintele închinate lui.
Comentariu publicat de Pirsan Iustin Mihai pe Decembrie 13, 2009 la 8:39pm
"dintr-un om nu pot fi ucise decat cuvintele stiute de el..." nichita stanescu...
Comentariu publicat de iulia ralia pe Decembrie 13, 2009 la 8:19pm
Dupa 26 de ani, cuvintele lui recreaza Lumea, pe care ne-a lasat-o...

Cu plecaciune s-o spunem
Comentariu publicat de ANA DOBRE pe Decembrie 13, 2009 la 8:00pm
In vremuri triste, poezie este arpia lui Dumnezeu. Sa ne lasam atinsi de ea. Sa mai rasfoim un volum de poezie. Nu l-am cunoscut pe Nichita Stanescu. Cred ca s-a lasat pe sine asa cum a vrut sa-l vedem in poeziile lui. Acolo este partea lui eterna. Multumim ca ne-ati adus aminte de el.
Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Decembrie 13, 2009 la 4:51pm
Foarte frumos şi emoţionant ! Nichita este, fără discuţie, un mare, incomparabil poet...
Comentariu publicat de LILIANA BERTEA pe Decembrie 13, 2009 la 4:29pm
"Ave,maree-a luminilor,ave."

Nu mai pilpaie
Nu mai pilpaie nici o pasare,nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta.
Hai,Nichita,stringe-ti pleoapa
de pleoapa,stringe-le
Amurgul curge pe linga ochii tai uimiti
de parca-ar vrea sa va priviti
unul altuia ,singele. N.Stanescu ,-nominalizat pentru Premiul Nobel- nemuritor ramine prin versurile lui,iar tutlul de victorii,lasindu-l pentru voi,Nichta este unic,si unic va fiinta,in mintea fiecarui ,lumina vrea sa dea,iubirea fara margini,el a stiut s-o simta,cu Dumnezeu in suflet,chiar pina sa se stinga...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor