Cerşetorul de timp” 2010
ISBN 978-0-557-30570-4
Lulu Publishing Inc.
150 pagini


Editura Lulu Publishing Inc. a publicat în anul 2010 volumul de versuri „Cerşetorul de timp” semnat Dan David.
Cu un debut târziu în poezie (2001) într-o revistă de limbă română din
Statele Unite, -unde a decis să se stabilească,- Dan David marchează o
frontieră nouă, a luminilor interioare, latente. Veşmântul Pandorei sau
doar o cămaşă a „melosimetriilor” desprinsă de cer în deşertul înfometat de îngeri, undeva, unde cresc pietrele vii ale Timpului.

Prezenţă statornică pe site-urile literare, Dan David a publicat volumele: „Bună Dimineaţa, America”, la Editura Criterion Publishing House, Georgia, USA, 2003; „Leuştean pentru America de Nord”, la Editura Paralela 45- România, 2004; „Master and Servant” Editura „iUNIVERSE, Inc.” 2004 în USA, (în engleză); "Dealul galben" la casa de Editură LULU.com, USA 2007; "Gardul Pustiul dintre noi" la Casa de Editură LULU.com, USA 2007 (proză); "Cerşetorul de Timp" la Casa de Editură LULU.com, USA 2010.


Având o prezentare grafică impecabilă, volumul „Cerşetorul de timp” este alcătuit din 131 de poeme. „În volumul de faţă incerc din toate câte puţin şi în plus, cerşesc timp. Bineînţeles, de la Cine îl are şi îl poate dărui.” mărturiseşte de-altfel autorul.

Poezia lui Dan David deschide ferestrele Timpului, cavităţile din
interioarele sale expuse efemerităţii în căutarea unui perpetuum mobile
al existenţei umane. „Nu mă mai ştiu întoarce acasă./Mă voi pierde
prin pustietăţile acestea/În care mă sufoc, abia mai respir./Mi-e drumul
închis./Labirint inchis./Noaptea e timpul când mă deşir.”
(Labirint interzis).

Timpul se contractă, devine însuşi ghemul Ariadnei risipit în carnea
Labirintului, ca o tumoare malignă. Se măsoară în respiraţia livezilor
din departele său, din semnele urcate la cer. Dincolo de ferestrele
memoriei stagnează într-un alt real, o altă lume din care timpul
subţiază încă o dată sintagmele umbrelor „şterg cu tălpile pietrele pe care le-am călcat împreună./Aerul serii îmi e străin./Mi se pare irespirabil, o ceaţă de clor.” (Singur 2) pentru că aşa este scris să se întâmple „Amintirile despre tine mă dor”, până când „Ninge peste ochii tăi./Fiecare fulg este un înger albastru” (Arlechin în camera albastră).

Echinoxul celuilalt se ridică peste masa tăcerii dincolo de punctele
cardinale căzute aleatoriu pe marginea perlată a Universului în doi,
doar pentru că „Lângă tine, sensul căderii îmi era indiferent/Cu
ochii la aura din jurul frunţii tale,/Cu auzul vrăjit de melodiile pe
care le pluteam,/Nu te-am intrebat încotro e susul, ori josul, ori
abisul./Pentru mine erau rosturi de neînţeles./Până când m-am zdrobit de
asfalt./Tata, unde e mama?/Muritorule, unde iţi sunt lumina şi
visul?/Au plecat.”
(Sensul căderii).

Amintirile inventariate meticulos le poartă cu el, dincolo de
arhipeleagul „fulgilor de lumină” pentru că ştie, conştientizează sensul
Timpului febril, irevocabil, tonant prin fluviul existenţial „Mi-am adunat amintirile prăfuite/De prin colţurile caselor în care mi-am numărat anii.”(Amintiri prăfuite).

Trecutul, prezentul sunt secvenţe impromptu care se succed aleatoriu,
întru semnele incandescente lăsate de cei dragi, trasee luminoase
dintr-o lume despre care a fost deja prevenit „'Priveşte fiule,
împrejur!/Frumuseţea desăvârşită doarme peste tot în cale./Aşteaptă să
fie văzută'/Dacă privesc adânc în ochii lor./Îl văd pe Dumnezeu
zâmbindu-mi”
(Ochii părinţilor). Somnul timpului se deschide larg despletindu-şi umorile
„Ce e cu nebunia asta împrejur?/Am început să mă rostogolesc. (...)
Ultimul lucru pe care mi-l amintesc/Înainte de a mă pierde în somn,/Este
o mângâiere pe frunte/Şi sângele care îi picura în palmă;”
(Rostogoliri).

Victima propriului său timp încarcerat ireversibil în el, Dan David
caută propriul său sistem de coordonate într-un spaţiu-timp plutitor,
din care marginile se rup, se suprapun, se autodevorează, copilăria
tresare previzibil, un alt timp paralel invadează releele prezentului
vremelnic.
Timpul devine haina spaţiului şi invers în permanenta curgere a
universului interior, unde vitraliile deschid albume vechi, neuitate,
spre lumile bunicului pierdut la Oituz căruia „nu i-au găsit trupul
să-i clădească şi lui oasele/În piramida sub care s-a închegat neamul,/
Să-i picteze ochii albaştri pe tun.”
(Apele, oasele).

Timpul cere ofrande rogatorii în instanţele primăverilor de altădată, şi
Dan David ştie, are nevoie de toate aceste revendicări dureroase, deşi
recunoaşte „Mă tem pentru mâine ca de întuneric, de frig,/Ca de
moarte./Nu pot alunga frica din visele crunte/Ale nopţilor
lungi./Disperarea îşi înscrie numele/În riduri pe frunte.”
(Disperări 4).

„Cerşetorul de timp” confirmă existenţa organică a unui Timp ce-şi
devorează formele lichide, un concept tranzient aproape aplatizat,
proiecţia nomadă a Eului rătăcitor în căutarea absolutului.

Dan David îşi ridică din lumina îngerilor săi cetate până la cer. O
cetate precum inimile arhanghelilor cusute prin crepusculul deşertului,
unde pe colţurile pietrelor arse cresc cuvinte împletite pentru
menestrelii de-a pururea pribegi în căutarea fericirii.

Dan David atinge armura luminiscentă a Timpului şi modelează la
căpătâiul lumii semnele unui nou regat: Poezia. Timpul Poeziei este
propriul său Timp.

©Marina Nicolaev



Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor