Colocviu "Zoe Dumitrescu-Buşulenga":

Epifaniile cugetului

de Dan Hăulică

Un loc unde operează fără greş harul unei eficienţe care a fost a istoriei, bizuită pe braţul neînduplecat al lui Ştefan cel Mare, dar şi, deopotrivă, aparţinând unei continuităţi intangibile, de imaginar şi creaţie. Căci răsare acolo, parcă la fiece pas, intens proteguitoare, amintirea luminoasă a lui Eminescu. El, poetul nepereche, îi numise vocaţia spirituală cu o pregnanţă vizionară, designînd Putna drept "Ierusalim al neamului românesc".
Aşezat sub asemenea auspicii, lăcaşul de veci al celei care a fost maica Benedicta - Zoe Dumitrescu-Buşulenga, înainte de a fi ales haina călugăriei - trebuia să se împărtăşească din această calmă, inefabilă forţă de iradiere. De la căpătîiul mormîntului său, pe linia care leagă cimitirul Putnei de vechiul, cel mai vechi vestigiu arhitectonic al incintei, Turnul Tezaurului, şi apoi de însuşi trupul bisericii, ne înscriam pe un adevărat ax de magnetism spiritual. Veniţi în preajma zilei de naştere a doamnei Zoe - 20 august - să ne reculegem lîngă crucea veghiindu-i repaosul, armonios concepută în piatră de sculptorul Vasile Gorduz, am înţeles să dăm aducerii aminte prilej de a deveni impuls intelectual, îndemn la reflexiune activă.

... omul, ca o plantî celestî

Colocviul, desfăşurînd la Putna, în zilele de 18-19 august a.c., o problematică de amplitudine - Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal -, a demonstrat folosul unei atare dezbateri, gravă în rosturile ei lăuntrice, însă necum pedantă, fără poncife, cordială şi proaspătă. Închinat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga - maica Benedicta -, Colocviul a atins astfel accente viu persuasive, vocea magistrei şi prietenei noastre a putut găsi multiple rezonanţe în cei care se adunaseră s-o omagieze. Epifaniile cugetului, pe care ne-a fost dat să le trăim împreună, beneficiind de o asemenea călăuză, acopereau o variată extensie, de preocupări şi discipline intelectuale, de teritorii demne a ne suscita interesul. Dacă în originala ei devoţiune, în fervoarea ce reverbera din experienţa ei majoră, maica Benedicta meritase denumirea cîştigată din partea preafericitului Teoctist - "egumena mînăstirilor", îi spunea Patriarhul -, asta se întîmpla pentru că înzestrării sale excepţionale, vivacităţii ardente de care dădea dovadă, acest exemplar de elită al intelectualităţii româneşti îi hotărîse un destin care obligă, apt să asume asprimile sublime. În ultima ei convorbire, înregistrată pentru Televiziune de către Grigore Ilisei, figura ei emaciată purta ca o supremă ofrandă adevărul acestei tensiuni. Cu o categorică determinare, vorbea despre un elan irepresibil înspre înalt, ochii ei cătau în sus, fericiţi, înspre "adevărata noastră patrie spirituală". Cu preţul oricărei mortificări, duhul ei adulmeca ascensiunea interioară care ne e tainic hotărîtă, de care se cuvine a fi pe deplin capabili şi demni. I s-ar potrivi, acestui tropism imperios, o imagine cu sorginte ilustră, pornind din textul platonician al dialogului Timeu, retrăind apoi tenace, vreme de veacuri, prin Philon, Isidor din Sevilla sau Abélard: care ne conduce la un înţeles radios, - omul, ca o plantă celestă, avîndu-şi spre înalt, în cer, rădăcinile!

Să nu ghicim doar atracţia vreunui paradox poetic, în atare perspective extreme, răsturnînd inconfortabil habitudinile gîndirii şi lenea acceptărilor comode. Orizontul pe care şi-l croise intelectul febril al doamnei Zoe integra imbolduri constructive, cînd întîrzia asupra motivului de fantazie mai degrabă gotică al "domei" eminesciene, ea nu se izola într-o particulară apetenţă. Îi rămîneau valenţe statornic deschise înspre o visare de totalitate: a unui Hellade, bunăoară, legitimînd o paideia fără prevenţiuni meschine, unde la Sofocle se ajunge prin nemăsura de foc a lui Hölderlin.

"Să fim naţionali cu faţa spre universal"

Era, în statura ei mentală, o rezistenţă funciară faţă de ispitele unui relativism care să însemne pasivitate şi moale abandon. Amploarea cîmpului de explorare, de la filozofie la antropologie şi estetică, de la meditaţia textelor sacre la practica literaturii comparate şi la incursiuni prin muzică ori artele vizuale, - tot acest suplu dinamism al minţii, solicitîndu-i neobosit resorturile investigative, n-a adus vreun scăzămînt istovitor, în ce priveşte fermitatea ei lăuntrică: sorocită, aceasta, în slujba unor valori clare, ale credinţei şi ale patrimoniului care ne constituie identitatea profundă.
Despre asemenea rosturi inalienabile, despre Cuvintele fundamentale, în a căror oglindă se pot distinge, demult cumulate, vîrste lungi de vieţuire istorică, de omenie şi convivială statornicie, ca şi despre joncţiunea necesară a versantelor, etic şi estetic, despre un stil al comunicării moderne, unde, la Zoe Dumitrescu-Buşulenga, rigoarea calitativă n-a sacrificat nicicînd captării legitime de audienţă, - despre atare chestiuni chemate a reîntemeia dialogul cultural, s-a dezbătut rodnic în zilele întîlnirii de la Putna. Garanţie a unei semnificative participări instituţionale, deschiderea de către I.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, urmată de mesaje nobil pilduitoare - Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei şi Maramureşului, precum şi Patriarhul însuşi, ale cărui rînduri, adresate adunării noastre, îi pecetluiau cumva şi generoasa lui traiectorie, fiind ultimul său text, în ajunul despărţirii de lume, - tot acest exordiu emoţionant pregătea articularea autonomă a altor intervenţii, marcînd, de pildă, aportul solidar al Academiei Române. Preşedinte, precum altădată doamna Zoe, al Secţiei de Ştiinţe Filologice, Eugen Simion şi-a propus o referinţă explicită la înţelepciunea maioresciană, susceptibilă de actualizări organice, de o sănătoasă productivitate în cîmpul ideilor. Ca pentru o loială recunoaştere a acestei nedezminţite perenităţi, în titlul însuşi al comunicării sale, acad. Eugen Simion aducea enunţul înaintaşului venerabil, "Să fim naţionali cu faţa spre universal".

Rostită în termenii unei atare dialectici, alteritatea nu-i redevabilă vreunei îngustimi retractile, discursul pe care-l presupune ea - arăta profesorul Al. Zub, directorul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" - induce, deopotrivă, un sens benefic, o dimensiune vitalizantă. E ceea ce, în cuprinsul duratei literare româneşti, se silise a demonstra abordarea proprie doamnei Zoe Dumitrescu-Buşulenga, - sagace analizată acum, la Putna, de către acad. prof. Constantin Ciopraga.
Şi-au dat întîlnire, în contextul Colocviului nostru, forţe provenind din centrele de formaţie universitară de la Bucureşti şi Iaşi - profesorii Şerban Tanaşoca, Dumitru Irimia, Constantin Parascan, Theodor Codreanu, cu aplicaţii exegetice variate, de la literatura parenetică bizantină la Eminescu şi Creangă; la care se rataşează ecouri ale unor vetre europene de cultură ca Universitatea din Pisa, reprezentată de profesorul Bruno Mazzoni, preşedintele Bibliotecii de limbi şi literaturi moderne; ori, mai larg, Italia artistică - prin mesajul vibrant al compozitorului Roman Vlad, compatriotul nostru pornit din Bucovina, căruia i-a fost hărăzită chemarea de a conduce prestigioase instanţe culturale, Studioul Teatrului Scala din Milano ori celebrul Festival "Maggio Fiorentino".

Manuscrise pentru viitor.

Fără a ne conforma vreunui ritual nomenclativ, ni se impun totuşi, în excursul acestei rememorări, tonalităţile unui sentiment de nescăzută răspundere, faţă de bunurile culturale şi de ţinuta etică. Le-au invocat la Putna participanţi cu biografii sufleteşti deloc asemănătoare, maica Eufrosina, de pildă, cu o sfioasă recunoştinţă, din unghiul unei proximităţi spaţiale de nimeni altcineva atinsă, în chinovia unde se retrăsese monahia Benedicta; sau, tot cu experienţe confruntate la Văratec, Andrei Dimitriu, cel care aducea şi admiraţia altui orizont, ca unul care fusese Preşedinte al Radiodifuziunii Române, într-o perioadă fastă.

Televiziunea - prin emisiunile realizate de Grigore Ilisei, şi Radio România Cultural, cu o tradiţie de asiduă, incitantă reflectare a operei şi acţiunii doamnei Zoe Dumitrescu-Buşulenga, graţie în primul rînd osîrdiei pe care au depus-o Teodora Stanciu şi Oana-Georgiana Enăchescu, s-au alăturat firesc unui asemenea moment de necesară emulaţie; unde s-au înscris şi sensibile evocări, precum aceea a lui Valeriu Râpeanu pe marginea filmului Oedip de Pasolini, narînd conjuncţia cu valoare de eveniment, în 1970, între "empirismul eretic" al unui ilustru cineast şi comentariul televiziv, acut, revelator, al doamnei Zoe. Oricît de învăţată, ea ştia, de altminteri, să păstreze o anume uimire jubilatorie în emoţia estetică. Aşa o vedem într-o fotografie ce se afla pe masa ei de lucru, la Văratec, - maica Eufrosina ne-a dăruit-o acum: la puţine minute după ce încheiase o conferinţă despre Leopardi - în constelaţie cu Eminescu -, obrazul ei întipărea încă o ferice transfigurare.

Însă în jurul surprizelor pe care ni le rezervă intimitatea creatoare a acestui atelier, roind de făgăduinţe altruiste, comunicarea prezentată de doamna Elena Docsănescu inaugurează o etapă obligându-ne la noi şi riguroase cuprinderi. Un prim examen, aliind pricepere filologică, scrupul răbdător şi afectuos devotament, i-a îngăduit să detecteze materia unor interesante volume, sînt Manuscrise pentru viitor, cărora se cuvine să le croim o soartă adecvată. Fundaţia acum constituită, Credinţă şi Creaţie, pentru a instaura un dialog mai amplu cu tineretul şi a difuza în chip salutar valorile de patrimoniu spiritual legate de maica Benedicta, se cade să le susţină. Harnici gestionari ai inefabilului, Radu şi Rodica Marinescu vor avea un rol de seamă în această privinţă.

Maria de Mangop, cu al ei surîs de melancolie transcendentî
În fine, la Putna, mănunchiul omagiilor noastre n-ar fi fost pînă la capăt coerent fără o expresivă inserţie de opere ale artelor vizuale, cărora doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga ştia să le arate o simpatie neconvenţională, capabilă să arunce punţi de lucidă compenetraţie între domenii. Muzeul Mînăstirii Putna, păstrător al unor piese de răscruce din arta medievală, ca broderia înfăţişînd-o pe Maria de Mangop, reperul unei plenitudini somptuoase pe cît de austere, s-a vădit permeabil, în această circumstanţă, pentru infuzia de frumuseţe nouă pe care i-o puteau aduce opere contemporane: alese astfel încît să întreţină un raport grăitor, cuviincios şi totodată vital, cu zestrea cea mai strict calificată, ajunsă pînă la noi din depărtările veacurilor. Opere de Gh. D. Anghel - un portret pe care i-l schiţase sculptorul -, Henri H. Catargi, Ion Alin Gheorghiu, care-i aparţinuseră doamnei Zoe, ca şi un magnific Prapor de Horia Bernea, aproape vecin cu ea la Văratec, străjuiau acum intrarea în Muzeu. Către Maria de Mangop, cu al ei surîs de melancolie transcendentă, care-l făcuse pe italianul Cesare Alzati să îngenunchieze, zguduit de atîta enigmatică elocvenţă, în puţinătatea parcimonioasă a unei stilizări hieratice, expoziţia îndrepta o replică realizată de Sultana Maitec, un obraz straniu opalin, pe un fond de aur compact, în tradiţia Bizanţului... Lîngă alte picturi de cucernică elevaţie, datorate grupului "Prolog" - Paul Gherasim, la care semnele sfinte răsar din răcoarea unui soi de jăratec cosmic, Horea Paştina, îndrăznind simboluri eucharistice într-o pulbere indicibilă de lumină, Constantin Flondor, dînd tîrcoale unui grandios concept de plantă primordială, Mihai Sîrbulescu, din seria Clopotelor sale, robust saturate, Bogdan Vlăduţă, iubind Roma în fascinaţia ei sepulcrală. Iar când deschideam Colocviul, strîngeam la piept, emblematic, o inimă purpurie, aprig ghintuită în metal, fără menajamente, de regretatul Ion Nicodim. Ca o îmbrăcăminte de Evangheliar, densă şi totodată pledînd pentru sfiala reculeasă de care întoarcerea spre sacru are urgentă nevoie, un bronz de Silvia Radu stătea în axul expunerii. Urcuşul se făcea sub cascadele unor pînze construite vertical, de Viorel Mărginean, păuni care suscitau, cu un fast bine reglat, conotaţii simbolic sacrificiale, dinspre Ravenna.
Dar, sprijiniţi de ospitaliera primire a gazdelor noastre, în frunte cu părintele stareţ, arhimandritul Melchisedec, nu ne lăsam impresiile să se disperseze la întîmplare. Omagiul plural pe care-l înfăptuiam la Putna nu era o sumă dezinvoltă, în care să se exhibe, alegră, diversitatea. Respectuos faţă de spiritul locului, îngîndurat în oricîtă pură decantare de culori, buchetul acestei ofrande artistice se voia afin, în adîncime, cu vrednica austeritate înconjurînd-o pe maica Benedicta: cu tensiunea vectorială care-i marcase invincibil cugetul şi existenţa.

Vizualizări: 4

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor