DAN HĂULICĂ. Gorduz - deasupra celor trei dimensiuni

Arte:
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“

de Dan Hăulică

Ca şi cum şi-ar fi elaborat o semnătură obiectuală, supusă unei geometrii care-o încifrează şi totodată o expune fără echivoc, în creşteri şi coborîşuri care se înşiruie paratactic pe o îngustă lespede, sculptorul GORDUZ nu s-a temut a îngemăna astfel, în aceeaşi parafă, netezime orizontală şi o curbă în balans, ca talpa unui leagăn. Singularitatea artistului e făcută nu din reticenţe ingrate, ci din putinţa de a traversa ferice opoziţiile, de a le converti într-o fastă continuitate. Aerul dislocat între elementele acestui nume nu le desparte, menţine, dimpotrivă, în perpetuu echilibru, premise cu încărcătură expansivă. E ceea ce ni se impune tot mai evident, atunci cînd, după dispariţia sculptorului, încercăm a gîndi viitorul şi trecutul pe care harul său le-a atras laolaltă, indestructibil.

Actualitatea lui se înfăţişează peste precare diviziuni de cronologie, căci îl simţim mereu alături, ştim că există ca o majoră zestre morală, şi dincolo de pragul pe care ni l-a smuls, la 12 decembrie 2008. Vrednic să confirme definiţia dată sculpturii de către un înaintaş norocos - o artă „teribilă şi totodată inefabilă" -, Vasile Gorduz ne lasă o memorie saturată de izbînzi care obligă. Îi incumbă acestei prime Retrospective, să le asume, în revelaţia lor coerentă. Suscitat de Expoziţia GORDUZ din 2003, de la Muzeul de Artă din Cluj, omagiul transcris aici este unul din documentele privind această originală, perenă energie expresivă, ce va înrâuri neîndoielnic durata noastră creatoare. (D.H.)

Printr-o analogie sezisantă cu o vorbă de fotograf, pe care o folosea Ernst Junger - cîteodată artiştii cei mai demni de admiraţie sînt „greu de developat". Rezistă, cînd voieşti să le trasezi o figură lesne inteligibilă, tocmai pentru că ştiu să fie incomod exigenţi cu ei înşişi. Vasile Gorduz e dintre aceştia, şi, portretist de exemplară acuitate, pare a desfide rîvna ambiţioasă a criticului care ar încerca să-l portretizeze, rînduit, securizant şi statornic. Nu-i pasă de circumstanţieri abile, înaintează deschis, vulnerabil, în viul unui aprig corp-la-corp cu absolutul: nu se voieşte sub protecţia unor categorii muzeale, de care să-şi agaţe zbuciumul devorant, ca şi cum ar îmbrăţişa un palladiu salvator.

Şi, totuşi, cine ca el a privit cu atîta concentrată recunoştinţă, nostalgic rivală, culmile perfecţiunii neîntrecute - bunăoară, atinse de artiştii antichităţii în bronzurile de la Riacce? N-a rămas la un suspin de neputincioasă beatitudine, s-a înverşunat să dăruie, la rîndul său, lumii de astăzi, opere cu sunet la fel de plin, de integru. O statuă precum aceea a lui Traian, pe care a plantat-o pe malul Guadalquivirului, lîngă locurile unde s-a petrecut naşterea Împăratului, marchează o reuşită şi un nivel în arta bronzului, de care puţini contemporani ar fi capabili în Europa. Nudul eroic, scump anticilor, ne răsare în faţă, inuzabil şi franc, printr-o figuraţie ca aceea îndrăznită de Gorduz; dar, în mîinile sculptorului nostru, idealul clasic şi-a dobîndit forţa de a purta cu sine, de a înălţa emblematic, semnele unei barbare vehemenţe. Precum lupoaica în care şuieră furtuni iscate din străfund de milenii, plăsmuirea artistică scurtcircuitează metaforic, în astfel de sinteze, Roma şi versantul dacic al obîrşiei noastre. Acest fecior al unui pămînt martirizat, cel dintre Prut şi Nistru, ar fi putut rosti o vorbă revelatoare pentru latinitatea profundă, care ne e proprie, - revendicîndu-se, ca generalul Sertorius din tragedia lui Corneille, de la o Romă ce nu se lasă limitativ redusă la nucleul ei geografic: „elle est toute ou je suis", proclama eroul cornelian.

La capătul Lusitaniei, şi pe tărîmul opus al Mediteranei, am mers pe urmele acestui rebel, în Africa, înspre Tanger, acolo unde imaginaţia vechimii pîrguise merele de aur, fermecate, culese de Herakles, acolo unde mitologia localiza de asemeni lupta eroului cu Anteu, care-şi refăcea mereu vlaga în contact cu glia maternă. Sertorius ar fi pus să i se dezgroape osemintele, o statură înfricoşătoare, spun legendele, de vreo 30 de metri!

*

Imensitatea care-l incită, însă, pe Gorduz e mai degrabă de ordinul himericului astuţios, rostogolind timpul dincolo de istorie, cu indiferenţa căluţului de lemn al copilăriei, care împinge din cale o roată simbolică. „Grăbită", cum îi spune sculptorul, nu să răspundă performanţelor curente, ci să existe în sine, peste convenţii, Himera astfel concepută, avansînd năstruşnic, a ajuns pînă spre mările Septentrionului; atipică, aidoma unui paradox de isteaţă iraţionalitate, făptura ei nu s-a sfiit de prestigiile unui muzeu faimos ca Stedelijkdin Amsterdam, care a adoptat-o - singulară apariţie dinspre această longitudine a Dunării extreme.

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor