DAN HĂULICĂ. In memoriam Vasile Gorduz

In Memoriam:
Vasile Gorduz

de Dan Hăulică

Vineri, 12 decembrie 2008, după o lungă suferinţă, stoic îndurată, s-a săvîrşit din viaţă sculptorul Vasile Gorduz.

Artist de o severă forţă interioară, aliind densitatea poeziei şi observaţia acută, Gorduz atinge nivelul exemplar al unei exigenţe care va marca benefic zestrea noastră morală. Opere ca aceea inspirată de uciderea lui Brâncoveanu sau ca efigia majoră înfăţişîndu-l în bronz pe Împăratul Traian, statua veghind locurile obîrşiei sale, pe Guadalquivir, propun sinteze imperioase, emblematice pentru puterile de suflet ale colectivităţii care se rosteşte prin atare izbînzi. Profesor, după 1990, cu impact adînc asupra făgăduinţelor celor mai autentice ale dezvoltării noastre viitoare, Gorduz e sinonim cu un zenit al plenitudinii ce nu zădărniceşte inefabilul.

Cu aceste daruri dincolo de orice complezenţă, magistral ţinute în cumpănă - autoritate sagace şi vibraţie fremătătoare -, el şi-a croit un rost meritoriu, pe o linie de vîrf a portretului european. Miracolul copilăriei şi puritatea adolescentină, energia nervoasă a creativităţii şi gîndirea în fierbere neostoită - Ion Alin Gheorghiu, Henri H. Catargi, de pildă, Ioan Alexandru, Petre }uţea şi Mircea Eliade - respiră, de neuitat, în portretele pe care le-a izbutit sculptorul.

Un asemenea itinerar, pus mereu, în chip lucid, sub înalte constelaţii artistice, aspru aţintite - de la marile bronzuri ale Antichităţii, cele de la Delphi, Artemision, Riacce, pînă la Houdon şi, dintre români, pînă la Gheorghe D. Anghel -, trebuia să suscite semne de confraternă, legitimă apreciere: Premiul pentru Sculptură al U.A.P., Premiul Naţional decernat de Ministerul Culturii, Premiul "Prometheus", care l-a distins împreună cu Silvia Radu, tovarăşa sa de nobil destin şi devotată fervoare. Peste vicisitudini şi incomprehensiuni, proprii unei epoci de atîtea ori vitrege, ne rămîne deschisă îndatorirea de a sărbători, la dreapta ei măsură, tensiunea către absolut şi a veghea, susţinînd, ca un resort vital, rigoarea etică inseparabilă de lecţia lui Gorduz.

Nu avea încă răspîndire noţiunea de rezilienţă, de împotrivire la şocurile traumatice, în anul 2000, cînd la Sediul UNESCO din Paris, atunci, proaspăt lansată, Ziua Mondială a Poeziei s-a prăznuit printr-o expoziţie şi un festival ce pivotau în jurul efigiei visător astrale, închipuită de sculptorul nostru, pornind de la masca lui Eminescu. Iar statuia pe care apoi Gorduz i-a închinat-o geniului tutelar al sufletului românesc, siluetă generos îndurătoare şi totuşi aptă să se scuture de contingent, de tot ce crispează şi înjoseşte, a dus pînă departe, peste Ocean, la Montréal, unde se ridică acum bronzul, o voce acordată cerurilor, asumînd umilitate şi neprihănită biruinţă.

Cel care a fost înmormîntat la Mînăstirea Cernica, duminică, 14 decembrie 2008, va creşte, fără emfază şi sfidare, fără orgoliu romantic, într-o lumină blînd radioasă, într-un pilduitor totdeauna, al fiinţării româneşti.

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor