Dansând pe pietre de râu (6) – Sânge, văd sânge!

- Ai avut deja un copil!

Sângele mi-a fugit din obraji.

- Spiritul lui e cu tine încă, a şuierat mai departe ameninţător.

Gâtul mi s-a făcut de lemn şi-am înghiţit aşchii.

N-o să plâng.

Lumea se făcu deodată o uriaşă roată a norocului şi prinse a goni în jurul meu.

- Sânge, văd sânge, a continuat să vorbească. Mult sânge, mult…

Indianul se bâlbâi.

- Ce… ce-ai făcut?!

Am gemut şi am încercat să trag aer în piept.

Bărbatul a venit în spatele meu şi, acoperindu-mi ochii cu mâinile, m-a târât înapoi la clipa la care nu voiam să mă mai întorc niciodată. Am văzut din nou totul cu o claritate ucigătoare.

- Ce-ai făcut, a repetat stupefiat, ce-ai făcut?!

Lacrimile au îmbrăţişat cald degetele lui negre şi mi s-au prelins mai departe pe obraji.

- O să mă rog pentru tine, my lady. O să mă rog pentru tine…

Şi-a luat mâinile de pe pleoapele mele şi, întorcându-se brusc, s-a îndepărtat de mine.

Am căzut în genunchi. Trotuarul era cald. Nimicită din nou de un trecut prea mare, mi-am îngropat faţa în palme.

Am simţit o mână pe umăr şi-am tresărit. Am privit în sus. Iar el! Indianul era iar lângă mine. Mi-am dorit atunci din toată inima să dispară, să nu mai fie.

- Ce dar îmi dai, m-a întrebat.

Părea că se calmase. Şi voia să mă jupoaie de tot. Mi-am deschis rucsacul, ca să scap o dată de el.

Câteva pixuri.

Un carneţel.

O statuetă aurie cu Buddha.

Un balsam de buze.

Statueta aurie o primisem în dar de la una dintre cele mai bune prietene. Altceva nu mai aveam în rucsac.

Fără chef, i-am îndesat darul în mâini.

- Ce-i asta, a întrebat vizibil descumpănit de ce-i dădusem.

Dispreţuitor, a întors statueta cu susul în jos şi s-a uitat sub ea.

- Un pix nu-mi dai?

Am scos un Big ce avea capătul spart şi i l-am dat.

A clătinat satisfăcut din cap şi a vârât statueta şi pixul într-unul din buzunarele robei lui albe. Apoi, plecându-şi fruntea, şi-a scos şiragul de mărgele de lemn şi mi l-a pus mie la gât. În treacăt, mi-a mângâiat bărbia cu mâna. Şiragul miroasea a aftershave şi-a transpiraţie.

- Domniţă, timp de un an de zile nu ai voie să vorbeşti despre întâlnirea noastră, a spus privindu-mă pătrunzător, drept în ochi. Mi s-a părut că întrezăresc o scânteie ameninţătoară în cărbunele care mă fixa. Ştiu că va fi greu să ţii secretul. Pentru că vorbeşti prea mult. Şi  nevoie să înveţi să nu te mai încrezi aşa în toată lumea.

Am încuviinţat.

- Şi bea dimineaţa un pahar de apă rece, pentru intestine. O să mă rog pentru tine.

Apoi s-a îndepărtat cu pas grăbit. Am rămas privind în urma lui, ca într-un film mut.

El n-a privit înapoi nici o dată.

Mi-am ascuns  capul între genunchi şi, cu funtea lipită de ciment, am plâns.

Şi am plâns.

Am plâns.

Şi nimeni nu m-a băgat în seamă.

Singură, în genunchi, pe Khao San Road. Singură.

Complet singură.

 - va urma -

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor