Dansând pe pietre de râu (7) - The Wild Orchid

Şiragul de mărgele de lemn, agăţat pe peretele camerei mele, se mişcă uşor. Stăteam întinsă pe spate în pat. Paletele uiţi ale ventilatorului agăţat de plafon mă hipnotizau. Eram ameţită şi leoarcă de transpiraţie. Mi-am masat ca prin vis tâmplele cu vârful degetelor. Capul a bubuit. Mi-am pipăit obrajii şi pielea din jurul ochilor s-a simţit moale şi pufoasă, ca şi cum aerul mişcat de ventilator se plimba pe sub ea. Printre lamelele orizontale ale storurilor vedeam scurgându-se umbrele oamenilor cu rucsacuri şi valize. Sunetele tocurilor ciocnite de asflat s-au împletit deodată cu târşâitul unor şlapi pe podelele din gresie. Încet-încet, şlapii s-au îndepărtat şi-a rămas doar sunetul ritmic al unei mături plimbate pe pietre. Când s-a făcut tăcere, m-am ridicat.

Înfăşurată într-un sarong, m-am strecurat pe hol, păşind pe dalele ude înspre baie. Mirosea a lămâie. Spălaseră pe jos. Am împins uşa de la ultima cabină de duş, cea de lângă fereastră, şi am învârtit rotiţa de oţel. Ţeava duşului a tremurat în perete şi apa a ţâşnit roşiatică, mirosind a rugină. Am lăsat-o să curgă puţin, până s-a limpezit, apoi m-am vârât sub stropi repezi. În timp ce răcoarea apei îmi învelea spinarea, am privit din nou afară, printre lamelele storurilor. Pisici scheletice mieunau înfometate, adulmecând asfaltul de lângă geam. Acoperişuri înfundate, din lut, erau unite de nenumărate funii de rufe şi năpădite de resturi din verdele junglei ce fusese odată, demult, în locul pe care se ridicase Bangkok-ul.

Cu capul greu, m-am aplecat să mă săpunesc. Fiecare muşchi din trup mă durea. Lângă mine, într-o altă cabină, un alt duş prinse a-şi împrăştia apa. Cineva începu să fredoneze. Dormise mai bine ca mine.

M-am şters cu sarong-ul şi m-am privit buimăcită în oglindă. Arătam obosită, faţa-mi era umflată, ochii şterşi, buzele uscate şi tensionate. Mi-am prins buclele ude într-o coadă şi m-am spălat pe dinţi. Apoi m-am întors în cameră să mă îmbrac. Lenjerie de bumbac, pantaloni largi, soldăţeşti, cu imprimeuri de camuflaj, verzi-maronii, şi un tricou roz. Apoi, am ieşit. Cu şlapii într-o mână, am coborât scările şi m-am afundat în fotoliul de piele din lounge-ul hostelului.

„The Wild Orchid”

Singurul loc din jurul lui Khao San Road unde-mi mai puteam auzi gândurile. O oază de verdeaţă, ospitalitate şi simplitate chiar pe teritoriul templului. Cu gust decorat, mult lemn închis la culoare, nuiele, fotolii mari de piele şi ventilatoare din cupru zbârnâind pe plafon. Dacă aveai chef, puteai să te autoserveşti din oferta bogată de baghete aurii şi crocante, clătite cu ciocolată, felurite bunătăţi thailandeze, pizza sau pasta italieneşti sau fripturi suculente servite pe platouri încinse, încă sfârâind. „The Wild Orchid” era acea nestemată multcăutată de turişti de pretutindeni, un hostel care, deşi nu era înscris în „The Lonely Planet, biblia turistului din toată lumea, era întotdeauna complet ocupat 365 de zile pe an de mulţimea de călători ce-şi alegeau Bangkok-ul ca punct central în efervescentul lor tur al Asiei. Barul, 24/24 deschis, fără pereţi înspre stradă, era răcorit doar de briza fierbinte ce  venea de afară.

Acolo nu erai niciodată singur. Pe stradă era un du-te-vino permanent. Călugări tăcuţi şi grăbiţi, Tuk-Tuks multicolore cu turişti râzând, hurducaţi în toate părţile, scutere pe care se căţărau, în medie, am câte cinci persoane, uneori plus un televizor şi un sugar, sau încărcate până la sucombare cu sute de kilograme de banane şi ananas. Taxiuri vopsite în roz ţipător, într-o continuă grabă, zburau într-o parte şi-n alta a străzii. Englezi zgomotoşi, la bustul gol, cu beri la litru în mâini, hippies de toate vârstele, cu sau fără codiţe în cordele, bărbi sau păr subţioară, tinere albe, vestice, în vaporoase fuste indiene, cu piercing în nas şi în buric, fără sutiene pe sub tricorile firave, bărbaţi albi, tot din vest, la momentul crizei masculine, chei, cu burţi atârnând peste cureaua pantalonilor şi frunţi transpirate, decorându-şi braţul lor cu piele fleşcăită cu fetişoare thailandeze mult prea tinere şi mult prea frumoase, visând la o viaţă mai bună. Iar în mijlocul acestei mulţimi pestriţe, prindeai scăpărarea ochilor curioşi ai şcolăriţelor cu părul negru împletit în codiţe groase, legate la capăt cu cordele de satin alb strălucitor, îmbrăcate în uniformă, fuste plisate de culoare albastru-închis, bluze albe, şosete până la genunchi şi încălţate în balerini. Bărbaţii şi femeile thai treceau îmbrăcaţi în tricouri polo, galbene, culoarea împăratului divinizat al Thailandei; Bhumibol Rama al IX-lea. Încoronat în 1950. Cea mai îndelungată regenţă din lume. La colţurile străzii săteau bătrâni şoferi de taxi clătindu-şi privirea în frumuseţea tinerelor thailandeze, trecând grăbite în drum spre serviciu. Îmbrăcate în fuste scurte şi pe tocuri ameţitoare, cu sau fără umbreluţe care să le apere de pârjolirea soarelui părul lor întunecat, tuns sexy, scurt, sau lăsat lung şi greu, strălucind ca o mătase neagră pe spatele lor nervos, întotdeauna perfect aranjate, întotdeauna emanând candid eleganţă şi prospeţime.

Lounge-ul hostelului era haotic decorat cu o pleiadă de tablouri asiatice în toate mărimile posibile. Diverse reprezentări ale zeului apei, Naga, sculptate în lemn negru şi ornate cu sticlă multicoloră, atârnau prin toate colţurile restaurantului legate de plafon cu lănţişoare groase de fier. La marginea terasei, între copacii luxurianţi, se aflau nouă statui de piatră cu călugări budişti, aşezaţi pe mărime, în ordine, de la sugar la vârsta adultă. Turiştii se opreau regulat în faţa lor, privindu-le cu un zâmbet înmuiat, să le imortalizeze pe cameră. Chiar lângă ele era o statuie c-o femeie goală, cu un trup superb, doar o pânză acoperindu-i şoldurile, scăldându-se pentru veşnicie sub stropii eterni, scuptaţi în piatră. Zeiţa era pentru mine protectoarea acelei miraculoase şi minuscule oaze de verde din mijlocul Bangkok-ului.

Pe măsuţe pitice, de opium, bătute cu argint pe margine, se serveau expresso amărui, latte cu gheaţă delicios, shake proaspăt de fructe sau skake cremos cu iaurt, şi băuturi alcoolice, reci ca gheaţă, beri Chang, Singha, Heineken, San Miguel sau Tiger, sau tării ca Singapore Sling, Black Russian, B52, Caraibe sau Caipirinha brazilian. Ai fi crezut că eşti în vest de n-ar fi fost în mijlocul restaurantului un templu miniatural cu flori întotdeauna proaspete, unde personalul thai al hostelului se oprea regulat cu mâinile împreunate în faţa bărbiei sau îşi înclinau capul, plecându-se în treacăt spre zeii lor.

Mersul fără probleme al hostelului se afla în mâinile sigure şi dibace ale personalului foarte tânăr, adolescenţi prea exploataţi şi munciţi. Dar eu confundam asta cu plăcerea de-a mă servi. Atmosfera relaxată, muzica plăcută, meniul delicios şi camerele curate şi ieftine erau toate, pe drept, o atracţie irezistibilă.

Paletele mari ale ventilatoarelor din plafon se învârteau la viteza maximă, dar mai mult de-a purta căldura dintr-o parte în altă nu puteau să facă. Erau ultimele săptămâni de dinaintea sezonului ploilor şi umiditatea din aer ce-l anunţa deja era aproape de neîndurat. Era ca şi cum ai fi stat permanent lângă un duş cu apă opărită.

- Ice coffee, m’dam?

Am încuviinţat recunoscătoare.

- va urma -

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor