DATINI, OBICEIURI, SUPERSTIŢII (7)

[Ititesc saveta]

PEANA GRÂULUI

În satele din Ardeal, şi nu numai, coboară din veacuri obiceiuri şi datini ce se pierd departe în timp. Sunt datini autohtone, orânduite şi practicate cu mare bucurie de săteni.

PEANA GRÂULUI e o datină legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii şi păstrează-n ea, ca toată tradiţia românească, un amestec de creştinism şi păgânism.

Satele comunei Blandiana, din judeţul Alba, sunt aşezate între dealuri, pe văi largi, sau presărate pe dealuri molcome, aproape de liniştea pădurii. Acolo, pe dealuri, sunt lanuri mănoase de grâu, care şi-n ziua de azi sunt secerate de săteni cu secera. Acolo grâul este îmblătit cu străvechiul motor.

Ca seceratul să meargă mai repede, gospodarii cheamă oamenii cu plată, cu mâini harnice, care ştiu să mânuiască bine secera. Fiecare sătean, căutând să gate seceratul înaintea vecinului. Ca dovadă a hărniciei şi ca anul următor rodul să fie şi mai bogat, cel care termină primul de secerat face peana grâului.

În timp ce bărbaţii aşează snopii în stog, o femeie mai bătrână face peana, care cere o anumită măiestrie.

Peana este cruciformă, alcătuită din fire întregi de grâu, strânse apoi ca într-un buchet. Când este gata, o dau unei fete sau femei mai tinere, s-o poarte în mână acasă. Vestea c-au pornit cu peana merge repede, fete şi mai ales băieţii îi aţin calea,cu găleţile pline cu apă, udând-o din cap până-n picioare.

Cea care duce peana strigă cu putere:

Frunză verde de muşcată

Peana mea trăbă udată

Şi cu apă din găleată

Se udă ca şi pe flori

De fete şi de feciori

U- iu-iu, iu, iu!

Cine nu udă peana

Uşte-i Dumnezeu mâna

Că peana trăbă udată

Şi mândruţa sărutată,

U-iu-iu,iu,iu!

Seceră, seceră rea,

Seceră-i guriţa mea

Dacă-i dau vinars să bea

U-iu-iu, iu,iu!

Asta-i peană, nu-i ospăţ,

Pupe-ne gazda pe toţi,

Dacă gazda n-o răzbi,

Şi feciorii îs pe-aci,

U-iu-iu,iu,iu!

Iacă peana am udat,

Gazda să fie bogat,

Cu grâu mare şi mănos

La anu' şi mai frumos.

U-iu-iu, iu,iu!

Udă ca după o ploie torenţială, peana şi purtătoarea ei ajung la casa gazdei, unde se aşează peana la loc de cinste. Este păstrată până anul următor, când ritualul se repetă şi este înlocuită cu o peană nouă.

(culeasă din comuna Blandiana, sat Stânişoare, de la familia Bota)