Sfântul Ignat

     Odată cu venirea iernii, gândul meu zboară tot mai des spre anii copilăriei, spre satul meu natal, comuna Blandiana, judeţul Alba.

     Atunci, în serile lungi de iarnă, la lumina unei buturugi ce ardea mocnit în sobă, ascultam poveşti spuse de părinţii mei. Cel mai mult îmi plăcea  Povestea lui Ignat, spusă de mama.

    În 20 decembrie se sărbătoreşte Sf. Ignat. Atunci, în ajun, mama fierbea boabe de porumb, seara ne strângeam cu toţii în jurul focului, mâncam boabe firbinţi şi aşteptam cu sufletul la gură povestea spusă cu har de mama.

                 Povestea lui Ignat

      Într-un sat aşezat aproape de râul Mureş, trăia un om cu numele Ignat. Era foarte sărac. Avea opt copii şi al noulea pe drum. Ignat lucra ca brudar al satului, trecea cu brodul (bacul) sau cu cinul (barca) mergătorii dintr-o parte în cealaltă a Mureşului.

      Din această ocupaţie îi venea tot venitul cu care îşi întreţinea numeroasa familie.

      Şi era Ignat foarte bun şi credincios. Pentru nimic în lume nu ar fi făcut rău cuiva.

      Pe vremea aceea încă mai umbla Dumnezeu şi Sfântul Petru pe pământ, cercetându-i pe oameni. Dar în acelaş timp umbla şi divolul, ispitindu-i pe pământeni.

     Într-o noapte, când Ignat era la brod, se auzi strigat de pe celălalt mal:

    - Ignate, hai de mă trece!

     El iute sare în brod şi trece dincolo, se uită în toate părţile, nimic, nici ţipenie de om. Dacă văzu că nu-i nimeni, Ignat s-a întors la locul lui. N-apucă să se aşeze, că iar se auzi strigat:

     - Ignate, hai de mă trece!

     Trecu Ignat cu brodul dincolo. Nimeni. Se întoarse iarăşi la locul lui şi iarăşi se auzi strigat:

     - Ignate, hai de mă trece!

     Din nou, Ignat trecu cu brodul de partea cealaltă a Mureşului. De data aceasta îl întâmpină un străin călare pe un cal negru ca mura.

     - Bună noapte, Ignate!

     - Bună să-ţi fie inima, străine!

     În acest timp străinul descălecă, îşi luă calul de căpăstru şi urcă pe brod, care porni spre celălalt ţărm.

     Ignat nu-şi putea lua privirea de la cal.

     - Frunos cal ai, străine!

     - Frumos, da. Poate ai vrea să ai şi tu unul la fel.

     - O, străine, vise deşarte! În sărăcia mea, cum să am aşa cal?

     - Uite ce! Facem un târg: îmi dai ceea ce nu ştii că ai acasă şi eu îţi dau calul.

     Cum inima şi mintea lui erau asupra calului, Ignat se gândea în van: " Ce să am eu acasă şi să nu ştiu?" Se tot gândi la tot ce avea, că doar nu prea avea atâtea, să nu le ştie. Până la urmă zise:

     - Facem târgul, străine.

     - Bine, Ignate, uite calul cu hamuri cu tot, numai să nu uiţi că peste puţin timp vin să-mi iau plata.

      Acestea fiind zise, străinul se făcu nevăzut în noaptea neagră.

     A doua zi, când veni Ignat acasă, avu o mare surpriză: în timpul nopţii nevasta îi născuse un fecior de toată frumuseţea. Sărmanul Ignat se îngălbeni ca ceara. " Vai de mine, acesta este lucrul de care eu nu ştiam, am promis copilul meu străinului, care n-a fost altul decât Diavolul!"

    - Ce-i cu tine, Ignate, nu ţi-e bucuros sufletul?

    - Ba da, nevastă, dar mă apasă ceva aici în coşul pieptului.

     Ignat ieşi afară şi începu să se roage la bunul Dumnezeu şă-l ajute, să-i salveze copilul de cel rău.

     Timpul trecea, Ignat aştepta ziua când va veni Diavolul după copil.

     Într-o seară, la poarta lui Ignat bătură doi străini.

     - Bună seara, gazdă bună!

     - Bună venire, la casa unui om sărac. Poftiţi în casă.

     - Putem înnopta în casa ta?

     - Sigur că se poate. Numai că locul e cam mic.

    După cină le făcu patul să se culce. Unul din oaspeţi zise:

     - Eu vreau să dorm pe laviţa de la ferestră.

     - Bine, fie cum voieşti.

     Peste noapte veni Diavolul să-şi ia copilul. Bate încetişor în geam.

    - Ignate!

    - Ce-i?

    - Nu eşti Ignat, că eşti Tu, Doamne.

     Diavolul tăcu. După un timp strigă iar:

    - Ignate!

    - Ce-i?

    - Nu eşti Ignat, că eşti Tu, Doamne.

    Când strigă a treia oară şi primi acelaş răspuns, Diavolul zise:

     - Hai să ciumelcim!

     - Hai!

     - Ciumelciu ce-i unu.

     - La fântâna cu apă bună, mulţi oameni se-adună.

     - Ciumelciu ce-i doi.

     - Omul cu două mâini bine prinde.

     - Ciumelciu ce-i trei.

     - Săgeata cu trei colţuri bine merge.

     - Ciumelciu ce-i patru.

     - Carul cu patru roţi bine merge.

     - Ciumelciu ce-i cinci.

     - Mâna cu cinci degete bine prinde.

     - Ciumelciu ce-i şase.

     - Carul cu şase boi bine merge.

     - Ciumelciu ce-i şapte.

     - Unde-s şapte fete într-o casă şezătoarea-i deplină.

     - Ciumelciu ce-i opt.

     - Unde-s opt feciori într-o casă să nu bagi mâna pe fereastră că o scoţi cioantă.

     - Ciumelciu ce-i nouă.

     - Cei nouă copii sunt ai mei, nu ai tăi.

     - Ciumelciu ce-i zece.

     - Crepi, drace!

     În acel moment dracul a plesnit, din el au ieşit o mulţime de şoareci. Dumnezeu a aruncat o mănuşă din care a ieşit o mâţă, care a început să prindă şoareci. Dar mulţi au scăpat, de-au ajuns până în zilele noastre.

    S.I.

   

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor