îmi place să merg cu metroul
nu pentru că vara e răcoare
iarna întîlnești temperaturi pozitive
iar drumurile dintr-o parte în alta a orașului
pot fi parcurse în mai puțin de o oră (deși aceia
cu 4x4 birou pe colț și fotoliu managerial
ne vor sugera că acolo e cheia) nu nu
mie îmi place să merg cu metroul
pentru că îmi sînt dragi poveștile
ți-am povestit că oamenii zîmbesc rar la metrou?
sau poate că rari sînt oamenii care zîmbesc
pur și simplu
știi că oamenii care nu știu ce înseamnă cuvîntul depresie
nu au fost depresivi niciodată? se pare că
orașul nostru nu știe exact ce înseamnă zîmbet
oraș înseamnă oameni
situație ipotetică (contemplînd gîndul că poetul
trebuie să fi circulat și el cu metroul):
de-a lungul peronului la universitate
o puzderie de oameni tropăie în toate părțile
haos adică rutină telefoane mobile sacoșe și poșete lucioase
oameni
orașul urmărește timid cu coada ochiului
cum o făptură pe tocuri parcă scoasă din cutie
se trîntește în patru labe în căutarea unui
cercel cu țestoasă
nu departe de întîmplarea cu pricina
poetul zîmbește cu gura pînă la urechi
dileme (presupunînd că poetul
e o ființă complexă):
1. ce dimensiune au tocurile făpturii?
2. își va recupera făptura cercelul?
3. de ce zîmbește poetul?
orașul e îndrăgostit de sertare
tot ce nu încape într-unul își pierde utilitatea
poate că din acest motiv rîde poetul sau poate
îl gîdilă ridicolul situației ori făptura
nu îi este străină da da
orașul iubește sertarele
un zîmbet
nu mai contează de ce
ți-am povestit că oamenii zîmbesc rar la metrou
poate rari sînt oamenii care zîmbesc oamenii
care nu știu ce înseamnă cuvîntul depresie
nu au fost depresivi niciodată
aici discut cu orașul
e un vîrtej de povești iar
tocurile nu se mai termină
pur și simplu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară