îmi place să merg cu metroul
nu pentru că vara e răcoare
iarna întîlnești temperaturi pozitive
iar drumurile dintr-o parte în alta a orașului
pot fi parcurse în mai puțin de o oră (deși aceia
cu 4x4 birou pe colț și fotoliu managerial
ne vor sugera că acolo e cheia) nu nu

mie îmi place să merg cu metroul
pentru că îmi sînt dragi poveștile

ți-am povestit că oamenii zîmbesc rar la metrou?
sau poate că rari sînt oamenii care zîmbesc

pur și simplu

știi că oamenii care nu știu ce înseamnă cuvîntul depresie
nu au fost depresivi niciodată? se pare că
orașul nostru nu știe exact ce înseamnă zîmbet

oraș înseamnă oameni

situație ipotetică (contemplînd gîndul că poetul
trebuie să fi circulat și el cu metroul):

de-a lungul peronului la universitate
o puzderie de oameni tropăie în toate părțile
haos adică rutină telefoane mobile sacoșe și poșete lucioase

oameni

orașul urmărește timid cu coada ochiului
cum o făptură pe tocuri parcă scoasă din cutie
se trîntește în patru labe în căutarea unui
cercel cu țestoasă

nu departe de întîmplarea cu pricina
poetul zîmbește cu gura pînă la urechi

dileme (presupunînd că poetul
e o ființă complexă):

1. ce dimensiune au tocurile făpturii?
2. își va recupera făptura cercelul?
3. de ce zîmbește poetul?

orașul e îndrăgostit de sertare
tot ce nu încape într-unul își pierde utilitatea
poate că din acest motiv rîde poetul sau poate
îl gîdilă ridicolul situației ori făptura
nu îi este străină da da
orașul iubește sertarele

un zîmbet

nu mai contează de ce

ți-am povestit că oamenii zîmbesc rar la metrou
poate rari sînt oamenii care zîmbesc oamenii
care nu știu ce înseamnă cuvîntul depresie
nu au fost depresivi niciodată

aici discut cu orașul
e un vîrtej de povești iar
tocurile nu se mai termină

pur și simplu

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Carmen Ciumărnean pe Decembrie 1, 2010 la 10:54pm
Frumos poem...bine structurat...metafore indiscrete...o realitate care rupe minţile celor care nu se ştiu apăra...iar tu ai găsit posibilitatea de a întrezări în iadul cotidian acest zâmbet...pe care l-ai dorit...ultima strofă încheagă bine poemul...oraşul/vârtejul/tocurile care nu se mai termină...mi-a plăcut mult, felicitări!
Comentariu publicat de sorin despoT pe Aprilie 12, 2010 la 5:20pm
în regulă. în definitiv, am ales chiar primul text pe care l-am întîlnit. vă rog să mă iertați dacă v-am adus vreo jignire. vă asigur de bunele mele intenții.

al dumneavostră,
numai bine

=))
Comentariu publicat de sorin despoT pe Aprilie 12, 2010 la 3:34pm
@Alexandra Manescu,

posibil, pentru început, este. pentru că textele dumneavoastră sînt publicate pe ”rețeaua literară”. doriți să avem o discuție detaliată pe tema statutului textelor publicate? am menționat numele dumneavoastră. e suficient. nu am furat munca dumneavoastră. vă întrebați cum e posibil ca cineva să ia de pe pagina Dumneavoastră, munca Dumneavoastră, și să o posteze unde i se năzare, fără permisiunea dumneavoastră? asta credeți că s-a întîmplat? vă întrebați acest lucru în secolul 21, la subsolul dedicat comentariilor pe o pagină a unui text poetic de pe un site ce adăpostește o rețea literară virtuală? ce naiba? pe interneT? :))))

că tot veni vorba de ironie...
Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Aprilie 12, 2010 la 2:03am
Interesant mesaj!
Cred ca expresia "oamenii de la metrou nu zambesc" ar putea fi o metafora pentru iadul existent pe acest pamant, in care omul si-a acoperit sufletul cu mantia pamantie a materiei si, pur si simplu nu mai are cum sa zambeasca, aflandu-se in groapa metroului, luminata doar uman. Orasul priveste cu coada ochiului la vecin, pentru a-l copia.
Cu poetul este altceva! El este un artist, care nu trebuie sa copieze lipsa de zimbet a oamenilor; el zambeste pur si simplu din suflet, pentru ca el trebuie sa redea adevarul pe care-l are in sufletul lui liber de "poiet".
Comentariu publicat de radu irina pe Aprilie 11, 2010 la 10:36pm
Amprenta oamenilor în lume şi invers. Stările se induc biunivoc. Atmosfera se omogenizează. Aşa e şi logic (cică). La fel de explicabil şi de acceptat este şi faptul că nuanţele nu îmbracă uniform lumea. Ele acoperă, parcurgând ca o umbră, aşa încât, în părţile luminate încă, tot mai puţine, semnificative doar ca aduceri aminte, eventual generatoare de regrete, rămân lucrurile inutile ca pregnanţă (în sensul că nu ar schimba nimic). Unde să le pună omenirea, decât în secret, cu speranţa că vor trebui cândva?

Poetul? Plânge ... deplânge cu speranţa trădată de zâmbet. Poetul? Refuză sumbrul şi încearcă să simtă înconjurat de oameni. El, poetul, este asemenea lor, sau poate lucrul inutil care zace într-un sertar ...

Aproape,
Irina R.
Comentariu publicat de sorin despoT pe Aprilie 11, 2010 la 6:51pm
“A taste for irony has kept more hearts from breaking than a sense of humor for it takes irony to appreciate the joke which is on oneself” :) some goofy old american actor called jack nicholson once said: “My mother never saw the irony in calling me a son-of-a-bitch”. but, of course, “Quotation is a serviceable substitute for wit.” nothing more.
Comentariu publicat de Gelu Vlaşin pe Aprilie 11, 2010 la 6:14pm
:))))))))))))))))))))))))))))))
ai, ai...domnu' despoT :)))))))))))))))))))))
pai tocmai asemenea fiinte pure si poetice pana in maduva sufletului - vorba... bardului ? :))))))))))
tocmai poezia care ne-a facut sa spunem ca tot romanu' s-a nascut po(i)et ?
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 11, 2010 la 5:00pm
Un poem care ar trebui să ne reamintească că viaţa înseamnă şi zâmbet şi faptul că în Bucureşti s-a pierdut demult culoarea şi forma lui cedând loc umbrelor cenuşii.
Ştie el poetul de ce zâmbeşte şi poate că acest mesaj ne va schiţa măcar un surâs din încleştarea sau împietrirea maştii noului om ce pare că tinde să devină, cu sau fără motiv.
"„Un zâmbet este adesea esenţialul. Eşti plătit cu un zâmbet. Eşti răsplătit cu un zâmbet. Eşti însufleţit de un zâmbet.” Antoine de Saint – Exupery


Misterul învăluie visele poetului,
o lume singulară unde puţini au acces
ne trezim cu un zâmbet şi o caldă-adâncă privire
dintr-o altă realitate
încercând să oprim clipa,
continuarea unui alt timp în acest timp.
Comentariu publicat de sorin despoT pe Aprilie 11, 2010 la 4:01pm
Răsărit de Alexandra Mănescu
Pornesc alene
Iar e Devreme
Somnul îl simt
Pe pleopele grele
Pomii foşnesc
Ei țin între ramuri
Un disc ce străluce
Creşte , se-ntinde,
Ciudat se lățeşte
Pe luciul de apă
Coruri cu pene
Aduc osanale
Zeului zilei
Simbolul vieții,
Iar aerul pur
e altă ofrandă,
petale deschise
emană arome
Iar eu simt că mă aflu
Intr-o minune
Templul .

va felicit pentru acest poem. apreciez curajul. optimismul gaseste motiv sa zambeasca si in cotidian.:)
Comentariu publicat de sorin despoT pe Aprilie 11, 2010 la 3:24pm
(dacă ai sugestii la traducere, să știi că sînt binevenite.)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor