De cuvânt

[Daniel Aurelian Rădulescu]

Cât fals este-n enunțul ”de cuvânt”,

Cu aluzie la cel ce îl respectă;

Cum leac la rana ce-i infectă

Și, leacu-i doar o vorbă... legământ!

 

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,

Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,

În ziua când cuvânt este-o poveste,

Pentru naivi-... minciună-n epilog!

 

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic

Pentru dureri avute, împărtășite

La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite

Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

 

Și fapte-i, e drept, că le urmează apoi,

Dar nu purced cuvântului ce-i dat

-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-

Doar plasture pe abcesul de buboi!

 

Este legat din vechi cuvânt cu onoare

Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute

Din uzul celor ce destin pot rupe,

Zâmbind lingușitor, pervers... ”Tot e-ntâmplare!”?

 

Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,

Orice minciună trece, tot cuvânt e, gol

Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...

Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!

 

Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri

Și ”om de fapte” să-și asume drept proverb,

Nu gând ascuns în vorbă... purul verb

Să fie el, chezaș, cât încă-și mânuie condeiuri!...

 

... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

18.06.2012