De dorul tău

[Ioan Grigoraș]

- Simt cum m-apasă ţurţurii de gheață

Pe streașina unui atriu gângav,

Cum viforul flămând mi se agață

De trupul slab, de dorul tău bolnav

 

Și nu mai știu de unde-atâta iarnă

În creuzetul unui timp nebun

Că visele treptat mi se răstoarnă

De parcă sunt sub tirul unui tun.

 

Vino, desculță, pe-nserat la poartă

Cu degetele lungi să mă atingi

Să-mi căptușești cu flori inima spartă

De dorul tău... Zăpada s-o învingi.

 

- L-am implorat pe Făurar să vină

Peste pământul aspru și-nghețat

Cu soare blând. Nevoia de lumină

O simt și eu, dar iarna-i un păcat

 

Atât de alb de poți jura că merii

Au înflorit în rai, inconștienți,

Și ninge-acum cu floarea primăverii

Pe munții 'nalți. Noi suntem descendenți

 

Din timpuri albe, imemoriale,

De-aceea iarna ține-ncătușat

Atâta dor în tinda casei tale

Și-atâta cer, de stele-mpovărat.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif