De la poezie la pictură    

     În acest eseu vom încerca să descifrăm inversul poeziei ekphrasis, (poezia dedicată unei opere de artă) și să exemplificăm  apariția unor celebre opere de artă, picturi în general, inspirate de un poem sau de o scriere istorică. Literatura a inspirat întotdeauna artiștii și artele. Vechiul Testament, Metamorfozele lui Ovidiu și Comedia divină a lui Dante sunt  dintre cele mai persistente exemple. Scenele biblice, legendele mitologiei etc. generează  în artele vizuale (sculptură , desen , pictură) nenumărate capodopere. Un exemplu imediat, este inspirat dintr-o poezie mai recentă: "The Lady of Shalott" de pictorul englez  Waterhouse, care pictează (în trei variante)  soarta eroinei nefericite a celebrului poet Tennyson.  "Lady of Shalott " este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui John William Waterhouse, o pictură pe ulei pe pânză din 1888 a unei scene din poezia lui Tennyson (1832), în care poetul descrie jalea unei femei tinere, bazată pe figura lui Elaine din Astolat, din legenda medievală a Regelui Arthur, care tânjea la o iubire ne-împărtășită pentru cavalerul Lancelot, fiind izolată sub puterea unui blestem de nedezlegat, într-un turn din apropierea regelui Arthur din Camelot. Waterhouse a pictat trei versiuni ale acestui personaj, în anii 1888, 1894 și 1915. 

Varianta din anul 1884 transpune, momentul în care îndreptându-se inexorabil spre moartea ei în ape, si apare „ca văzătorii îndrăzneți căzuți în transă”.

 

Sunt pe jumătate bolnavă de umbre, spune Lady of Shalott, în tabloul datat 1915 aflat la Galeria de artă din Ontario, Toronto. Tabloul are detaliile pictate cu precizie și culorile sale strălucitoare sunt asociate cu arta Pre-Raphaelită.  În poezia lui Tennyson, doamna fusese prizonieră în camerele ei, sub un blestem care îi interzicea să iasă afară sau chiar să privească pe  fereastră; singura ei vedere asupra lumii era printr-o oglindă.

תוצאת תמונה עבור ‪William_Waterhouse_-_I_am_half-sick_of_shadows‬‏

S-a așezat sub oglindă și a țesut o tapiserie cu scene pe care le putea vedea numai prin reflecția lor în oglindă. După ce a sfidat blestemul, uitându-se pe fereastră spre Camelot, doamna și-a făcut drum spre o barcă mică. Acesta este exact momentul care este ilustrat în tabloul lui Waterhouse din 1884,  când doamna pleacă să-și înfrunte destinul. Este ilustrată stând pe tapiseria pe care singură a țesut-o.
Femeia are un felinar la prova bărcii și un crucifix. Lângă crucifix sunt trei lumânări. Lumânările reprezintă viața - două dintre lumânări sunt deja aprinse, ceea ce înseamnă că moartea ei va veni în curând. Pe lângă detaliile metaforice, acest tablou este apreciat pentru abilitățile de pictură realistă ale lui Waterhouse. Rochia doamnei este de un alb clar față de nuanțele mult mai întunecate ale fundalului. Atenția asupra detaliilor și a culorilor lui Waterhouse, accentuarea frumuseții naturii, calitatea realistă și interpretarea feței femeii vulnerabilă, dar vicleană în momentul evadării, sunt o demonstrație suplimentară a abilității sale artistice.  

   Doamna de Shalott privindu-l pe  Lancelot, 1894 - Galeria de artă din Leeds City.

Acest tablou surprinde momentul în care Lady Shalott, în ciuda interdicției, privește prin fereastră căutându-și iubitul.

Când a navigat spre Camelot și spre o moarte sigură, femeia cântă despărțirea. Trupul ei înghețat a fost găsit la scurt timp de cavalerii și doamnele din Camelot, dintre care unul este sir Lancelot, care se roagă lui Dumnezeu să aibă milă de sufletul ei.

 
Iată câteva versuri din partea a IV-a a poeziei lui Tennyson:

Și pe întinderea molcomă a râului
Ca un văzător îndrăzneț într-o transă,
Văzând toată neînțelegerea lui
Cu un aspect sticlos
S-a uitat la Camelot.
Și la închiderea zilei
Ea a dezlegat lanțul și în jos a plutit;
Curentul în larg o duce departe,
Părtaș la complot
Cu Lady Shalott.  

Al doilea exemplu, și el celebru,  este întâmplător, o altă ilustrație narativă a unei eroine nenorocite, pe punctul de a-și întâlni soarta  - pictura Ophelia lui Millais.


Ophelia

"Ophelia" este un tablou al artistului britanic  John Everett Millais, realizat între 1851 și 1852, aflat în colecția Tate din Londra. Înfățișează pe Ophelia, un personaj din piesa Hamlet de William Shakespeare, cântând chiar înainte să se îneca într-un râu. Tragedia este descrisă în Actul IV, Scena VII din Hamlet, într-un discurs al reginei Gertrude. Lucrarea a fost întâmpinată cu sentimente mixte atunci când a fost expusă pentru prima dată la Academia Regală, dar ulterior a fost admirată ca fiind una dintre cele mai importante lucrări de la mijlocul secolului al XIX-lea pentru frumusețea sa, pentru ilustrarea exactă a unui peisaj natural și pentru influența produsă unor artiști ca de exemplu John William Waterhouse, Salvador Dalí, Peter Blake etc.  


Episodul înfățișat nu este jucat  pe scenă, întrucât în piesa lui Shakespeare,  el există doar în descrierea Reginei Gertrude.

Gertrude:

Durerie vin una după altă
Și-și calcă-n urme - Ophelia s-a-necat


Laertes:
Cum s-a-necat?! Dar unde?


Gertrude:

E-o salcie ce creşte peste-o apă,
In care-i vezi doar partea albă-a frunzei;
S-a dus acolo,-ncinsă cu ghirlande
De flori uscate,-urzici, păstiţe roşii,
Tulpini cu nume de ruşine, căror
Copile le spun degete-de-mort;
Şi vrand să-agaţe veşteda-i cunună
De-un ram pletos, o aşchie-a plesnit,
Iar ea căzu în apa plângătoare
Cu flori cu tot. Veşmântu-i mai pluti
Un timp, ţinind-onot ca pe-o sirenă. 
Cânta frânturi de cântece străvechi,
Ca şi cum moartea nu-şi putea-nţelege,
Ca o crăiasă-a valurilor limpezi
Trăind în lumea ei; veşmântu-i, însă,
îngreunat de apă,-a rupt-o, biata,
De viersu-i dulce, afundând-o-n moartea
Nămolului.  

*

    Moartea Opheliei a fost unanim declarată ca fiind una dintre cele mai poetice scene de moarte, din literatură scrisă. Epoca victoriană a livrat marele final  al operelor de artă inspirate de literatură, preferat a fost stilul gotic. Secolul XX a văzut moartea picturii narative, iar ilustrațiile pentru mitologie și literatură au ieșit din moda vremii.  
   Pictorii erau încă influențați de literatură, desigur, dar influența, cu câteva excepții notabile, s-a produs în moduri mai abstracte, nebuloase. Artiștii vizuali ai secolului XX, nu mai înfățișau o fereastră către lume așa cum apăruse ea de la Renaștere, ci, în mod evident, mentalul era filtrat și schimbat de imaginație, căpătând direcții uimitoare.

Îl putem  cita pe Wallace Stevens (poet modernist american)  în dialog cu „Bătrânul ghitarist” al lui Picasso,

„Lucrurile așa cum le vedem  / sunt schimbate de ghitara albastră”.

image.png
Poemul riguros și strălucit al lui Stevens are în vedere natura realității și căutarea artiștilor de a o modifica profund. Stevens a fost și el extrem de influențat de opera artiștilor moderniști care au aplatizat și fragmentat spațiul pictural. La rândul lor, pictorii au fost atenți la poezia modernă, cinematografie, balet sau dansul popular. .. arte din care se inspirau.

"Ghitaristul  albastru" este la Picasso un om  „modificat de soartă”.

Stevens scrie astfel:
fragment

Bărbatul se aplecă peste chitară:
Oile sunt duse la tuns. Ziua a fost verde.

Ei au spus: „Ai o ghitară albastră,
Nu cânți lucrurile așa cum sunt. ”

Bărbatul a răspuns: „Lucrurile așa cum sunt,
Sunt schimbate de ghitara albastră. "

Și ei au spus atunci: „Dar cântă, trebuie,
O melodie despre noi, exact noi înșine,

O melodie la ghitara albastră
Despre lucruri așa cum ele sunt.”  

 *

În America,  circula o poveste despre un tată  care is jelește copilul decedat.  Și iată că  Edwin Romanzo Elmer (1850–1923) american din Ashfield, Massachusetts (portretist și pictor de natură moartă), produce după citirea poemului un tablou care este remarcat pentru detaliile sale complexe și contrastul dintre familia îndoliată, care stă în întuneric relativ și fiica lor moartă, care este scăldată în lumina soarelui. A fost afișat pentru prima dată într-un birou poștal local în 1890, apoi a dispărut până în anii 1950, când o nepoată a artistului l-a arătat directorului Muzeului Smith. Elmer a fost recunoscut imediat, iar tabloul sau se află  expus la  Smith College Museum of Art – Massachusetts.  
Text si traduceri: Adrian Grauenfels
SAGA 2019

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor