În penumbra îmbălsămată de tăceri
Ai apărut din infinit, de nicăieri
Întunericul din suflet luminându-l
De lacrimi, ștergându-mi inima și gândul.

Fără teamă ai pășit pe cai tăcute
Adunând căuș speranțele pierdute
Ai strâns grămezi de vise, din suflet ruginit
Apoi le-ai dat un sens, pe rând le-ai împlinit.

Sub mângâierea caldă a mâinii tale
Răul care-a fost ți s-a topit în cale
M-ai semănat adânc în sufletu-ți bogat
Să prind rădăcină, să nu pot să mă zbat.

Mereu să înfloresc, în orice anotimp,
Bezmetic și suav, să nu țin cont de timp
Iarna s-o prefac în blândă primăvară
Să îngrădesc tăcerea, să nu mai doară.

Lumina care-a izbucnit din mine
Ca un izvor din negre hăuri și ruine,
E-o rază strălucind adânc, himeric
Speranță regăsită în întuneric.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor