Numărătoare de ploi mi-s cărările pierdute,

jar strivind în palme nerăbdarea,

fum de lumânare rămasă rugăciune,

îngândurarea mi-a spus, iertătoare,

că la fel ca furnicile numai sufletul se agită

să nu piardă sensul trudei,

nerănit să rămână firu-ntins al apei

către noile izvoare.

 

Am scris pentru nevăzători

cele mai frumoase poeme,

să audă şi ei copilul cum adulmecă

ochii melcilor ieşiţi din muţenie,

cum ceartă vântul că pare

oratorul indiferent la visare,

de parcă n-am fi cuvinte

şi n-am respira acelaşi soare ca şi el.

 

Pe cine jeleşti, iubire?

chiar dacă nu ştim că rămânem nebunii

sechestraţi pe table de nişte diagonale,

în toate cele patru direcţii dorim

şi-n mii de feluri murim de dragul tău,

vulturi cu anatema agăţată de aripi inutil.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor