- Nicicând n-a fost sărutul meu de post,

Dar nici păcat, mi-a picurat pe buze

Doar roua dimineții. Adăpost

I-am oferit iubirii fără scuze.

 

Și nu mă tem de nimeni, mersul meu

Prin lumea asta crudă și murdară

E-un dar din cer și numai Dumnezeu

Mă poate condamna, dar n-o să-mi ceară

 

Să nu te port în suflet. Vina mea

E-o nebunie veșnic repetată,

De post, de dulce, totuși simt că ea

E singura ce merită păstrată.

 

- E postul lung ca drumul prin deșert,

Îmi ard în piept dorințe ne-mplinite,

Iar soarelui îi datorez un sfert

De cer rămas pustiu. O să-mi recite

 

Un trubadur din versuri. În amiezi

Voi pierde-nfățișarea ta prin gânduri

Acoperit de marile zăpezi

Ce vor cădea curând pe-aceste rânduri...

 

De post, de dulce, marele păcat

Să fie al iubirii care-nvinge

Sau Dumnezeu se face vinovat

De tot ce arde-n noi și nu se stinge?

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor