Un recent accident a scos, din adâncurile în care se practică mineritul la lumina la care circulă informaţia, secrete despre condiţiile în care se dă „ţării cât mai mult cărbune”. Aşa este acum dar ne punem întrebarea cum o fi fost, cu jumătate de secol în urmă, ce vor fi găsit acolo, în sinistrul subteran, minerii proveniţi din elita intelectuală românească? Cine-i mâna pe ei în mimă? Şi de ce cu atâta răutate? S-ar părea că aceştia erau oameni pe care oroarea de munca propovăduită de mai marii lor i-a îndepărtat de pătura de jos iar lipsa de ceva mai mult le-a interzis sfera de sus. Nu cred că o să mă poată convinge cineva că gestul acelui organ care tăia în diagonală şi cu cuţitul murdar pachetul de ţigări primit de acasă de semenul (?) care nu putea să se apere, avea la origine un ordin expres de la comitetul central al partidului aflat atunci la putere. Ce o fi fost la Vorkuta sau in alte asemenea locuri special concepute si specializate pentru distrus conştiinţe? Anii au trecut şi chinuiţii au avut, unii mai au, ocazia să-i vadă pe chinuitori lăfăindu-se în situaţii materiale prospere, cu pensii „decente” şi cu generaţia următoare realizată. Că după noaptea generalilor a urmat capitalismul coloneilor. Cu trecerea pe la Fănică Gigi , dintre ei sau dintre urmaşii lor, sau dintre simpatizanţii lor, sau dintre cei care au acceptat blidul de linte, s-a ridicat o intelectualitate care s-a instalat atunci, s-a consacrat păşind prin sinergia faptelor în meandrele concretului şi care emanându-şi consensual mobilitatea direcţiilor de afirmare a interesului personal mascat în orice altceva, prin gregarismul bisericuţelor de natură culturală (cultuale sunt numai paginile ziarelor care aveau rămas locul gol de la elogii şi dacă tot era gol … ), se susţin şi încă taie şi spânzură. Să nu uităm că cine nu este noi nu este nimic şi cine nu este eu nu este nimeni. Sper ca persoana care scria in „Săptămâna” prin anii `70 că pe meridianul nostru semnul mârlăniei este ghiulul, să mai fie în viaţă pentru a putea vedea cât au evoluat lucrurile. Oare numai din laşitate s-a dat cu uşurinţă, sau s-a acceptat cu uşurinţă cedarea unor părţi din trupul ţării? Poate au vrut să-l scape de colectivizare dar acolo unde a ajuns tot la aşa ceva a fost supus, numai se numea altfel. Observăm ca „nimeni” pentru a deveni „cineva” este în stare de orice. În prezent se pierde spiritual şi asta va fi mai greu de recuperat. Pământul poate vorbi prin glasul celor care l-au iubit şi îndrăznesc a cita: „Tâlhari de gropi şi oseminte,/ Urmând stăpânii lor ştiuţi,/ S-adună hoţii la morminte/ În cimitir la Cernăuţi// Şi hohotesc în nopţi târzii,/ Căci ne scot oasele afară,/ Să nu rămână mărturii/ Că Bucovina ne-o furară! (Ion Popescu-Sireteanu). Renunţând la ceea ce ne garantează identitatea, ce va mai striga? Oare merită să ne mancurtizăm doar de dragul de a avea motiv să ne considerăm ceea ce de fapt suntem de mult? Personajul lui Aitmatov a suferit din partea duşmanilor şi noi să ne facem singuri răul pe care alţii nu au curajul să-l facă direct ci doar să ne stimuleze interesul pentru direcţia dorită (nu de noi). Cu ceva vreme în urmă se privea cu nedumerire la absolvenţi care aveau probleme cu tabla înmulţirii, apoi au apărut cei care nu vorbeau bine româneşte şi iată că sunt şi unii care nu vorbesc bine omeneşte. Dacă te strecori în preajma grupurilor de tineri care fac naveta poţi avrea ciudate surprize, noroc cu telefoanele mobile şi gratuitatea „bip”-urilor. Ei bine, aceşti tineri, dacă nu vor învăţa carte, dacă nu vor accepta munca fizică sau dacă nu vor deveni miliţieni, va trebui să intre in politică. Va fi necesar să poată vorbi cu mândrie despre experienţa lor, să poată promite pentru viitor, deşi conştienţi că în trecut nu au făcut nimic, iar în viitor vor face şi mai puţin. Ne plângem acum de starea în care se află cultura? O să vedem că se poate şi mai rău. Ne supără faptul că se citeşte puţin? Da, dar se scrie mult. Mă tem ca va veni vremea în care nici asta nu se va mai întâmpla. Şi va fi numai poezia de grup sanitar şi oximoronizare excesivă, că … aşa este mai poetic … „cine nu este eu” …Poate că nu este nici o legătură între ceea ce ne oferă strada şi rezultatele de la titularizare şi nici de faptul că primii paşi în direcţia cărţii sunt şi în seama unor cetăţeni care au ales o facultate fără matematică la admitere. Iată un avantaj al prezentului, acum se cerne faina după ce pâinea este coaptă. Pornind în viaţă cu idei tulburi despre valorile spiritualităţii umane, tânărul nu are şanse de a face distincţie între mare şi mic aşa că minele se vor prăbuşi şi şcoala şi sănătatea şi …


Ioan Mugurel Sasu

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de adrian ionita pe Mai 12, 2009 la 7:53pm
D-le Sasu. Ceva exista pentru ca exista conditiile ce il fac posibil. Cei de care vorbesti au devenit deja modele. Succesul lor este o retzeta pentru noua generatie. Din pacate. Solutia? Fie le dai la mir, fie la radacina. Este singurul limbaj pe care il inteleg imediat.
Adrian Ionita

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor