poetei Liliana Trif

 

A mai trecut o toamnă și iarna îmi aprinde

Un curcubeu de stele pe cerul de cleștar,

Fereastra înghețată mai poartă-n ea colinde

Din anu'-n care zeii mi te-au adus în dar.

 

De-atunci cu bucurie și fulgii de zăpadă

Se prind de mână-n horă în fiecare an,

Iar vântul cel obraznic în haine de paradă

Tastează cu un deget pe clapa de pian:

 

Mulți ani de poezie, frumoasă Liliana,

Bogată în iubire ca iarna în omăt

Metafora să-ți fie, la fel de suplă pana

Ce cântă pe hârtie! Cu versul tău mă-mbăt,

 

Când lângă buza sobei șampania-n pahare

Pulsează pentru tine, mă prind și eu în dans,

Sub bolta colorată, în strai de sărbătoare,

Și luna ți se-nclină, pășește în balans.

 

Cât de frumoasă-i iarna și ce costum de gală,

Au îmbrăcat castanii să-ți spună: La mulți ani!

Pe câmp e-o broderie cusută cu migală

De ziua ta, minune, de cei mai vechi șamani.

 

Alături de natură, mă plec și eu în fața

Poetei ce m-alintă cu versul jucăuș,

Zeiței din poveste ce mi-a rescris prefața

Și-mi trece peste viață un fermecat arcuș.

 

Să strălucești pe boltă mulți ani de-acum încolo,

Iar îngerii să-ți fie însoțitori și scut,

Din cer să te îndrume cu lira lui Apollo,

Să-ți lase pe poeme olimpicul sărut!

 

Să fii mereu regină, pentru poeți și muză,

Transformă viața nudă în filă de povești,

Tu, Alba ca zăpada, mereu o călăuză

Pe țărmul poeziei... Mulți ani să ne trăiești!

 

La mulți ani plini de poezie, Liliana!

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de angela mihai pe Iunie 2, 2019 la 10:57am

Minunat poem! Felicitări din suflet!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor