Alexandru Petria este unul dintre acei puţini scriitori pe care niciun critic literar conştient de îndatoririle profesiei sale nu ar trebui să îl menajeze. Speranţa că literaturii române i s-ar putea adăuga încă un nume de valoare ne determină să pretindem mai mult de la un astfel de autor. Iar lucrările sale anterioare ne îndreptăţesc aşteptările. Dar, deocamdată, scriitorul nu ni le-a îndeplinit întru totul.

El a reuşit deja să îşi creeze un stil inconfundabil, dar, din păcate, în cea mai mare parte a timpului, se complace într-o activitate de publicist nu tocmai folositoare, care, oricât ar fi de bogată, nu reprezintă un câştig pentru adevărata literatură. Imaginea pe care ne-o oferă – în calitate de publicist – este nu mai puţin stranie decât aceea a unui uriaş care încearcă să clădească un templu din pietricele, deşi ar trebui, mai degrabă, să îl înalţe din blocuri de stâncă. Însă, din fericire, scriitorul este totuşi îndeajuns de responsabil încât să întrerupă această neplăcută monotonie, încredinţând spre tipar şi câteva volume de proză care îl ridică mult deasupra colegilor săi gazetari. Spre exemplu, în anul 2010 a publicat controversatul micro-roman „Zilele mele cu Renata”, pe care cititorii l-au primit cu entuziasm; dar, cu toate acestea, nimeni nu s-ar fi grăbit să i-l considere drept cea mai importantă realizare. Şi, desigur, verdictul publicului a fost unul întemeiat – Al. Petria poate să ofere mai mult! „Deania neagră” este titlul volumului care ne confirmă acest lucru. Însă, am putea spune, nici lucrarea de faţă nu ne dă măsura întregului talent al scriitorului – l-am nedreptăţi prea mult dacă am considera altfel.

Cele douăzeci şi şapte de povestiri care compun – piesă cu piesă – sumbrul decor al Deaniei ne surprind mai ales prin inovaţiile stilistice pe care autorul, sfidând parcă orice convenţii semantice, le obţine prelucrând anumite elemente de limbaj argotic. Un alt detaliu demn de menţionat este faptul că Al. Petria nu are vocaţia fantasticului – sau, cel puţin, şi-o reprimă cu succes. Soluţia pe care o găseşte oricărui conflict este dureros de prozaică – brutală chiar – şi, uneori, imprevizibilă.

„Deania neagră” nu pare a fi altceva decât o lume sinistră a celor învinşi. Personajele sunt captive într-un univers dominat parcă de o mecanică inversă, ale cărei legi răsturnate îndreaptă orice acţiune spre o continuă degradare a condiţiei umane – a valorilor pe care aceasta le implică. Fiecare pagină a cărţii ne coboară tot mai adânc în abis. S-ar părea că viziunea autorului, profund marcată de perioada deceniilor petrecute sub regimul comunist, nu a generat aici decât conştiinţe mutilate, făpturi neviabile, ce nu se pot sustrage fatalei lor determinări ontologice, care le condamnă la o existenţă meschină şi absurdă. Drept urmare, niciuna dintre povestiri nu va avea un final pozitiv – deşi, unele dintre acestea, nu sunt lipsite de o anumită doză de umor.

Fiecare personaj presupune un destin eşuat:

„– Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i!”

„Prima zăpadă” este titlul povestirii ce deschide acest volum printr-o imagine cât se poate de macabră: aceea a unui spânzurat – un anume profesor de fizică, Alexandru Santamaria.

Undeva, într-o pădure, profesorul atârna „de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină.” Întâmplarea face ca Santamaria să fie găsit tocmai de către elevul său, Călin Bob, care, după ce pierduse „100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea”, ieşise să se plimbe. Văzându-i cadavrul, Călin – oarecum tulburat de această privelişte – îşi spune dezamăgit:

„Să te spânzuri când ai un asemenea nume…”

Dar acest moment meditativ nu se putea prelungi la nesfârşit – simpla necesitate îl îndeamnă pe Călin la alte acţiuni ceva mai practice:

„Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. […] Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un portmoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. «Ce scârţar!», înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător portmoneul sub pantaloni, în chiloţi.”

La scurt timp, îşi face apariţia un grup de indivizi „care aveau casele prin preajmă” şi doi poliţişti ale căror intenţii nu erau cu mult diferite de cele ale lui Călin:

„– Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.”

Fatalitate! Bietul Călin Bob începe, în cele din urmă, să plângă. Lacrimile lui sunt sincere:

„«Ce tâmpit sunt! Fraier! Şi morţii mă umilesc! 10 lei – 1300?!…», îşi spuse.”

În peisajul literaturii contemporane, lucrările lui Alexandru Petria reprezintă mărturia indenegabilă a continuităţii artei marilor prozatori.

„Deania neagră” va apărea în această primăvară la editura Herg Benet.

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Daniel Ionuţ Vasile pe Aprilie 16, 2011 la 5:26pm

M-aş bucura să ştiu, doamnă V. Ilie, că am contribuit prin eforturile mele modeste la promovarea unei cărţi bune. O seară plăcută vă doresc! Cu prietenie,

Daniel.

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Aprilie 16, 2011 la 5:06pm
Sincer, ma bucur pentru Alexandru si il felicit! Felicitari si tie,  Daniel Ionut  Vasile, de modul cum ai reusit sa-i faci reclama pe site,  prin aceasta cronica... 
Comentariu publicat de Daniel Ionuţ Vasile pe Aprilie 16, 2011 la 4:59pm

Nu se putea să nu vă răspund, doamnă C. Mariana. Cititorii sunt preocuparea noastră cea mai înaltă; ei sunt ţinta strădaniilor oricărui scriitor.

Să aveţi un sfârşit de săptămână plăcut!

Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Aprilie 16, 2011 la 4:52pm
mulţumesc ptr. răspuns .
Comentariu publicat de Daniel Ionuţ Vasile pe Aprilie 16, 2011 la 4:26pm
În viziunea autorului, Al. Petria, Deania este o localitate. Fictivă, din câte ştiu eu. Totodată, numele Deania îl poartă şi o specie de rechini; nişte vietăţi destul de înspăimântătoare; dar, din fericire, nu ei sunt subiectul cărţii de faţă.
Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Aprilie 16, 2011 la 3:44pm
deania, lume? de unde cuvântul?
Comentariu publicat de Daniel Ionuţ Vasile pe Aprilie 16, 2011 la 3:17pm
Vă mulţumesc mult pentru lectură şi observaţii, doamnă S. Ivaşcu! Sunteţi mult prea amabilă. Într-adevăr, viaţa de zi cu zi, simplă şi monotonă, poate fi un subiect suficient pentru literatura de calitate.
Comentariu publicat de Sorina Ivascu pe Aprilie 16, 2011 la 12:54pm

Ionut, foarte frumos comentariul asupra scrierilor lui Sandu! Ma bucur pentru tine, dar si pentru el, in aceeasi masura. Firescul, cotidianul este descris atat de limpede si fara pretentii de epatare, incat nu poti sa nu-ti dai seama ca tocmai acest lucru ii incununeaza arta. Sunt multi care au uitat, in ziua de astazi, ca viata insasi e o minune, nu avem nevoie de subiecte-soc pentru a realiza un lucru maret. E doar vorba de unghiul de privire al lucrurilor. Minunea e la fiecare pas.

Am doua felicitari de dat: o data tie, o data lui Sandu!

 

Sambata frumoasa!

Comentariu publicat de Daniel Ionuţ Vasile pe Aprilie 15, 2011 la 6:58pm
Alexandru, a fost o plăcere pentru mine să îţi citesc volumul.
Comentariu publicat de Daniel Ionuţ Vasile pe Aprilie 15, 2011 la 11:25am
Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră, doamnă Victoria Stoian. Pertinente observaţii!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor