DOR DE VIATA

Minune

Aștept o minune...

Mă întreb dacă minunea ești tu,

Dacă trebuie să o caut într-un om,

Într-o stare, într-un răsărit de soare...

Sau să o aștept să reînvie în mine

Să crească, să înflorească...

Până am să înțeleg, să mă înțeleg.

 

Dar dacă minunea va trece

Pe lângă mine

Fără să o recunosc?

Indiferent că ar fi un om,

O stare,

Un răsărit?

DOR DE IUBIRE

Mulțumesc

 

Nu te cunosc prea bine, dar

ți-am simțit sufletul frumos

din prima zi.

Nu-ți știu culoarea preferată,

când e ziua ta, pe ce parte dormi,

ce mâncare îți place cel mai mult...

 

Nu știu aproape nimic despre tine

dar, când îți văd zâmbetul

am impresia

că te cunosc de undeva,

nici eu nu știu de unde...

 

Nu știu ce doruri ai,

ce vise îți tulbură somnul noaptea,

dar am simțit că dorurile și visele

tale sunt curate.

 

Îți știu doar durerea din inimă

și aș vrea să o iau

să o duc la un doctor de inimi,

să o arunce în stele,

să capete nemurire

și în valurile mării

să-i spele lacrimile și să prindă

aripi să zboare spre fericire

și să nu te mai doară.

Aș vrea să rup din sufletul meu

raze de fericire

și să ți le dăruiesc

într-un buchet mare, mare

ca să îți mulțumesc că exiști.

DOR DE NATURA

Pui de viață

 

Din asfaltul fierbinte se auzi un zgomot:

Un strop de viață părea că învie;

Piatra se sparse cu tunet de fulger –

Un căpșor mic apăru

Și viața izbucni la lumină

Cu strigăt de ferigă victorioasă!

DOR DE DUMNEZEU

Omul frumos

 

Se întâmplă ceva...

Văd un om cu suflet frumos

Și-mi doresc să fiu ca el,

Să am limpezimea ochilor lui,

Curajul vorbelor lui,

Curățenia lui interioară,

Libertatea cugetului

și puterea lui de a-și supune patimile.

Și mă avânt!

Cu lacrimi binecuvântate!

Simt aripile rugăciunii

crescând curate către cer

și o voință imensă mă umple

de bucurie sfântă;

Și-mi zic: voi fi ca el!

și o zi, două plutesc în visul meu

de a fi un om mai bun,

mai aproape de Dumnezeu!

 

Și apoi

          un e-mail,

          o îmbrânceală în autobuz,

          o vorbă urâtă,

          o prăjitură bună,

          o tristețe...

Și mă întorc încet, dar sigur,

În trupul meu de humă,

Stăpânit de patimi,

Și mă întreb, a câta oară?,

- Doamne, de ce Te iubesc

atât de puțin

și mă iubesc atât de mult pe mine?!

Camelia CUZUB

Vizualizări: 206

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor