Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - X

Pe frunte

i se adâncise cuta

ca un stigmat întipărit.

 

Zbuciumul interior

îi legase limba

şi licărul din ochi

se stinse brusc

după tăcerea

şi răspunsurile monosilabice...

 

Era o ocazie sa rupă monotonia.

 

 

 

 

***  

 

 

 

 

 

Fără

nicio schimbare

pe chipul sfrijit,

ochii

cu pupilele dilatate,

măsurau meditativi şi apoşi

aburii trandafirii

ce începuseră să plutească.

 

 

 

 

 ***  

 

 

 

 

Simţindu-se

ţintuit

de limbile ceasului

ce avansau regulat,

se abandona

unui hohot interior.

 

În greutatea

cuvintelor articulate,

îşi acoperea

faţa ridată

cu palmele noduroase...

 

 

 

 

 

***  

 

 

 

 

Pe chipul

deformat de obscuritatea

înconjurătoare, îşi frământa

degetele nervoase.

 

Pe fundalul cerului

îşi observa respiraţia grăbită...

 

Rămase abătut în tăcerea lui.

 

 

 

 

*** 

 

 

 

 

 

Resemnat

într-o aşteptare interminabilă

prin vânzoleala gândurilor,

reuşise să-şi provoace

o lacrimă în ochii umezi.

 

... şi-a înghiţit

propriile cuvinte

(nu se considera demn

de biciul cuvintelor sale).

 

 

 

 

 

***  

 

 

 

 

 

Cu mintea

înceţoşată de gânduri

bâlbâindu-se,

sugrumat de indignarea

ridurilor de pe chip,

ochii

îşi pierduseră melancolia

stârnită de particulele de praf

de dinaintea privirii adormite...

 

 

 

 

 *** 

 

 

 

 

Se cufunda

în tortura gândurilor

privind în gol

pe sub fruntea încruntată.

 

Îşi plimba

ochii prin încăpere

cercetând în negura minţii.

 

Într-o undă subtilă,

o tristeţe pură

se întipărise

pe fiecare cută a feţei.

 

Buza de jos îi căzu prosteşte...

 

 

 

 

 

*** 

 

 

 

 

 

Îşi recăpăta răsuflarea...

 

Cu fiecare

gură de aer

se mişca

prin ruinele gloriei trecute.

 

Privea

cu un ochi

cu pleoapa trasă peste el,

la suferinţa

ce-l transfigurase într-o

 

„frumuseţe sublimă”.

 

 

 

 

***  

 

 

 

 

Într-un ţipăt exaltat

de starea de decreptitudine,

sacrificat pe altarul

propriului altruism

cu fruntea uşor umbrită,

reuşise să se desprindă

din tumultul

şi confuzia din suflet...

 

 

 

 

 ***  

 

 

 

 

Orbecăind

prin cotloanele întunecate ale minţii

în orele goale,

îşi rumega gândurile.

 

Revizuia în minte

şuvoiul de cuvinte rostite

(ce jucau pe chip

ca nişte valuri de lumină)

cu buza de jos uşor răsfrântă.

 

Îşi regăsise într-un final

 

liniştea.

 

 

                             15 septembrie 2011- 8 ani de la (re)nasterea-mi

Vizualizări: 279

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Septembrie 20, 2011 la 7:26am
multumesc pentru inceputul "purificarii", voi incepe demersurile indata ce timpul imi va permite(ziua sunt la "scarbici" si apoi cu copii, seara putin imi gasesc timp si in weekend)- doar la decalogul X sunt scapari sau si la celelate 9?, eu cred ca sunt si acol', eu deocamdata nu le vad din cel putin 2 motive: 1-cel subiectiv si 2 inca n-a trecut suficienta vreme pentru mine sa pot privi mai detasat randurile-mi si sa purced la modificari, purificari, epurari, o zi minunata, Marius
Comentariu publicat de Maria Nitu pe Septembrie 19, 2011 la 10:06pm

O.K.! Să trecem deci la puricat, la ceva periat:

la poemul 1 elimină repetiția  ”adânc”:

dacă ”i se adâncise cuta”, pentru expresivitate crescândă, găsește alt epitet cu forță sugestivă mai puternică pentru stigmatul ..adânc .întipărit!.

tot aici, , înlocuiește tăcerea apăsătoare, e un nonsens:nu poate fi  apăsătoare tăcerea , când sunt și   răspunsuri, chit că sunt monosilabice, care mai presupun și întrebări prealabile!

elimină punctele de suspensie dinaintea unor cuvinte:”....frumusețe sublimă”, ”...liniștea”, care-mi induce neplăcut o direcționare anume, tăindu-mi cursul liber al interpretării. 

Poziționarea aceasta  se folosește mai mult în epigrame, să indice că acolo e poanta, cuvântul e în răspăr cu sensul obișnuit.

În poezie, atragerea atenției asupra unor cuvinte cheie  se face mai degrabă prin plasarea într-un vers separat, și chiar mai distanțat:

Îşi regăsise într-un final

 

 liniştea.

 


 


 

 

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Septembrie 15, 2011 la 10:26pm

ELENAAAAAAAAAAA.... continui sa ma surprinzi mai mult decat placut de fiece data, iata, mi-ai realizat inca un acrostih din decalog, iti MULTUMESC DIN INIMA si pentru urare, urari

 

acum va fi iarasi o pauza(nu stiu cat de lunga) in care va trebui sa "acumulez", simt noi stari, emotii... etc., asta si pentru ca as vrea sa schimb putin dupa jocul... cuvintelor(10), nu stiu insa daca voi si reusi, oricum pana atunci... PAUZA, o seara minunata alaturi de cei dragi, Marius

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Septembrie 15, 2011 la 10:15pm

Dincolo de cuvinte...labirintul zbaterii între viaţă şi moarte...

"Măsurau meditativi şi apoşi

 Aburii trandafirii ce începuse să plutească

 Rămase abătut în tăcerea lui

 Işi regăsise într-un final...liniştea

 Unui hohot interior

 Simţindu-se ţintuit..."

...ne-ai dus, din emoţie în emoţie, până la ultima poartă între spaţiu şi timp a plachetei...

Având în vedere aniversarea (re)naşterii tale...îţi urez un călduros şi sincer - LA MULŢI ANI! - sănătate, împliniri şi numai bucurii lângă frumoasa-ţi familie, felicitându-te din inimă ...

În aşteptarea unui alt proiect,

Elena

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Septembrie 15, 2011 la 12:30pm
Floryana.... multumirile ce ti le aduc, sunt prea putine pentru vizita si cuvintele tale si DA, acest poem, acest ultim vers al poemului..., stii ca am vorbit 'nainte de a ma "apuca" de ... placheta "Decalogul cuvintelor" ce si cum il vreau, apoi a venit aceasta ...poveste, poezie a ta cu ultimul vers care m-a marcat si m-a ajutat sa ma transpun in decalog mai bine(zic eu); ti-am spus ca il voi utiliza in titlu..., te imbratisez si o zi frumoasa alaturi de cei dragi, Marius
Comentariu publicat de Floryana Turculeanu pe Septembrie 15, 2011 la 12:15pm

Decalogul acesta se vrea o analiza la rece a eului uman, dintr-un plan in care nimieni si nimic nu mai poate provoca dureri, nici macar pasagere...linistea din final rezida din intelesul profund al vietii si mortii si asumarea lor totala! te-am urmarit emotionata prin labirintul framantarilor si ca un gest de prietenie si pretuire, iti dedic aici poemul care te-a surprins placut si inspirat:

 

revii pe Calea Laptelui

 

refugiat în constelaţia Andromeda
priveşti amuzat
spre efortul meu zadarnic
de a te alinia planetelor natale
apoi
cu un pas lumină mă aduci
aproape de tine

te laşi ademenit
de întunecimea ochilor mei
revii pe Calea Laptelui
să-mi fii poartă în timp şi spaţiu

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Septembrie 14, 2011 la 10:55pm
ajuns la capatul decalogului iti multumesc Otilia de vizita si semnul tau, o seara minunata, Marius
Comentariu publicat de Ottilia Ardeleanu pe Septembrie 14, 2011 la 10:44pm
"Cu fiecare

gură de aer

se mişca

prin ruinele gloriei trecute."! mici punctări sunt decalogurile acestea, deja ajunse la X!!!

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Septembrie 14, 2011 la 3:38pm

Caterina... MULTUMESC si tot e putin si MULTUMESC incaodat' de urare, da, maine fac 8 ani hi...hi...hi... ce precoc(e) sunt la 8 ani, nu-i asa?

 

cat despre (ne)liniste, nu stiu nici eu ce am gasit, mult mai repede ne..., dar stii cum e cu speranta, desi cum ai zis si tu ca prea multa liniste nu-i buna, o zi minunata alaturi de cei dragi, Marius

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Septembrie 14, 2011 la 3:31pm

eu dragă,

am citit toate mini-poemele,dacă au fost și variante dar crede-mă că aici la final ar merge mai bine ,,își regăsise într-un final...neliniștea,, prea multă liniște nu e bună! ce scrii tu nu e poezie de citit ci de simțit , sigur  lectura e și ea o etapă,  se creează o stare dincolo de cuvinte așa că o poți relua la infinit ca și cum ar fi prima dată.

LA MULȚI ANI!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor