Dedicaţie

[Florin T. Roman]

Doamne, îţi dedic poemul vieţii mele

ca o ardere de tot

pe altarul veşnicei recunoştinţe.

 

Hai, vino, poposeşte în lacrima

umilei regăsiri,

şterge sudoarea de pe fruntea-mi

chinuită de frământări

cu adierile primăvăratice ale firii,

dă-mi să beau din cupele iertării

dulcele nectar al binecuvântării

şi-ajută-mă să-nvăţ pe de rost că

nu poţi culege poamele-învierii

decât cu mâinile cu care-mparţi iubirea.

[Florin T. Roman]

Mulţumesc, stimate coleg!

[Adrian Scrimint]

Impresionant elogiu, dedicat unei întregi peregrinări. Superbă metaforă: „adieri primăvăratice ale firii”. Într-adevăr, iubirea șterge toată neputința, și greșelile...