DESPRE CATEVA VERSURI SUPRAREALISTE DE MARCEL TURCU

 

 

 

 

 

...ESENŢA ESENŢEI VERSULUI

(Despre Marcel Turcu : Elita, Zirconiu etc. )

de Florin Contrea

 

În recenta poezie apărută pe ecranul mic vizibil în Univers, maestrul versului timişorean, Marcel Turcu enunţă în cuvinte limpezi un gând adânc despre rang, înălţime demnitate, spirit aulic şi încă alte asemănătoare noţiuni.

Drept motto – fragment de meditaţie din alt maestru al gândirii universale, am numit J. Huizinga – opus „Homo ludens”, anume: „fete fără frunţi rătăceau pretutindeni”.

¤

Ţinutul zirconian nu e accesibil preaînvăţaţilor – savanţi în cele supra-raţionale. În schimb, copiii – minus, cei din Liceum desigur, – sunt ca acas-a lor... De ce anume?! Textul nu ne mai spune... Dar ne imaginăm...

Cu alte vorbe oscilăm încă – între Occidentul suprasofisticat şi... Orientul... mai al nostru, cum o fi. Însă, vedeţi – aici citez: „ ... totul e un fel de huniarda!” Noroc cu spaţiul transcendental în care, iar citez: „... Dau de Lazar; lazarisul tot e

                                                Sacru şi e dincolo..”

Cât despre verbul: ... a cloti, - cu variantele a chloti, a clocoti, de fapt a... coti – cititorul atent poate recunoaşte etimonul nobiliar „Clotilda”. Gândul autorului probabil nu duce atât de departe în Evul Mediu european încât să facă referire la regina sanctificată, soţie a lui Clovis al doilea care a adus creştinismul în Franţa prin anul 500...

¤

Dar: ”Umarul de elita e numarul 1.

E cel care risca sa ramana singur...”

Singurătatea e reflexul meritului şi demnităţii aurorale. În adânc satisfacţia de a reuşi este împletită cu amărăciunea de a fi privit – de departe – cu resentiment. Gloriola prezentă va fi poate, înlocuită de Gloria postumă dar... cu ce folos?

¤

Ca într-o amintire din pre-historie, un blazon de vânătoare aduce măreţie nu victimei ci:

„Ce fac rasii cu semenii mei! Cum îi framantau sau chiar ii

Devorau!...”

Prin urmare, întrebare de himeră:

„De unde (ne) vin noua

Felinele?”

¤

Deci, venind vorba de feline, iată;... Pisica-leopard.

Chiar dispărut fiind în „patrimoniu” – ce importă? Căci...

Iată:

„În Europa, costul painii e ca o zi pe jos,

Ziua pe jos de fapt, o frunte lată trasă pe retină”

Să ne resemnăm atunci, zis-a criticul absent – cu gândul de a ieşi din contingent... pe jos.

¤

„... a privi-n pamant:

... a te ruga în smerenie,

 

Ca cei doi trei arbori încoronaţi

S-ajungă la putere...”

 

Somonul salbatic – este poemul din care, dacă nu cititorul cu gândul dincolo, - măcar criticul vânătorind sensuri ascunse îndărătul mantei sintagmei, – rămâne în expectativă. Şi afirmă apoi, cu glas patetic, doctoral, privind auditoriul din înălţimea catedrei de stejar: „Da! Afirm cu toată convingerea autorităţii mele: AŞA E!”

¤

Şi asta nu e totuşi,

Adulţii mei de croazieră...

„ ... regele Spaniei şi-a vândut mirodeniile – „cuişoarele” –

Pentru a-şi recupera, medieval, corăbiile... Nu e de depus nimic, niciunde...”

 

Ce ne rămâne nouă atunci, - de făcut, - pentru a ne recupera cititorii pierduţi, cărţile publicate şi uitate, apoi prin rafturi acoperite de pulberea stelelor?

Ce ne mai rămâne din timpul rămas pe după uşă, pe după uşile întredeschise înspre tărâmul Phantaziei din care – vai – nici o secundă nu ne mai vinde cireşi?...

N-ar fi păcat?...

 

¤ ¤ ¤

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor