Aș dori să mai fac un comentariu legat de ultimele postări. Trinitatea Divină, apare nu numai în creștinism. Dacă privești arborele sefirotic din cabala iudaică o vei regăsi și acolo. În brahmanism, și hinduism o vei găsi de asemenea. Brahmanismul o scoate în evidență cu vreo două mii de ani înaintea lui Hristos. Hinduismul ne prezintă trei entități, fiecare având un anumit rol. Brahman, creatorul, Vishnu, păstrătorul și Shiva, distrugătorul. Este vorba doar de alte denumiri date acelorași entități sau aceleiași entități. Dar, ce înseamnă asta, de fapt? Asta însemnă că, „Cineva” creează, „Altcineva” se îngrijește de parcursul acestei creații și, când scopul evoluției a fost atins, „Altcineva” va distruge tot ceea ce a existat și s-a perimat pentru a prelua esența evoluției. Nu revedem în aceste exemple decât cele trei principii de care tot vorbeam: al Tatălui, al Fiului, și al Duhului. Și când vine vorba despre sfârșit, nu este vorba de un sfârșit tragic cum îi place omenirii să fantazeze (vezi interpretarea Apocalipsei), ci de un nou început. Este ceva echivalent cu viața și moartea omului actual, ca să înțelegi mai bine. Omul se naște, deci este creat în baza unui arhetip ce reflectă viața anterioară, trăiește un număr de ani (21) în care are loc ceva de genul clădirii unei corporalități (corp fizic, eteric, și astral) și integrarea ei într-o nouă existență în baza moștenirilor din viață anterioară, după cum spuneam, apoi urmează perioada de maturitate în care se dezvoltă noua entitate, adică cele trei componente sufletești (încă 21 de ani) și, la bătrânețe, o anticipare a ceea ce va fi, pe aceeași durată de ani și, în final, distrugerea a ceea ce a fost suportul material al sufletului, adică corporalitatea, devenit caduc pentru noul suflet. Apoi, inevitabil, intervine moartea ca o încununare, prin spiritualizare, a tot ceea ce a acumulat viața, adică spiritualizarea sufletului născut în perioada vieții în vederea unei noi vieți, adică a unui nou început. Același lucru se întâmplă și cu sistemul de evoluție. Se naște, adică este creat, manifestat, se maturizează, apoi devine caduc și, ca atare, trebuie distrus pentru ca toate acumulările cantitative din existența lui să treacă printr-o stare de spiritualizare sau divinizare, dacă vrei, unde au loc adevăratele salturi calitative. În continuare, în baza acestor salturi calitative și a karmei, este creat arhetipul viitoarei lumi, poți să-i spui și destin dacă vrei, în baza căruia va avea loc manifestarea noului univers... și așa mai departe. Ideea este că ceva odată creat, după parcurgerea etapelor evolutive, transcende creația, lăsând în urmă un reziduu care trebuie distrus pentru a face loc viitoarei creații.... ridicată pe o treaptă superioară prin spiritualizare. Imaginează-ți tot parcursul ăsta sub forma unei spirale, adică cicluri care se repetă, fiecare repetare fiind la un nivel superior, evolutiv vorbind, precedentei. Același lucru se întâmplă, spuneam și cu omul, dar nu numai cu el. Fiecare popor trece prin faze similare. Tinerețe, maturitate, și bătrânețe, urmate de dispariția lui. Dispariția nu se produce, însă, la fel de natural, să zicem, ca la om. Niciodată în cadrul unui popor, cât de îmbătrânit va fi el, nu vor muri de bătrânețe toți membrii lui odată. Ei vor fi eliminați fie printr-un război, fie prin intermediul unor cataclisme, fie prin asimilarea de către alte popoare.  Și cu omenirea, în totalitatea ei, se va întâmpla același lucru atunci când va veni vremea schimbării stării planetei, adică la trecerea ei de la stare fizică la cea astrală. Asta nu înseamnă că omenirea va dispărea. Am tot vorbit despre situațiile astea. Ceea ce devine caduc în acest caz este forma și mai ales densitatea și organizarea ei, cu specificația că mă refer la actualul nivel evolutiv al omenirii. Nicidecum sufletele nu vor pieri. În cazul unor popoare îmbătrânite, cum le numeam mai sus, dispariția lor este urmată de remanifestarea Eurilor spirituale în forme mai evoluate (la corp mă refer), adică în rândul altor popoare mai tinere. Oricum remanifestările nu se produc în cadrul aceluiași popor. Dacă privești în urmă la parcursul istoriei și chiar dincolo de ea, imaginea unor astfel de popoare este evidentă. Fiecare epocă este susținută de câteva popoare care, la vremea lor, tinere fiind, erau pe val. În antroposofie și în teosofie, de altfel, epocile poartă nume de asemenea popoare. Epoca protoindiană, protopersană, egipto-caldeană, greco-romană, caucaziană, urmând, ca în viitor, primul plan al evoluției să fie ocupat de popoarele slave. Războaiele și cataclismele care pun capăt unor cicluri evolutive trebuie privite ca ceva mai mult decât necesar. Epoca noastră a fost despărțită de marea epocă atlanteană prin vestitul deluviu. Au scăpat cu viață doar cei care ocupau corporalități adecvate următoarei epoci evolutive, pentru ca prin ereditate, acestea să stea la dispoziția omenirii viitorului. Situația omenirii actuale este cu totul alta și asta pentru că pe vremea aceea eurile nu erau individualizate. Acuma, un astfel de cataclism nu face decât să te mute, mă rog, cu transformările spirituale de rigoare, într-un corp mai bun, dar mai bun din punct de vedere al evoluției spirituale, nu al propășirii lui pe aceste meleaguri. Sigur că, pentru cei care trec prin ele, la cataclisme mă refer (de fapt este vorba de noi toți, pentru că toți vom prinde asemenea evenimente), aparența este de mare tragedie. Dar, privit din punctul de vedere al traseului evolutiv și al faptului că o moarte fizică nu este în realitate decât o necesitate în urma căreia cantitativul se transformă în calitativ, cred că viziunea ar trebui să fie alta. Pe undeva îți vorbeam și de predeterminarea existenței, deci și a vieților noastre și de modul cum ele, deși predeterminate, pot fi considerate, totuși, ca fiind rodul voinței noastră. Încerc să te fac să înțelegi cât de relative sunt aceste noțiuni precum... bine, și rău, libertate și necesitate. Cum îți mai spuneam, evoluția este totul! Mijloacele... hm! Judecă-le și tu! „La război, ca la război”... scapă cine poate, se zice, dar tocmai am încercat să-ți arăt ca scapă cine trebuie. Dar, ia gândește-te! Nu e mai comod să mori și să te întorci peste câteva sute de ani când apele se vor fi limpezit? Ideea ar fi că scapă cine este capabil să ducă mai departe ceva din „tezaurul” omenirii, acumulat cu greu și prin multă suferință. Și când spun asta nu mă refer doar la ceea ce este bun sau bine. Doamne, ajută!

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor